/

EXCLUSIV Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la mănăstirea Vatopedi de la Athos, cu un stareț penal, admirator declarat al lui Putin, de care fost și primit

Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la mănăstirea Vatopedi de la Athos, cu un stareț penal, arhimandritul Efrem, admirator declarat al lui Putin, de care fost și primit, în 2011. De altfel, în această vizită, Ciolacu a spus că Ucraina sărbătorește Crăciunul concomitent cu Rusia, pe stil vechi – informație falsă, întrucât din 2023 Kievul a trecut la calendarul religios folosit de Europa de Vest. Citește și: Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară. Ea avea vilă în Mogoșoaia, dar primea bani pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe” „Așa cum spuneaţi, părinte stareţ Efrem, trăim o

/

Misterioasa agenție unde bugetarii au salarii cu 50% peste cel al colegilor, este controlată de penalul Neacșu și va monitoriza „performanțele întreprinderilor publice”

Misterioasa agenție unde bugetarii au salarii cu 50% peste cel al colegilor, este controlată de penalul Neacșu și va monitoriza „performanțele întreprinderilor publice”: Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Citește și: FOTO Șoșoacă și Simion, cel mai mare circ în Parlament din 2006, când Băsescu a condamnat comunismul în urletele PRM. „Te agresez sexual, scroafo”, i-a spus Simion lui Șoșoacă Pentru 2024, agenția a primit un buget de 18 milioane de lei, din care 10 milioane de lei sunt salariile. Misterioasa agenție unde bugetarii au salarii cu 50% peste cel al colegilor Agenția va avea 88 de

/

În timp ce predică austeritatea, Guvernul mai înființează sinecuri plătite excepțional: numărul membrilor Comitetului de Finanțări, Garanții și Asigurări Eximbank crește de la 15 la 17

În timp ce predică austeritatea, Guvernul mai înființează două sinecuri plătite execepțional: numărul membrilor Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) a Eximbank crește de la 15 la 17. Citește și: Un judecător de la Târgu Mureș are sute de dosare pe care nu le-a închis, unele au zăcut peste doi ani. Câștiga 20.000 de lei pe lună, iar CSM nu i-a făcut, practic, nimic Cei doi noi membri ai CIFGA vor fi desemnați de ministerul de Finanțe. Nota de fundamentare a hotărârii de guvern adoptate azi lasă goală rubrica privind impactul bugetar. În schimb se afirmă că „modificările aduse

/

Luna de miere a ținut patru zile: Ciolacu taie din puterea PNL în Executiv, liderii celor două partide se atacă pe Facebook

Luna de miere a ținut patru zile a noii guvernări: Ciolacu taie din puterea PNL în Executiv, liderii celor două partide se atacă pe Facebook. Liderii PNL s-au reunit în ședință în această dimineață pentru a discuta situația. În decembrie 2022, Guvernul a aprobat înfiinţarea unei agenţii aflate în subordinea Secretariatului General al Guvernului, care va evalua performanţa conducerii companiilor de stat – aceasta fiind miza disputei de acum în legătură cu numirea, de către liberali, a viitorului secretar general al Guvernului. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Ciolacu taie din

/

Penalul specialist în furaje pus de Ciolacu vicepremier a luat anul trecut peste 250.000 lei de la EximBank. Marian Neacșu nu are nici o legătură profesională cu activitatea bancară

Penalul specialist în furaje pus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, vicepremier al noului Executiv a luat anul trecut peste 250.000 lei de la EximBank. Însă Marian Neacșu nu are nici o legătură profesională cu activitatea bancară, el fiind un economist care a lucrat la un IAS și s-a specializat în furajare. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Penalul specialist în furaje a luat 250.000 lei de la EximBank Potrivit ultimei declarații de avere, din 15 iunie 2023, Neacșu a primit un salariu anual de 169.524 de lei de la Guvern, unde

/

Un condamnat penal, specializat în furajare, devine oficial nr. 2 în Guvern și, de facto, va conduce Executivul în timp ce Ciolacu va face campanie electorală

Un condamnat penal, specializat în furajare, devine oficial nr.2 în Guvern și, de facto, va conduce Executivul în timp ce Ciolacu va face campanie electorală. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Astfel, azi, guvernul a emis o ordonanță de urgență care modifică structura Executivului și „sunt stabilite atribuţiile viceprim-ministrului fără portofoliu (Marian Neacșu, PSD), care va aviza actele normative cu impact bugetar”. Nici unul din vicepremierii fostului guvern nu avea atribuții atât de puternice. Un condamnat penal, specializat în furajare, devine oficial nr.2 în Guvern Celălalt vicepremier, de la PNL, Cătălin

/

Chesnoiu și Costel Alexe – printre penalii care ar fi scăpat dacă pragul la abuzul în serviciu era 250.000 lei. Surse: penalul Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, printre susținători

Fostul ministru PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe (PNL), sunt printre cei care ar fi scăpat, parțial, de acuzații, dacă abuzul în serviciu era încriminat doar pentru prejudicii peste 250.000 lei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Potrivit unor surse politice, decizia politică privind pragul de 250.000 de lei a fost luat duminică seara, la o reuniune a liderilor coaliției într-un format restrâns: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, alături de care au mai fost ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și

/

În anul 2021, penalul Marian Neacșu (PSD) a făcut 45.000 lei/ lună, de la stat. Specialist în furaje cu sinecură la Eximbank

În anul 2021, penalul Marian Neacșu (PSD), azi secretar general al guvernului Ciucă, a făcut 45.000 lei/ lună, bani încasați de la stat. În 2021, an în care facturile la energie au explodat, Neacșu a făcut parte din conducerea Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE), deși el este specialist în furaje. Din 7 decembrie 2021, el este secretar general al Guvernului, la propunerea PSD. Neacșu (PSD) a făcut 45.000 lei/ lună, de la stat Salariul anual lui Marian Neacșu, la ANRE, a fost de 523.734 de lei, arată ultima sa declarație de avere, depusă la 15 iunie. El a

/

SINECURI Sute de noi angajați în aparatul Guvernului în ultimele luni. Față de guvernarea Dăncilă, majorare de 60%

Sute de noi angajați în aparatul Guvernului în ultimele șase luni, arată datele publicate de ministerul de Finanțe. În octombrie 2021, la Secretariatul General al Guvernului (SGG) lucrau 4.789 de persoane. În februarie – momentul ultimelor date publice – erau 5027. Un consilier din cadrul SGG câștigă, brut, între 6.700 și 12.000 de lei pe lună. Directorii ajung la 18.000 de lei, datorită numeroaselor sporuri. Sute de noi angajați în aparatul Guvernului Potrivit datelor publice, în august 2019, când premier era Viorica Dăncilă, numărul angajaților SGG era de 3.133. În martie 2021, a ajuns la 4.473 – se arată într-o

/

Transelectrica, monopol de stat, a avut pierdere în 2021. Compania este acum în coordonarea penalului PSD Marian Neacșu, șeful SGG

Transelectrica, monopol de stat, a avut pierderi de șase milioane de lei, în 2021. În 2020, realizase un profit net de 145 milioane lei. Potrivit companiei, pierderile din 2021 s-au datorat exploziei prețurilor la energie pentru consum propriu. Transelectrica a avut pierderi în 2021 „Imprevizibilitatea pieței s-a manifestat prin creșterea accentuată și rapidă a prețurilor, în contextul creșterii prețului certificatului de emisii de carbon, al unui nivel al capacităților de producere a energiei electrice insuficient pentru a înlocui producția bazată pe combustibili fosili, în special pe cea pe cărbune, în contextul liberalizării pieței, a lipsei concurenței producătorilor și a concurenței