/

Kremlinul l-a scos pe Șoigu, ministrul Apărării, „în geam”, ca să demonstreze că există

Șoigu este încă viu, spune Peskov
Șoigu este încă viu, spune Peskov (sursa: Facebook/mil.ru)

Șoigu este încă viu, spune Peskov. Kremlinul a susţinut joi că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care nu mai fusese văzut în public de aproape două săptămâni, nu are probleme de sănătate, transmite dpa.

Presa de stat din Rusia, preluată de Reuters, a difuzat în acceaşi zi un scurt fragment dintr-o înregistrare video cu Şoigu, într-un cadru separat, pe o parte din ecran unde apăreau şi alţi oficiali de rang înalt de la Moscova, la o şedinţă cu Vladimir Putin.

Șoigu este încă viu, spune Peskov

Potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, preşedintele a participat la o videoconferinţă a Consiliului de Securitate al Rusiei, în cadrul căreia Şoigu i-a prezentat situaţia „operaţiunii speciale” din Ucraina – denumirea oficială folosită la Moscova pentru invazia ţării vecine.

Citește și: Șoigu, ministrul rus al Apărării, dispărut fără urmă. Rușii indică „pe surse” că ar avea probleme cardiace

Agenţiile de presă citate şi mass media din întreaga lume consemnau miercuri că Şoigu, în vârstă de 66 de ani, nu mai apăruse în public din 11 martie, ceea ce a provocat speculaţii privind situaţia sa.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a dezminţit joi zvonurile respective, afirmând că ministrul apărării este foarte ocupat şi de aceea nu are timp pentru presă. El i-a îndrumat pe jurnalişti să se adreseze direct ministerului respectiv

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR
16:56BREAKING NEWS Referendumul organizat de Nicușor Dan a trecut pragul de validare
16:02Primele estimări: panică la PSD din cauza aglomerației din multe secții de vot din mediul urban. La ora 16.00, peste 600.000 de voturi în plus în orașe
15:45Planuri de rezervă în AUR și USR pentru un tur doi fără Lasconi și Simion. Claudiu Târziu și gruparea Drulă-Barna-Ghinea numără orele
15:33Referendumul lui Nicușor Dan va fi validat, cel mai probabil: la ora 15.00, votaseră peste 23% din alegători, pragul este 30%