Termoficarea falimentară a Iașiului, atu important. Omul de afaceri Ștefan Vuza vrea înființarea unui Combinat de biochimie la Iași. Termoficarea falimentară a Iașiului, atu important În această cheie trebuie interpretată, spune acesta, participarea grupului său de firme Chimcomplex la licitația pentru concesionarea
Laboratoare chimice rusești, aduse la Zaporojie. Ocupanţii ruşi se pregătesc de o provocare la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) cu emisii de radiaţii, a avertizat vineri Agenţia nucleară de stat ucraineană Energoatom, indicând că Rusia ar fi desfăşurat zece laboratoare chimice
Accident chimic într-un port din Iordania. Zece persoane au murit şi alte 251 au fost rănite în urma unei scurgeri de gaze toxice dintr-un rezervor de depozitare în portul Aqaba, din Iordania, a relatat luni televiziunea de stat, în timp ce autorităţile
Rusia, arme chimice, biologice în Ucraina. Statele Unite au acuzat miercuri Rusia şi China că răspândesc „în mod intenţionat” „minciuni” despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina, spunând că se tem că Rusia foloseşte astfel de arme interzise,