/

Unitatea occidentală, subminată de prețul mare al gazului american și de Legea de Reducere a Inflației. O ruptură între aliații de peste Atlantic, cadou nesperat pentru Putin

Unitatea occidentală, subminată de economia SUA. În timp ce ţările din UE suferă, Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului la preţuri astronomice, vânzări de arme şi politici care distorsionează concurenţa, ceea ce ameninţă unitatea occidentală în faţa războiului pornit de preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă oficiali europeni citaţi de publicaţia Politico.eu într-un articol publicat joi. Unitatea occidentală, subminată de economia SUA „Adevărul este că, dacă priviţi atent, ţara care obţine cel mai mult profit din acest război este SUA, pentru că ei vând mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi

/

Președintele Xi ia distanță față de Putin: China se opune utilizării „forței nucleare” în Europa

Președintele Chinei comuniste, Xi Jinping, ia distanță față de Putin: China se opune utilizării „forței nucleare” în Europa. Remarca sa a fost făcută în cadrul discuțiilor cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, aflat la Beijing în cadrul unei vizite criticată de proprii săi aliați la guvernare. Președintele Xi ia distanță față de Putin „Președintele chinez Xi Jinping i-a spus cancelarului german Olaf Scholz că se opune utilizării forței nucleare în Europa, acestea fiind cele mai directe remarci ale sale de până acum despre necesitatea de a împiedica escaladarea războiului din Ucraina. În timpul primelor discuții față în față, vineri, la Beijing,

/

Creștere masivă a antisemitismului în Europa după ce Rusia a invadat Ucraina. Ura față de evrei a cunoscut o intensificare și din cauza COVID-19

Creștere masivă a antisemitismului în Europa. Dezinformarea şi ura faţă de evrei au „luat amploare” în special pe Internet de la începutul invaziei ruse în Ucraina, agravând deja un proces declanşat de pandemia de COVID-19, avertizează Uniunea Europeană într-un raport publicat joi, care subliniază că datele insuficiente îngreunează combaterea acestui flagel social. Creștere masivă a antisemitismului în Europa „Antisemitismul rămâne o problemă gravă în societăţile noastre. Pandemia de coronavirus şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au alimentat şi mai mult această ură”, apreciază Michael O’Flaherty, directorul Agenţiei europene pentru drepturi fundamentale (FRA), responsabilă de acest raport. Potrivit acestui raport publicat în

/

Cea mai dură înfrângere pentru Putin în prag de iarnă: șantajul gazelor la adresa UE a eșuat, blocul comunitar și-a asigurat rezervele până în primăvară iar prețurile au scăzut

Șantajul gazelor lui Putin a eșuat. Lipsită de livrările ruseşti pe care s-a bazat mult timp, Europa s-a grăbit să importe gaze lichefiate din întreaga lume iar acum combinaţia între vremea neobişnuit de caldă şi livrările mari de gaze lichefiate face ca depozitele de gaze să fie aproape pline înainte ca europenii să dea drumul la termostate, transmite Bloomberg. Șantajul gazelor lui Putin a eșuat Există în continuare riscuri pentru perioada următoare, în condiţiile în care un val de frig ar putea obliga Europa să recurgă la gazele din depozite. În plus, guvernele din regiune urmăresc cu atenţie ameninţările cu

/

Bombardiere nucleare americane deasupra Europei. Numele de cod al operațiunii: Steadfast Noon. NATO: Doar un antrenament recurent

Bombardiere nucleare americane deasupra Europei (NATO). Forţele armate din 14 ţări membre ale NATO au început luni exerciţiul anual de simulare a apărării teritoriului Alianţei Nord-Atlantice folosind arme nucleare, relatează DPA. Bombardiere nucleare americane deasupra Europei (NATO) Exerciţiul, numit „Steadfast Noon”, implică aproape 60 de avioane, printre care avioane de luptă, de supraveghere şi de realimentare, precum şi bombardiere B-52 de rază lungă din SUA, care vor zbura din Dakota de Nord, conform NATO. Zborurile de antrenament vor avea loc deasupra Belgiei, care găzduieşte exerciţiul, precum şi deasupra Mării Nordului şi Marii Britanii, a precizat NATO, care a subliniat că

