/

Putin a decorat-o post mortem pe Daria Dughina, asasinată într-un atentat cu bombă în mașină

Putin a decorat-o pe Daria Dughina
Putin a decorat-o pe Daria Dughina (sursa: rte.ie)

Putin a decorat-o pe Daria Dughina. Sute de persoane s-au reunit marţi la Moscova pentru funeraliile Dariei Dughina, fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, un susţinător al ofensivei ruse în Ucraina, care a fost ucisă în explozia maşinii sale, un atac pe care Moscova îl atribuie Kievului, relatează France Presse.

Sute de persoane, lângă sicriu

Daria Dughina (29 de ani) a fost ucisă sâmbătă seara în explozia SUV-ului pe care îl conducea pe o autostradă de lângă Moscova, venind de la un festival la care participase împreună cu tatăl său.

Jurnalistă şi politolog, ea era fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog şi scriitor ultranaţionalist care promovează o doctrină imperialistă. La fel ca tatăl său, ea era o susţinătoare înverşunată a ofensivei ruse în Ucraina.

Sute de persoane, între care rude şi responsabili politici, s-au recules lângă sicriul ei, lângă care fusese atârnat un portret al ei zâmbind, relatează AFP.

Dughin: „Frontul este aici”

„Vă mulţumesc tuturor că aţi venit. Nu ştiam că am atât de mulţi prieteni”, a spus Dughin, liderul mişcării euroasianiste, în cadrul ceremoniei de rămas bun de la Moscova, la care au participat mai multe mii de moscoviţi, potrivit agenţiei de presă EFE.

„Ea a murit pe front pentru naţiune, pentru Rusia. Frontul este aici”, a declarat Dughin cu o voce tremurândă şi ochii înceţoşaţi de lacrimi. „Ea a trăit pentru victorie şi a murit pentru victorie, pentru victoria noastră rusă”, a adăugat el.

La mai puţin de 48 de ore de la moartea Dariei Dughina, Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB, ex-KGB) a anunţat luni că a ajuns la concluzia că atacul a fost pregătit şi executat de către serviciile de informaţii ucrainene. Kievul a dezminţit orice implicare în acest asasinat.

Putin a decorat-o pe Daria Dughina

Într-un mesaj de condoleanţe, preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat luni, la două zile după atentat, o „crimă oribilă, plină de cruzime”, care „a întrerupt prematur viaţa Dariei Dughina, o personalitate sclipitoare şi talentată, cu o inimă de rus adevărat”.

Putin a decorat-o postum pe Dughina cu Ordinul Curajului, o decoraţie importantă în Federaţia Rusă.

Promotor al „Euroasianismului”, o doctrină imperialistă ce pledează pentru o alianţă între Europa şi Asia, sub conducerea Rusiei, Aleksandr Dughin este vizat din 2014 de sancţiunile Uniunii Europene. Personalitate mediatică şi poliglot, Dughin exercită influenţă asupra unei părţi a extremei drept europene.

Influent sau nu la Kremlin?

Supranumit de unele media drept „creierul lui Putin”, Dughin este prezentat uneori ca fiind un apropiat al preşedintelui rus. Dar acesta din urmă nu l-a susţinut niciodată în public, în timp ce numeroşi observatori relativizează influenţa sa asupra Kremlinului.

Citește și: VIDEO Primele cuvinte pronunțate de bebelușa Dughina: „Rusia” și „imperiul nostru”. Tatăl Dughin se laudă la înmormântarea fetei sale că el a educat-o

În orice caz, numeroşi analiştii ruşi au declarat luni – în diferite media – că Dughin este mai mult cunoscut în Occident decât în Rusia, unde este un politolog marginal, identificat cu extrema dreaptă, iar despre fiica sa majoritatea ruşilor au aflat abia sâmbătă seara, când s-a produs atentatul, potrivit portalului independent rusesc ZonaMedia.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege
22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local