/

Pământul, din ce în ce mai încins: august, a 16-a lună consecutivă de recorduri termice globale

Planeta se încinge: recorduri termice globale. Pentru al doilea an consecutiv, temperatura medie la nivel mondial în luna august a atins niveluri de căldură istorice, potrivit datelor preliminare publice ale observatorului european Copernicus. Planeta se încinge: recorduri termice globale Temperatura globală medie pentru luna august 2024 înregistrată de Copernicus nu este cunoscută încă, dar este deja stabilit că va fi la nivelul record pentru o lună august care a fost măsurată în 2023 la 16,82°C, depăşind semnificativ toate înregistrările, conform instrumentului online Climate Pulse al programului Copernicus. Citește și: EXCLUSIV Ciolacu a cerut și obținut ilegal un duplicat al diplomei de

/

Temperaturi de până la minus 12 grade în iunie în România. Unde se pot înregistra aceste minime extreme

Iunie – temperaturi minime extreme în România. Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, luna iunie fiind, de altfel, cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului, potrivit caracterizării climatice publicate recent de Administraţia Naţională de Meteorologie. Iunie – temperaturi minime extreme în România Cea mai caldă zi de iunie în România a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938, când temperatura a urcat la 42 grade. La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie este -12 grade, înregistrată la staţia