/

Un ministru susținut de PNL, Marcel Boloș, afirmă că „impozitul progresiv poate să fie o soluție”, dacă este vorba de impozitarea proprietăților

Boloș afirmă că „impozitul progresiv poate să fie o soluție" Foto: Gov.ro

Un ministru susținut de PNL, Marcel Boloș, afirmă că „impozitul progresiv poate să fie o soluție”, dacă este vorba de impozitarea proprietăților. Boloș este ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Recent, ministerul său a extins schema de personal cu circa 600 de persoane, explicația fiind că aceste noi angajări sunt necesare pentru a face față PNRR.

Boloș afirmă că „impozitul progresiv poate să fie o soluție”

„Reforma fiscală este la Ministerul Finanțelor și dumnealor în această perioadă pregătesc partea aceasta de optimizare fiscală. Acum este limpede că avem un sistem fiscal care este cumva atipic, pentru că în mod normal ar trebui să aplicăm impozitele și taxele locale la valoarea de piață pe care o au proprietățile pe care le deținem.

Noi avem un sistem fiscal care are reglementate bazele de impozitare. Ca profesor de finanțe, eu nu am mai văzut un astfel de sistem în Uniunea Europeană și nici nu va rezista.(…).

Dacă este în discuție impozitarea proprietăților, impozitul progresiv poate să fie o soluție„, a spus Marcel Boloş la „Income Magazine”, o emisiune a Antenei 3.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, acum trei zile, că, din punctul său de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, „cum este peste tot în lume”, dar nu în acest an.

„Am văzut că şi Cehia a renunţat la taxa unică şi ei chiar aveau unică. Deci, acesta este trendul. Am mai rămas noi şi Estonia, Bulgaria. (…) Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă”, a adăugat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Citește și: Este vânturat din nou scenariul conform căruia arme nucleare americane ar fi mutate în țări de la Marea Neagră precum România sau Bulgaria. Președintele Rumen Radev neagă

„PNL continuă să susțină cota unică. Nu susținem introducerea de taxe și impozite noi, iar ceea ce urmează să se decidă va avea a bază o analiză și o dezbatere aplicată pe situația din țara noastră”, a declarat premierul Ciucă la 22 mai.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

14:41Sentințele blânde în justiție pentru interlopi precum cei din clanul Corduneanu îi transformă pe aceștia în modele de urmat
13:15Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu: „Până când nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”
12:26VIDEO Slugărnicie maximă la Antena 3: Piedone se dă „huța-huța”, iar Radu Tudor susține că aceasta este dovada că „se duce încet, dar sigur, spre victorie
11:31Președintele Colegiului Medicilor confirmă ce spunea Băsescu acum 13 ani: „Aceste spitale sunt instituții de ajutor social pentru angajați”
20:41Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Cu ce sumă ridicolă îl plătea
18:43Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
17:49Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
16:50Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”
16:02VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București)
15:03Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă
13:48Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă
10:30Grupul IKEA, acuzat că taie pădurile României fără a respecta zonele protejate. Compania neagă acuzațiile, Garda de Mediu va face verificări