/

Directoarea spitalului care a refuzat gravida care a născut pe stradă, economistă fără nici o legătură cu activitatea medicală. Soțul a fost dat afară din ANPC după ce a fost prins băut la birou

Directoarea Spitalului Urziceni, economistă numită politic. Elena Daniela Ianuș este directoarea Spitalului Municipal Urziceni, în care o gravidă în pragul nașterii nu a avut loc și a trebuit să nască pe stradă, asistată de personalul de pe ambulanță. Dosar penal deschis „În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, IPJ Ialomiţa s-a autosesizat. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. S-a constituit o echipă de cercetare la nivelul Poliţiei municipiului Urziceni şi se fac în acest moment verificări cu privire la toate aspectele. S-a deschis un dosar penal în cauză”, au precizat, pentru Agerpres, reprezentanţii IPJ Ialomiţa. Ai exclusivitățile Defapt.ro

/

VIDEO Dana Budeanu a închis o stradă publică din București cu o barieră cât un gard, ilegal. Clotilde Armand a amendat-o și i-a demontat construcția

Dana Budeanu pune barieră pe stradă. „În această dimineață am redat comunității Sectorului 1 o stradă din centrul Capitalei care fusese închisă cu barieră (VIDEO) și fusese luată pe persoană fizică de mai mulți potentați ai zilelor noastre. Este vorba de persoane cu multiple legături cu lumea politică și mondenă care sunt convinși că totul li cuvine și legea nu îi poate atinge. Dana Budeanu pune barieră pe stradă Au construit pe un teren de pe Intrarea Urali din zona Romană, care aparține domeniului public al Municipiului București, o barieră automată ilegală, pe care au montat un girofar, și și-au

/

Ambasada Rusiei la București ar putea avea sediul pe strada Ucraina, dacă o petiție pentru redenumirea unei părți a bd. Kiseleff ar avea succes

Ambasada Rusiei (București), pe strada Ucraina. Cetăţenii României sunt îndemnaţi să semneze o petiţie pentru redenumirea unei părţi a şoselei Pavel D. Kiseleff, unde este situată Ambasada Rusiei în Bucureşti, în şoseaua Ucraina. Ambasada Rusiei (București), pe strada Ucraina „Aceasta ar fi o acţiune simbolică de sprijin al poporului ucrainean, care îşi apără independenţa în războiul declanşat de Rusia”, arată misiunea diplomatică de la Bucureşti. Potrivit sursei citate, Ambasada Ucrainei şi Uniunea Ucrainenilor din România s-au adresat primarului general Nicuşor Dan şi Primăriei cu rugămintea de a se alătura altor capitale din Europa şi America şi de a examina posibilitatea