/

Arafat se contrazice: neagă că la Crevedia ar fi dat ordine pompierilor, dar spune că a fost „comandant al acțiunii” și că a cerut retragerea oamenilor și trimiterea roboților

Arafat nu-și asumă victimele din Crevedia. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed arafat, a declarat, duminică, la prezentarea raportului preliminar de intervenţie în cazul tragediei de la Crevedia, că acţiunea pompierilor a avut o „abordare defensivă”, cu scopul de a răci cisternele din zonă şi de a preveni extinderea focului, menţionând că el a ajuns la faţa locului şi a validat măsurile luate şi a insistat pentru introducerea roboţilor şi retragerea pompierilor. „S-a acţionat pentru dispersarea gazului din zonă” El a explicat, la o conferinţă de presă, paşii privind intervenţia de la Crevedia, arătând că în 26 august, la

/

FOTO+VIDEO Pompierii români, ovaționați în Grecia. Zeci de pompieri intervin în zona de sud a insulei Rodos

Pompierii români au fost ovaționați la scenă deschisă în Grecia, după intervența lor în zonele devastate de incendii fără precedent. Un număr de 130 de pompieri se află în zona de sud a insulei Rodos. Mai multe incendii au izbucnit săptămâna trecută în Rodos şi circa 19.000 de locuitori şi turişti au fost evacuaţi ca măsură de precauţie. În timp ce mulţi au plecat începând de sâmbătă, unii au rămas în adăposturile de urgenţă deschise în săli de sport şi şcoli. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Pompierii români, ovaționați în