/

Ridicola poveste inventată de FSB (ex-KGB) ca să justifice asasinarea Dariei Dughina: „agenta” ucraineană ar fi locuit în bloc cu victima și schimbat de trei ori într-o lună numărul mașinii

Dughina: ridicola poveste inventată de FSB
Dughina: ridicola poveste inventată de FSB (sursa: east2west news)

Dughina: ridicola poveste inventată de FSB. Filosoful şi ideologul rus Aleksandr Dughin a acuzat luni Ucraina pentru asasinarea fiicei sale, Daria Dughina, care a murit sâmbătă în urma exploziei autoturismului său, atentat atribuit de asemenea de investigatorii ruşi unei presupuse agente a serviciilor secrete din Ucraina, ţară ce a negat orice implicare, Kievul negând de asemenea relatări recente ale presei ruse care afirmă că respectiva femeie-agent ar fi făcut parte din regimentul Azov, relatează CNN.

Dughin vorbește de „fecioara” de 30 de ani

Daria Dughina a fost ucisă într-o explozie „în faţa ochilor mei” în timp ce „revenea de la festivalul <Tradiţia> de lângă Moscova”, îşi începe Aleksandr Dughin mesajul transmis pe canalul de Telegram al prietenului său Konstantin Malofeev.

„Ea era o frumoasă fată ortodoxă, patrioată, corespondent militar, expertă la posturi centrale şi filosof. Discursurile şi relatările sale au fost mereu profunde, întemeiate şi cumpătate. Niciodată nu a îndemnat la violenţă şi război. Era o stea ascendentă la începutul călătoriei sale”, şi-a descris Dughin fiica în vârstă de 30 de ani, adăugând că „duşmanii Rusiei au ucis-o josnic, mişeleşte”. O slujbă religioasă în memoria ei urmează să se desfăşoare marţi.

După acest atentat, care pare să-l fi vizat de fapt pe el, ideologul Kremlinului a îndemnat la „victorie” în războiul împotriva Ucrainei. „Dar noi, poporul nostru, nu putem fi răpuşi nici măcar de asemenea lovituri grele. Inimile noastre tânjesc la mai mult decât răzbunare sau pedeapsă. Este prea puţin, nu este calea rusească. Avem nevoie de Victoria noastră. Fiica mea şi-a lăsat viaţa de fecioară pe propriul altar. Deci învingeţi, vă rog!”, şi-a încheiat mesajul Aleksandr Dughin.

Dughina: ridicola poveste inventată de FSB

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) publicase mai devreme concluziile anchetei sale, în care susţine că asasinatul a fost comis de o agentă a serviciilor secrete ucrainene, căreia i-a dat şi numele, Natalia Vovk, născută în 1979.

Conform versiunii FSB, aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022 împreună cu fiica sa în vârstă de 12 ani, a închiriat un apartament în blocul unde locuia victima sa, pe care de atunci a urmărit-o în acţiunea de planificare a atentatului comis sâmbătă seara printr-o explozie acţionată de la distanţă asupra autoturismului condus de Daria Dughina.

Citește și: Putin, prima reacție în cazul asasinării Dariei Dughina: „O crimă josnică, plină de cruzime”

Apoi, susţine tot FSB, agenta ucraineană a trecut graniţa în Estonia cu acelaşi autoturism cu care intrase în Rusia şi la care între timp schimbase de trei ori plăcuţele de înmatriculare.

Regimentul Azov despre versiunea FSB: Fake

Ucraina a negat orice implicare în acest asasinat, negând şi relatări mai recente apărute în presa rusă conform cărora presupusa autoare a atentatului ar fi fost membră în regimentul Azov, o unitate de extremă-dreaptă integrată în armata ucraineană.

Prin aceste relatări, propagandiştii ruşi „încearcă să justifice în rândul cetăţenilor lor deciziile anterioare de a numi o unitate a Gărzii Naţionale a Ucrainei drept organizaţie teroristă, arătând <crimele comise de (regimentul) Azov> pe teritoriul Federaţiei Ruse”, afirmă Garda Naţională a Ucrainei, negând totodată că femeia despre care FSB afirmă că a ucis-o pe Daria Dughina ar fi făcut parte din regimentul Azov.

Şi un purtător de cuvânt al serviciului de informaţii militare al Ucrainei a calificat acele relatări apărute în presa rusă drept „fake”. „Atât Dughin, cât şi fiica sa sunt caractere marginale şi nu reprezintă un punct de interes pentru Ucraina”, a indicat reprezentantul acestui serviciu ucrainean.

Podoliak: „Propaganda rusă trăieşte într-o lume ficţională”

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a negat luni încă o dată orice implicare a Ucrainei în uciderea fiicei ideologului Kremlinului, Aleksandr Dughin, după ce mai devreme în aceeaşi zi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat că asasinatul asupra Dariei Dughina a fost executat de o agentă a serviciilor de informaţii ucrainene, consemnează CNN.

„Propaganda rusă trăieşte într-o lume ficţională (…). Unei femei (ucrainene) şi copilului său în vârstă de 12 ani li s-a <atribuit> responsabilitatea pentru aruncarea în aer a maşinii propagandistei Dughina. Este surprinzător că nu au găsit şi <viza estonă> la faţa locului”, a scris pe Twitter consilierul lui Zelenski.

„Viperele din serviciile speciale (ruse) au început o luptă între specii”, adaugă acesta în mesajul său.

Acelaşi consilier prezidenţial ucrainean negase categoric şi duminică orice implicare a Ucrainei în explozia soldată cu moartea Dariei Dughina. „Ucraina categoric nu are nimic de-a face cu asta, pentru că noi nu suntem un stat criminal, ceea ce Rusia este, şi cu atât mai mult nu suntem un stat terorist”, a spus Podoliak la o televiziune ucraineană.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească
09:40Orban face apel să nu fie votat, le amintește alegătorilor că s-a retras în favoarea Elenei Lasconi
09:33China refuză orice responsabilitate pentru poluarea planetei, nu va participa cu fonduri la „repararea” mediului (COP29)
09:26Ciucă a votat „util” pentru un candidat onest, decent și pregătit. Candidatul PNL a mers la vot în Balotești, comuna de domiciliu din Ilfov
09:18Jumătate de milion de voturi la prezidențiale duminică la prima oră. 50% din voturi, din străinătate
08:58Incredibila șmecherie a diurnelor magistraților: până la 30.000 de euro pe an, chiar dacă locuiești în același oraș în care ești judecător/procuror
20:51Final haotic la summit-ul climatic COP 29: multe state în curs de dezvoltare au părăsit evenimentul, după ce au aflat că statele bogate nu sunt de acord să plătească pentru daunele provocate mediului
20:42Ucraina a pierdut 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusească Kursk, dar nu intenționează să se retragă
20:37Netanyahu trebuie arestat de către orice țară din UE în care premierul israelian ar ajunge, spune șeful diplomației de la Bruxelles