/

România, o țară din ce în ce mai onorifică: Iașiul are deja peste 300 de cetățeni de onoare și lista se tot lungește

Cetățenii de onoare se înmulțesc accelerat. Iașiul va avea, de vineri, peste 300 de cetățeni de onoare. Cetățenii de onoare se înmulțesc accelerat Astfel de distincții au fost acordate în ultimii 30 de ani, prin votul Consiliului Local (CL), dar cu preponderență în ultimii cinci ani. Citește și: O fostă casieră de la Autobaza București, cu facultate făcută după 30 de ani, plasată de Grindeanu să conducă un spital cu 318 paturi. Managerul spitalului are un salariu consistent Până în decembrie 2019, decernarea unui astfel de titlu era strict în apanajul primarului: edilul-șef al Iașiului propunea el personal acordarea distincției sau

/

Oligarhul rus Vitali Machitski, făcut cetățean de onoare al Slatinei de către Darius Vâlcov

Oligarhul rus Vitali Machitski, cetățean de onoare al Slatinei. Acesta controlează producătorul de aluminiu ALRO și nu a fost inclus pe lista de sancțiuni adoptate la nivel internațional împotriva apropiaților președintelui Vladmir Putin. Fără legătură cu acest fapt, Machitski este cetățean de onoare al orașului Slatina din 2010. Prin grija lui Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei și ex-ministru de Finanțe. În urmă cu 20 de ani, compania rusească Gazprom a decis să vândă o parte din gazele de pe piața românească printr-o firmă controlată de Vitali Machitski. Totul, ca recompensă pentru că acesta deblocase negocierile cu Turcia pentru finalizarea