/

Putin a reluat tradiția sovietică a titlurilor de „Mamă-eroină”. Și soția lui Kadîrov a primit unul: are 14 copii

Putin, titluri sovietice de „Mamă-eroină”. Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de „Mamă-eroină”, reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, potrivit TASS. Putin, titluri sovietice de „Mamă-eroină” Medni Kadîrova, soţia liderului cecen Ramzan Kadîrov a cărui familie numără 14 copii, potrivit site-ului oficial al preşedinţiei cecene, a devenit una dintre primele femei căreia Vladimir Putin i-a acordat titlul de „Mamă-eroină”. A doua femeie decorată de Putin este Olga Dehtiarenko din Peninsula Iamal, situată la nord de cercul polar. Familia

/

Titlurile de doctor obținute pe lucrări plagiate pot fi retrase, dar NU de către Ministerul Educației, ci de către o instanță de judecată

Titlurile doctorilor plagiatori pot fi retrase. Curtea Constituţională a României a stabilit că articolul din lege referitor la retragerea titlului de doctor este constituţional doar dacă se referă la cel care „nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”. Ce spune decizia CCR Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale 1/2011 sunt constituţionale „în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte