/

Elon Musk, negocieri avansate pentru achiziționarea Twitter. Musk, susținător „absolut” al libertății de exprimare

Elon Musk este în negocieri avansate pentru achiziționarea Twitter, scrie Wall Street Journal. Conducerea Twitter este pe cale să accepte oferta sa de 43 de miliarde de dolari pentru tot pachetul de acțiuni. Wall Street Journal apreciază că aceasta este o evoluție „dramatică”, după ce, inițial, conducerea Twitter părea că respinge propunerea patronului Tesla. Musk, negocieri avansate pentru achiziționarea Twitter „Consiliul de administrație al companiei Twitter și-a semnalat inițial opoziția față de Musk (…) Dar se pare că s-a răzgândit după ce Musk a depus joi detalii despre finanțarea ofertei sale, care ar fi fost urmată de întâlniri între directorul

/

Putin admite că nu a intenționat niciodată să negocieze serios cu Ucraina, dă semnalul unui război de uzură și acuză „înscenări” ale crimelor de război ruse

Putin se agață de războiul ucrainean. Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat marţi că negocierile de pace cu Ucraina au ajuns într-un punct mort, transmiţând astfel un semnal că războiul pe care l-a declanşat prin invazia asupra acestei ţări ar putea fi de durată. Putin se agață de războiul ucrainean Liderul de la Kremlin a acuzat Kievul că zădărniceşte negocierile de pace prin solicitarea unor garanţii de securitate care să acopere toată Ucraina – inclusiv Crimeea şi Donbasul -, şi prin ceea ce preşedintele rus susţine a fi înscenări privind crime de război comise de trupele ruse, relatează Reuters şi

/

Crimele oribile de la Bucea afectează starea de spirit în discuțiile cu Rusia, afirmă un negociator ucrainean

Negocieri cu nod în gât. Ucraina și Rusia poartă „constant” discuții de pace online, dar starea de spirit a fost afectată de evenimente, inclusiv de moartea civililor în orașul Bucha, a declarat negociatorul ucrainean Mikhailo Podoliak în comentariile televizate de vineri, potrivit Reuters. Negocieri cu nod în gât Oficialii ucraineni acuză trupele rusești că au efectuat omoruri extrajudiciare în Bucha, în afara Kievului. Moscova neagă că ar viza civili în Ucraina și a declarat că morțile de la Bucha au fost un „fals monstruos” pus în scenă de Occident pentru a o discredita. Citește și: Dîncu susține că România nu sprijină

/

Rusia a acceptat „verbal” propunerile Ucrainei, mai puțin pe cea referitoare la Crimeea; Zelenski și Putin se vor întâlni, spune negociatorul-șef de la Kiev

Rusia a acceptat „verbal” propunerile Ucrainei. Negociatorul-şef ucrainean în discuţiile de pace cu Rusia, David Arahamia, a afirmat sâmbătă că Moscova a acceptat „verbal” principalele propuneri ucrainene, adăugând că Kievul aşteaptă în prezent o confirmare scrisă, notează AFP. Rusia a acceptat „verbal” propunerile Ucrainei Vorbind în cursul unei emisiuni la televiziune, David Arahamia a dat de înţeles că discuţiile menite să pună capăt ostilităţilor au făcut progrese semnificative. „Federaţia Rusă a dat un răspuns oficial tuturor poziţiilor (ucrainene), şi anume că le acceptă, cu excepţia chestiunii Peninsulei Crimeea”, anexată de Moscova în 2014, a afirmat el. Negociatorul ucrainean a adăugat

/

Moscova salută cererile scrise ale Ucrainei, dar spune că nu există niciun semn de progres

Kremlinul nu vede niciun progres. Dmitri Peskov a salutat miercuri faptul că Kievul și-a prezentat în scris cererile pentru încheierea conflictului din Ucraina, dar a declarat că nu există încă niciun semn de progres, transmite Reuters. Kremlinul nu vede niciun progres Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a observat nimic cu adevărat promițător sau care să semene cu un progres și a spus că urmează o perioadă lungă de muncă. Ucraina și-a prezentat solicitările atunci când negociatorii celor două părți s-au întâlnit marți în Turcia, înainte de a se retrage pentru a se

/

Rusia, negocieri de formă: promite să se retragă din zonele în care ucrainenii oricum contra-atacă cu succes

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe. Rusia îşi va reduce radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov în Ucraina, după convorbiri ruso-ucrainene „substanţiale” la Istanbul, au declarat marţi negociatorii ruşi. Omologii lor ucraineni au afirmat că au cerut un „acord internaţional” pentru a garanta securitatea ţării, semnat de mai multe state garante, relatează AFP şi Reuters. Rușii, negocieri false: ar retrage forțe „Negocierile privind un acord asupra neutralităţii şi a statutului non-nuclear al Ucrainei intră într-o dimensiune practică (…), s-a decis, pentru a creşte încrederea, să se reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov”, a declarat la

/

Erdogan spune că discuțiile de la Istanbul dintre Rusia și Ucraina ar putea deschide calea unei întâlniri Putin – Zelenski

O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a transmis celor două delegaţii ruso-ucrainene că progresele  în discuţiile dintre negociatorii din Ucraina şi Rusia, care încep marţi la Istanbul, ar deschide calea către o întâlnire între liderii celor două ţări, scrie Agerpres. O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene Într-o intervenţie difuzată în direct de posturile de televiziune turce, Erdogan a spus că este timpul ca discuţiile să ducă la rezultate concrete şi a cerut o încetare a focului imediată în Ucraina. Citește și: EXCLUSIV România ia în calcul un acord guvernamental cu Franța pentru corvetele MApN. Contractul câștigat

/

Rusia nu vrea armistițiu, vrea doar să ocupe teritorii în Ucraina, spune Borrell

Rușii refuză negocierile de pace. Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a declarat că guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, potrivit Agerpres. Rușii refuză negocierile de pace Guvernul rus nu are niciun interes în negocierea unui armistiţiu în Ucraina pentru moment, pentru că armata sa nu şi-a atins scopurile militare, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, potrivit Reuters. „În acest moment, Rusia nu vrea să negocieze nimic. Îşi doreşte doar să ocupe teritoriu”, a afirmat Borrell într-un interviu pentru postul spaniol de

/

Zelenski: „Sunt pregătit pentru negocieri cu Putin, dar dacă acestea eșuează, ar putea însemna un al treilea război mondial”

Zelenski, pregătit de negocieri cu Putin. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că este pregătit să negocieze cu președintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă orice încercare de negociere va eșua, ar putea însemna că lupta dintre cele două țări va duce la „un al treilea război mondial”. Zelenski, pregătit de negocieri cu Putin „Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Și cred că, fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski pentru CNN. Citește și: Biden vine în Europa pentru întâlniri cu NATO, UE și G7, dar nu

/

Putin pretextează că nu se întâlnește cu Zelenski pentru că nu s-au făcut progrese la negocierile privitoare la Donbas și Crimeea

Putin refuză întâlnirea directă cu Zelenski. Ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, afirmă, într-un interviu publicat duminică, că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte „critice”. Çavuşoğlu și-a exprimat speranţa într-o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele obţinute până acum, informează Reuters. Ministrul turc de Externe este optimist Ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi cel ucrainean Dmitro Kuleba s-au întâlnit în această lună în Antalia (Turcia), pentru o discuţie la care a fost prezent şi Mevlüt Çavuşoğlu, dar care nu a produs rezultate concrete. Însă Çavuşoğlu, care