/

„Avionul Apocalipsei” a fost ținut la sol de Putin la parada de 9 mai iar președintele rus a avut un discurs mai degrabă reținut. NATO cere Rusiei încetarea imediată a războiului

Putin se crede noul țar ar Rusiei
Putin se crede noul țar ar Rusiei(sursa: kremlin.ru)

Putin, suspect de reținut la paradă. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că „intervenţia” Rusiei în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul „se pregătea să ne invadeze pământul, inclusiv Crimeea”.

Putin, suspect de reținut la paradă

Putin şi-a începutul discursul anual cu ocazia Zilei Victoriei, la începutul paradei militare ce are loc în Piaţa Roşie, pentru a marca victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.

Potrivit lui Putin, forţele armate şi voluntarii ruşi care luptă în regiunea Donbas din Ucraina luptă pentru Patria lor. „Voi luptaţi pentru Patria voastră, pentru viitorul ei”, a declarat Vladimir Putin în timpul discursului susţinut de la tribuna Kremlinului, în Piaţa Roşie.

„Moartea fiecărui soldat şi ofiţer este dureroasă pentru noi. Statul va face totul pentru a avea grijă de familiile lor”, a asigurat Putin.

Preşedintele rus şi-a încheiat discursul cu îndemnul lansat soldaţilor din Piaţa Roşie: „Pentru Rusia, pentru Victorie, Ura!

Circa 11.000 de militari au fost prezenţi la defilarea din Piaţa Roşie.

Manifestări similare vor avea loc şi în alte 28 de oraşe ruse, din Vladivostok, în Oceanul Pacific, şi până în Sankt-Petersburg, la Marea Baltică.

Condiții meteo „nefavorabile”: soare plin

Componenta aviatică a paradei militare din 9 mai din Piaţa Roşie de la Moscova nu a avut loc din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, anunţase luni dimineaţa purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează TASS.

„Componenta aviatică nu va avea loc din cauza vremii”, a spus Peskov înainte de paradă.

Citește și: Putin a arătat „o ușoară strălucire a disperării”, spune secretarul britanic al apărării

Un avion Il-80, numit și „avionul Apocalipsei”, care va servi ca post strategic de comandă într-un eventual război nuclear, a participat miercuri la repetiţiile de la Moscova pentru celebrarea Zilei Victoriei la 9 mai, potrivit Xinhua.

Aparatul Il-80, escortat de două MiG-29, a zburat împreună cu bombardiere strategice şi avioane de luptă deasupra Moscovei. În cele din urmă, au fost invocate condițiile meteo pentru lipsa aparatului de zbor, deși vremea la Moscova era însorită.

Stoltenberg: Îi cer lui Putin să pună capăt războiului

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut luni preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să reia negocierile de pace, dând totodată asigurări că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina, transmite EFE.

„Îi cer din nou preşedintelui Putin, cu ocazia zilei de 9 mai (ziua victoriei împotriva Germaniei naziste – n.r.), să pună capăt imediat războiului, să-şi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace.

Rămânem fermi de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să-şi manifeste dreptul la autoapărare”, a declarat Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt.

„NATO s-a clădit pentru a evita războiul”

Stoltenberg a respins totodată cu fermitate acuzaţiile Moscovei potrivit cărora NATO se comportă „agresiv”.

„Pe parcursul a mai bine de şapte decenii, am fost în stare să evităm războiul cu aliaţii noştri. NATO este o alianţă defensivă, iar criza actuală demonstrează că este vital ca Europa şi America de Nord să rămână unite în interiorul NATO pentru a garanta pacea şi a proteja valorile libertăţii şi democraţiei”, a apreciat şeful NATO.

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, la fel ca Uniunea Europeană, s-a clădit pe „ruinele celui de-al Doilea Război Mondial pentru a evita războiul”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:30Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei
15:35INTERVIU Prostituată din România care lucrează pentru patroană româncă în vestul Germaniei: Ai mei, acasă, știu că lucrez la Decathlon. Probabil bănuiesc ei ceva, dar nu zic nimic cât timp vin banii
14:51O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!
12:00La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară care scrie „salar”, în loc de „salariu”. Candidatura, respinsă
09:40Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații
07:48Mahmureala combătută cu aspirină este doar un mit, medicamentul poate face mai mult rău. Medicii recomandă să se bea apă
07:35Buzăul „jignitului” Ciolacu, mai sărac decât majoritatea județelor din Moldova, potrivit datelor Ministerului de Finanțe
22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă
12:23Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală
11:22Profitul astronomic pe care l-a obținut în 2023, „fermierul” Florin Călinescu, fost actor, iar acum candidat la Parlamentul European