/

Sex cu doi băieți minori (10 și 13 ani) la mănăstirea Frăsinei din Muereasca. Un călugăr și un complice, arestați. Mănăstirea Frăsinei, celebră pentru blestemul împotriva femeilor

Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei. Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei şi un alt inculpat au fost arestaţi preventiv pentru viol şi corupere sexuală, victimele fiind doi minori, unul în vârstă de 10 ani şi altul în vârstă de 13 ani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Sex cu minori la mănăstirea Frăsinei Bărbaţii cercetaţi pentru viol ar fi întreţinut acte sexuale în incinta Mănăstirii Frăsinei, în perioada iulie – septembrie 2021, se menţionează în comunicatul citat. În vara anului 2021, inculpaţii ar fi dezvoltat relaţii de amiciţie cu cei doi minori, cărora le

/

Fostul papă Benedict XVI a acceptat să depună mărturie într-un proces de pedofilie. I se impută că ar fi protejat un preot pedofil

Ex-papa Benedict XVI, proces de pedofilie. Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a declarat dispus să depună mărturie într-un proces deschis de un tribunal din sudul Germaniei pentru abuzuri sexuale comise de un preot catolic asupra unor minori, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a acelei instanţe, citată de DPA. Ex-papa Benedict XVI, proces de pedofilie Procesul îi vizează pe un preot suspectat de pedofilie, identificat sub numele de Peter H. în virtutea legii germane privind protecţia vieţii private, pe papa emerit Benedict – care a fost arhiepiscop de Munchen şi Freising din 1977 până în 1982 -, pe succesorul