/

Un profesor, despre unii din colegii săi greviști: Participă „la banchetele costisitoare plătite de părinții copiilor”, deși nu încheie situația elevilor

Unii profesori greviști, la banchetele elevilor. Continuarea grevei personalului din educație a împărțit România în două tabere: una susține greva, orice riscuri ar aduce pentru elevi, cealaltă se uită la „victimele colaterale” – absolvenții de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a. Unii profesori greviști, la banchetele elevilor Unul din profesorii performanți ai țării, Cătălin Osiceanu, arată cu degetul spre unii colegi ai săi care au o atitudine bipolară. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus) „Că profesorii își cer drepturile… e firesc, îi înțeleg. Că nu vor să încheie situația

/

VIDEO Câți vor mai fi în România peste cinci ani? Superba poveste a elevilor ieșeni premiați la cel mai mare concurs mondial de robotică

Elevi premiați în SUA la robotică. Echipa de robotică Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-a clasat pe locul al II-lea, la secțiunea „Motivate”, la cel mai mare concurs de profil din lume, desfăşurat în Houston, SUA. Elevi premiați în SUA la robotică La competiția de robotică FIRST World Championship 2023, desfășurată în perioada 19-22 aprilie, au participat 190 de echipe din 23 de țări, iar patru dintre acestea au reprezentat România. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Robotul creat de echipa Peppers a

/

Violențele elevilor în școală, plătite de părinți, prin amenzi, una din măsurile luate în calcul în sistemul de învățământ

Părinții elevilor violenți în școală, amendați. În urma numeroasele incidente care au avut loc în unităţile de învăţământ, din cauza elevilor indisciplinaţi, au fost propuse diverse măsuri de sancţionare a acestora. Părinții elevilor violenți în școală, amendați Se vorbeşte despre exmatriculare parţială, centre de disciplinare, amenzi plătibile de către părinţi/reprezentant legal. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Dar și de paznici care să poată controla elevii în ghiozdane sau nota la purtare care să influenţeze admiterea la liceu. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Argumentele științifice pentru care navigația

/

VIDEO Scene grotești în sala de clasă unde o profesoară a fost hărțuită sexual de puberi: nimeni nu a intervenit, fetele râdeau, toți filmau

Prepuberi hărțuiesc sexual profesoara, toți filmează. Elevii de 13 ani care au hărţuit sexual o profesoară în timpul orei de curs, la şcoala gimnazială din Pietriceaua, s-au ales cu nota scăzută la purtare cu şase puncte şi au primit mustrare scrisă, a anunțat vineri Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). „Mustrare scrisă” Conform sursei citate, evenimentul a avut loc la Şcoala Gimnazială Pietriceaua, structură a Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” din comuna Brebu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „În dimineaţa zilei de 6 aprilie 2023, conducerea unităţii de învăţământ

/

Familiile din București fug de învățământul de stat: în anul şcolar 2022 – 2023, numărul elevilor înscrişi în clasa zero în şcolile private reprezintă aproape 10% – date Ziarul Financiar

Familiile din București fug de învățământul de stat: în anul şcolar 2022 – 2023, numărul elevilor înscrişi în clasa zero în şcolile private reprezintă aproape 10% din totalul copiilor înscrişi la acest nivel, arată Ziarul Financiar (ZF). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Familiile din București fug de învățământul de stat Potrivit ZF, numărul elevilor înscrişi în clasa pregătitoare în şcolile private din Bucureşti a ajuns la 1.583 în acest an şcolar, în creştere de la 649 în anul şcolar 2013 – 2014. În ultimul deceniu, numărul

/

Ridicol: România cumpără mii de microbuze electrice pentru elevii de la țară, dar în sate și comune nu există stații de încărcare