/

Putin dă semne că se sufocă fără banii europeni pentru gazul rusesc: insistă pe lângă Erdoğan să creeze un hub gazier în locul Nord Stream

Putin simte lipsa gazului vândut Europei. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan crearea în Turcia a unui centru de distribuţie pentru exportul gazelor ruseşti către Europa, idee prezentată iniţial de liderul de la Kremlin în ziua anterioară la o conferinţă energetică la Moscova, transmite AFP. Putin simte lipsa gazului vândut Europei „Am putea examina posibilitatea de a crea pe teritoriul turc un hub gazier pentru livrări către alte ţări”, în special către Europa, a spus Putin la o întâlnire cu Erdogan, în marja unui forum regional în Kazahstan. Preşedintele rus a lăudat Turcia, care

/

Comunistul Ziuganov încalcă legea lui Putin în folosul lui Putin: Da, e război, dar declarat Rusiei de americani, NATO și Europa

Comunistul Ziuganov cere război împotriva Occidentului. Liderul comuniştilor ruşi, Ghennadi Ziuganov, a recunoscut marţi că „operaţiunea militară specială” rusă în Ucraina s-a transformat într-un război, astfel încât – în opinia sa- se impune mobilizarea tuturor resurselor ţării, relatează EFE. Comunistul Ziuganov cere război împotriva Occidentului „Operaţiunea politico-militară împotriva naziştilor, ultranaţionaliştilor şi fasciştilor în Ucraina s-a transformat într-un război în adevăratul sens al cuvântului pe care ni l-au declarat americanii, ţările NATO şi Europa unită”, a declarat Ziuganov în discursul său rostit în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), care şi-a deschis marţi sesiunea de toamnă. Ziuganov a

/

Putin se răstește la Europa: Nu vom livra nimic dacă este împotriva intereselor noastre. Nici gaz, nici petrol, nici cărbune

Putin amenință să sisteze toate livrările. Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat miercuri că va opri toate livrările de gaz, petrol şi cărbune în cazul unei plafonări a preţurilor, insistând totodată că nu vrea să folosească energia ca „armă” împotriva Europei preocupate de spectrul penuriei de energie, relatează AFP. G7 & UE vor plafonarea prețurilor Săptămâna trecută, ţările G7 au semnalat că vor implementa „de urgenţă” o plafonare a preţului petrolului rus, încurajând o „coaliţie largă” de ţări să se alăture acestei măsuri, ca represalii pentru ofensiva din Ucraina. Şi Comisia Europeană a anunţat miercuri că va propune un plafon la

/

Regiunea caspică ar putea deveni colacul de salvare al Europei în încercarea de a renunța la gazul rusesc (Geopolitical Futures)

Caspica, salvarea Europei de gazul rusesc. De la debutul invaziei ruse în Ucraina, țările europene au căutat surse alternative de energie pentru a-și reduce dependența de livrările rusești. Caspica, salvarea Europei de gazul rusesc Până acum, aceste eforturi nu au avut succes, deoarece, pe termen scurt, este imposibil să se ridice producția la nivelul necesar pentru a înlocui exporturile rusești de energie și pentru a crea infrastructura necesară aprovizionării pe piețele europene. Pe termen lung, însă, diversificarea energetică este o posibilitate reală, iar țările europene își concentrează strategiile pe regiunea caspică – în special Kazahstanul, Turkmenistanul și Azerbaidjanul bogat în

/

Putin speră să vândă combustibilul refuzat de Europa în Orientul Mijlociu. Dar detaliile complică afacerea

Combustibilul lui Putin, spre Orientul Mijlociu. Exporturile mari de motorină şi alte produse rafinate ale Rusiei care sunt refuzate de multe state din Europa se îndreaptă rapid spre o nouă destinaţie: Orientul Mijlociu, arată o analiză Bloomberg. Combustibilul lui Putin, spre Orientul Mijlociu Livrările de combustibili din Rusia spre Orientul Mijlociu au crescut în fiecare lună începând din februarie, când a început invazia din Ucraina, ajungând la 155.000 de barili pe zi în luna iunie, potrivit firmei de consultanţă Vortexa Ltd. În contrast, importurile Europei au scăzut cu 30% în aceeaşi perioadă. Chiar dacă livrările de combustibili ruseşti în Orientul Mijlociu nu