/

Republica Moldova poate deveni cel mai fierbinte punct din est, după Ucraina: în timp ce oficialii de la Moscova insistă pe neutralitatea Chișinăului, Vestul vorbește de înarmare NATO

Moldova, neutră între NATO și Kremlin
Moldova, neutră între NATO și Kremlin (sursa: Facebook/Maia Sandu)

Moldova, neutră între NATO și Kremlin. Ministerul de Externe al Republicii Moldova a reacţionat luni la declaraţiile ministrului de externe britanic Liz Truss privind faptul că Republica Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardelor NATO”, relatează Deschide.md.

Moldova, neutră între NATO și Kremlin

Cooperarea Chişinăului cu NATO se desfăşoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, iar unul dintre elementele centrale ale acestei cooperări are la bază respectarea principiului neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova de către toţi actorii vizaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă.

Autorităţile Republicii Moldova „promovează o agendă transparentă, bine cunoscută cetăţenilor şi partenerilor noştri. Totodată, ţinem să reamintim faptul că cooperarea noastră cu NATO se desfăşoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, principalul instrument al acestei cooperări fiind Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP).

Citește și: Nenumărați neonaziști luptă în Ucraina de partea Rusiei – raport al serviciului german de informații citat de Der Spiegel

Unul din elementele centrale ale acestui parteneriat ţine de importanţa respectării principiului neutralităţii constituţionale a ţării noastre de către toţi actorii vizaţi”, a subliniat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei moldovene.

Dodon s-a activat instant

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (de stânga, prorus) al fostului preşedinte pro-Kremlin, Igor Dodon, a cerut explicaţii guvernării, deplângând „tentativele Occidentului de a încălca neutralitatea Republicii Moldova”.

Reacţia MAE moldovean intervine după ce declaraţia făcută săptămâna trecută de şefa diplomaţiei britanice a suscitat acuzaţii din partea opoziţiei pro-Kremlin din parlamentul de la Chişinău la adresa guvernului.

Într-un comunicat de presă, Partidul Socialiştilor afirmă că „această declaraţie a fost făcută fără să fi avut loc discuţii publice cu reprezentanţii conducerii de vârf a R. Moldova”, după care trece la acuzaţii voalate la adresa guvernării de la Chişinău, notează Deschide.md.

Socialiștii de la Chișinău și MAE rus, același mesaj

„Dacă însă între R. Moldova şi Marea Britanie şi/sau alte ţări membre ale NATO au avut loc anumite consultări care s-au desfăşurat <în culise>, în spatele poporului R. Moldova, Partidul Socialiştilor le condamnă cu fermitate şi cere de la aparatul preşedintelui, guvern, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, majorităţii parlamentare să ofere de urgenţă explicaţii publicului larg”, se afirmă în comunicat.

De asemenea, Rusia a declarat luni că va urmări atent reacţiile oficialilor din Republica Moldova la propunerea unor ţări NATO de a-i livra armament, conform portalului citat. „Suscită surprindere nu atât declaraţiile Marii Britanii, cât posibila reacţie a Chişinăului. Dar vom monitoriza reacţiile la aceste declaraţii, având în vedere că Constituţia Republicii Moldova precizează clar statutul său de neutralitate”, a declarat viceministrul de externe Andrei Rudenko, citat de TASS.

40 de miliarde de dolari pentru Ucraina și Moldova

Tot luni, un grup de congresmeni americani care se află într-o vizită de lucru la Chişinău au declarat că SUA sunt gata să ofere armament Republicii Moldova dacă vor primi o cerere în acest sens din partea Chişinăului, potrivit Deschide.md.

Oficialii americani au spus că au votat un pachet de sprijin pentru Ucraina şi Republica Moldova în valoare de 40 de miliarde de dolari. Este vorba de asistenţă umanitară şi militară.

Deocamdată nu se ştie ce sumă va reveni Republicii Moldova, notează publicaţia citată.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

18 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță