/

Iubita lui Sorin Oprescu le-a spus judecătorilor din Grecia ce pensie are fugarul. Vezi cu cât susține că vrea să trăiască fostul primar

Iubita lui Sorin Oprescu, medicul Adriana Nica, le-a spus judecătorilor din Grecia ce pensie are fugarul aflat acum la Atena. Potrivit Adrianei Nica, fost manager al Spitalului Universitar de Urgență, Oprescu ar primi 3.000 de euro pe lună de la statul român. În plus, statul român nu i-a pus poprire pe pensie, deci acesta ar avea din ce să trăiască în Grecia, arată Antena 3. Fostul edil a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare. Iubita lui Oprescu le-a spus judecătorilor ce pensie are fugarul „Sorin este fost profesor universitar, chirurg, ieşit la pensie. El are

/

Moldova: Ministrul Justiției vrea „reformarea” Curții Supreme și standarde de integritate pentru judecători. În România, șefa ICCJ a secretizat dosarul în care a fost achitată de acuzațiile DNA

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a scris pe Facebook că vrea „reformarea” Curții Supreme de Justiție (CSJ) și că a inițiat discuții în acest scop. Potrivit lui Litvinenco, CSJ ar trebui să fie „un etalon de profesionalism și integritate pentru întregul sistem de justiție”. Ministrul Justiției vrea „reformarea” Curții Supreme Ministrul a menționat că reforma sistemică a justiției a început cu evaluarea integrității candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor (așa-zisul pre-vetting) și va continua cu reformarea CSJ și evaluarea externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor (vettingul). „Am considerat necesar să avem discuții

/

Maia Sandu a respins candidaturile a 13 magistrați care urmau să fie numiți judecători până la atingerea plafonului de vârstă

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins candidaturile a 13 magistrați care urmau să fie numiți judecători până la atingerea plafonului de vârstă. Legea îi permite șefului statului să respingă o singură dată propunerile CSM pentru numirea în funcția de judecător. Potrivit legii din Republica Moldova, judecătorii „se numesc în funcţia de judecător iniţial pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii sînt numiţi în funcţie pînă la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani”. Maia Sandu a respins candidaturile a 13 magistrați „Se resping candidaturile doamnelor Hadîrca Victoria, Slobozean Silvia, Bagrin Lucia, Berdilo