/

VIDEO Semn divin: Patriarhul Chiril, omul lui Putin, a dat cu fundul de pământ în timp ce sfințea o biserică

Patriarhul Chiril, omul lui Putin, a dat cu fundul de pământ în timp ce sfințea o biserică Foto: Kremlin.ru

Patriarhul Chiril al Moscovei, omul lui Vladimir Putin, a dat cu fundul de pământ în timp ce sfințea o biserică. Patriarhul Chiril I a susținut invadarea Ucrainei, ignorând apelurile altor biserici ortodoxe, care-i cereau să se delimiteze chiar cu riscul de a fi băgat la închisoare de către liderul de la Moscova.

Patriarhul Chiril a dat cu fundul de pământ

Sâmbătă dimineață, în timp ce oficia o slujbă de sfințire a unei biserici din orașul Novorosiisk, de la Marea Neagră, el a lunecat și a căzut.

Informația și filmarea apar pe contul de Twitter al lui Frnacis Scarr, un jurnalist BBC care monitorizează presa rusă.

Imaginile de la ceremonie îl surprin pe Chiril, care are 75 de ani, în timp ce coboară câteva trepte, apoi își pierde echilibrul, lunecă, și cade cu picioarele înainte, lovindu-se destul de serios cu partea dorsală de podeaua de marmură.

Presa notează că șeful Bisericii Ortodoxe ruse, un susținător al lui Vladimir Putin și al campaniei militare din Ucraina, s-ar fi lovit de amvon, locul de unde se rostesc predicile în timpul slujbelor religioase.

Citește și: La baza de la Iavoriv, lângă Lvov, lovită devastator de rachete rusești, americanii au dus echipamente anti-tanc în februarie. Exerciții comune, pe 4 februarie

În pofida faptului că patriarhul era înconjurat de numeroși preoți, niciunul dintre aceștia n-a fost în măsură să împiedice căderea lui Chiril.

Ulterior, patriarhul a glumit și a spus că apa de pe podea, deși era sfințită, n-a putut împiedica legile fizicii. „Faptul că am căzut azi nu înseamnă nimic. Podeaua era minunată”, a mai spus Chiril.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”