Microbuzele electrice școlare, fără stații de încărcare. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi, la Sibiu, că lotul de 3.200 de microbuze şcolare electrice care vor fi achiziţionate cu fonduri PNRR va fi distribuit „cu prioritate” către unităţile de învăţământ din localităţi situate în mediul rural, cu condiţia ca în acestea să fie disponibile staţiile de încărcare. Microbuzele electrice școlare, fără stații de încărcare „Este investiţia care vizează 3.200 de microbuze electrice şi şcolile verzi. Noi am scos în transparenţă o hotărâre de Guvern care vizează achiziţia microbuzelor verzi, ca o primă parte, astăzi chiar a fost urcată pe site

/

Lukașenko vrea să scoată elevii pe câmp la cules cartofi, ca în vremea URSS: Nu e exploatare, e un bun antrenament fizic pentru copii

Lukașenko vrea elevi la cules cartofi. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a lansat luni un apel la mobilizarea şcolarilor pentru recolta de cartofi din această fostă republică sovietică, afirmând că va fi un „bun antrenament fizic” pentru ei şi o „mulţumire” pentru părinţii lor, notează AFP. Lukașenko vrea elevi la cules cartofi Principal aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, fost director al unei ferme de stat sovietice care, din 1994, conduce ţara cu o mână de fier, este cunoscut pentru derapajele sale verbale şi propunerile radicale. El s-a arătat indignat luni, în cursul unei şedinţe de guvern, că este

/

Marea controversă a temelor de vacanță: învățătorii și profesorii cer mult, părinții și psihologii acuză extenuarea copiilor

Marea controversă a temelor de vacanță: psihologii spun că unii elevi primesc în mod regulat un volum mare de teme. Marea controversă a temelor de vacanță Astfel, în perioada vacanţei, aceştia resimt o diferenţă nesemnificativă atunci când acestea sunt organizate în perioada vacanţei mari. Cu toate acestea, un timp prea mare petrecut în casă la lecţii, mai ales în perioada vacanţei înseamnă mai puţin timp petrecut afară, cu activităţi recreative, cultivarea unor pasiuni, dar şi dezvoltare personală. Citește și: EXCLUSIV Afacerea Beretta, abandonată într-o pârloagă din județul Mehedinți. Unde a ajuns pentru că ministrul Virgil Popescu, președintele PNL pe județ,

/

Cum se împart elevii de zece la bacalaureat într-un județ: opt fete și un băiat

Bacalaureat: cine sunt elevii de zece. Judeţul Iaşi se bucură anul acesta de nouă „decarişti” la examenul de Bacalaureat. Bacalaureat: cine sunt elevii de zece Cei mai mulţi zecişti îi are anul acesta Colegiul Naţional din Iaşi, urmat de Colegiul „Mihai Eminescu” şi de Colegiul „Costache Negruzzi”, cu câte doi elevi. Colegiul „Emil Racoviţă” şi Liceul Teoretic „Miron Costin” din Paşcani au câte un elev de zece. Citește și: Rusia va reprezenta o amenințare uriașă pentru securitatea europeană după Ucraina, afirmă șeful armatei britanice Judeţul Iaşi: locul II în ierarhia naţională la rata de promovare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

/

Fricile şi depresia duc elevii la psihiatrie: 600 de copii pe județ sunt internaţi în fiecare an

Fricile, depresia duc elevii la psihiatrie. În fiecare an, la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi ajung în medie 600 de copii şi adolescenţi cu afecţiuni psihiatrice, numărul fiind unul în continuă creştere. Fricile, depresia duc elevii la psihiatrie Datele unităţii medicale arată că cei mai mulţi sunt copii şi adolescenţi care au tulburări de comportament sau de ataşament, tulburări de anxietate, depresie şi ADHD. Conform psihiatrilor, tot mai mulţi copii se autoizolează sau recurg la consumul de alcool şi droguri, acestea fiind comportamente care ascund o suferinţă.  Citește și: EXCLUSIV Uriașa țeapă a măștilor din Vietnam: în 2020, Ministerul