Vin banii din PNRR pentru împădurire. Administraţiile locale, dar şi persoanele fizice sau juridice vor putea primi aproape 650 de euro pe an pe hectarul de teren împădurit, în cadrul unui proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe axa de păduri şi biodiversitate, a anunţat, joi, în cadrul unei întâlniri cu primarii din judeţul Vrancea, secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Bogdan-Radu Balanişcu. Vin banii din PNRR pentru împădurire „Este pentru prima dată în România când avem oportunitatea de a împăduri suprafeţe de teren, să primim bani atât pentru faza de
Bani europeni, cheltuiți în „regie proprie”. Primăria Iaşi vrea să finalizeze un proiect european într-un mod neobişnuit: în regie proprie. Bani europeni, cheltuiți în „regie proprie” O astfel de soluţie este analizată de funcţionarii instituţiei în cazul amenajării a cinci parcuri pe terenuri degradate. Unele modificări legislative de la finalul anului trecut permit un astfel de scenariu, dar în anumite condiţii. Citește și: EXCLUSIV Cel puțin 21 de spitale românești se pot prăbuși la un cutremur mare. Alte 68 ar suferi pagube majore. IGSU ține la secret lista celor mai șubrede spitale Constructorul nu a făcut faţă lucrărilor, în ciuda faptului
„Drumul lui Kim Ir Sen” este blestemat. Un drum de 6,4 km de lângă Iaşi, pentru care se obţinuseră fonduri europene şi chiar a fost atribuit şi contractul pentru lucrări de modernizare, va intra în reconfigurare. „Drumul lui Kim Ir Sen” este blestemat Proiectul finanţat prin Programul Operaţional Comun cu Republica Moldova trebuia să fie realizat în parteneriat cu raionul Sîngerei. Autorităţile de acolo au comunicat zilele acestea Consiliului Judeţean că sunt în imposibilitatea de a rezolva o problemă legată de drumul ce trebuia modernizat între două sate, astfel că întregul proiect a îngheţat de tot. Citește și: Rusia ar
România este beneficiar net a peste 53 de miliarde de euro, fonduri primite de la UE din 2007 până la 30 noiembrie 2022, arată datele ministerului de Finanțe. Potrivit acestor date, sumele primite de România de la bugetul UE au fost în valoare de 79,98 miliarde de euro, în timp ce această țară a contribuit la bugetul Uniunii cu 26,45 miliarde de euro. În consecință, balanța de plăți este net favorabilă României, cu un plus de peste 53 miliarde euro. PIB-ul României a fost, în 2021, de circa 260 de miliarde de euro. România, beneficiar a 53 miliarde euro de
Comisia Europeană a suspendat banii pentru proiectele de Reformă și Reziliență ale Ungariei, 7,5 miliarde de euro, întrucât guvernul Viktor Orban nu a progresat suficient în privinţa reformelor şi trebuie să îndeplinească o serie de jaloane esenţiale pentru a putea să aibă acces la aceste resurse, arată news.ro. Agenția France Presse susține că fondurile înghețate ar fi de 13 miliarde de euro. #UPDATE The European Commission on Wednesday recommended 13 billion euros ($13 billion) in EU funds for Hungary be frozen because Budapest is falling short on its commitments to meeting European rule of law. 📸 Hungarian PM Viktor Orban arrives
Orbán Viktor, nou șantaj la UE. Ungaria ar trebui să se pregătească pentru un război prelungit în Ucraina vecină, a declarat luni prim-ministrul Orbán Viktor, criticând aspru sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană, despre care a spus că „s-au întors împotriva ei” prin creşterea preţurilor la energie, relatează Reuters. Liderul maghiar, presat de inflație Premierul maghiar, aflat într-o veche dispută cu UE asupra unora dintre politicile sale văzute la Bruxelles ca antidemocratice, a cerut încetarea luptelor pentru a pune capăt războiului şi a spus că sancţiunile împotriva Rusiei au dat o lovitură economiei Europei. Orbán, care a fost reales pentru
Amicul de la Budapesta lui Putin plătește costul populismului: guvernul Viktor Orban ar putea pierde fonduri europene în valoare de 7,5 miliarde de euro, spune un comisar european. Spre deosebire de alte amenințări dinspre Bruxelles, aceasta este cât se poate de concretă: o decizie trebuie luată într-o lună. PNRR-ul Ungariei nu a fost aporobat nici acum, deși a fost depus în mai 2021. Orban ar putea pierde fonduri de 7,5 miliarde de euro „Din cauza corupției și a altor încălcări ale statului de drept în Ungaria, Comisia Europeană a propus reducerea plăților de la bugetul UE către această țară cu
UE îi taie fondurile PNRR Ungariei. Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Ungariei: se poate ajunge la suspendarea sau reducerea anumitor fonduri plătite acestei ţări din cauza încălcării statului de drept, notează AFP. UE îi taie fondurile PNRR Ungariei „Comisia consideră că Ungaria nu a depus măsurile corective adecvate”, a indicat executivul european într-un comunicat remis AFP, confirmând o informaţie publicată în jurnalul ungar Népszava. Bruxelles-ul a declanşat la sfârşitul lui aprilie acest mecanism de „condiţionalitate” împotriva Budapestei , nefolosit până acum în UE, din cauza preocupărilor privind utilizarea bugetului european de către Ungaria lui Viktor Orban, legate
Marine Le Pen, deturnare ca Dragnea. Parchetul din Paris a comunicat duminică agenţiei dpa că a primit un raport din partea OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) în care Marine Le Pen, candidata de extremă dreaptă la preşedinţia Franţei, este acuzată de deturnare de fonduri. Marine Le Pen, deturnare ca Dragnea Procurorii examinează în prezent documentul emis în 11 martie. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care Le Pen se confruntă direct pentru a doua oară cu actualul preşedinte, Emmanuel Macron, va avea loc în 24 aprilie. Site-ul de investigaţii Mediapart a publicat sâmbătă fragmente din raport, în care
Pensiile românilor, investite parțial în ALRO. Fondurile de pensii private din România dețin peste 8% din compania ALRO, controlată de oligarhul rus Vitali Machitski. Un alt acționar important al companiei din Slatina este societatea Paval Holding, controlată de frații Adrian și Dragoș Pavăl, patronii Dedeman. Primii doi: Machitski și frații Pavăl La finalul anului 2021, acționarul majoritar al ALRO era compania Vimetco PLC Cipru, controlată de oligarhul rus Vitali Machitski. Acesta a fost făcut cetățean de onoare al orașului Slatina în 2010 de Darius Vâlcov, atunci primar al urbei. Între timp, Vâlcov a fost trimis în judecată în două dosare