Premierul Ungariei, Viktor Orban, care a evitat să se întâlnească cu Klaus Iohannis, s-a dus la Beijing ca să-l vadă pe Vladimir Putin. Imagini de la întâlnirea celor doi au fost publicate pe site-ul administrației prezidențiale de la Moscova, kremlin.ru. Citește și: Compania de stat inutilă care căpușează CNAIR, dar salariul mediu va fi mai mare decât cel al președintelui României. În 2023, compania a avut peste 100 de angajați, deși n-a făcut nimic Președintele României, Klaus Iohannis, a fost la Budapesta acum o săptămână, dar premierul Ungariei a plecat, chiar în acea zi, într-o vizită în Georgia. Premierul Ungariei,
Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-ar putea întâlni la Beijing și cu talibanii, nu doar cu președintele Rusiei, Vladimir Putin: o delegație a regimului islamist din Afganistan va participa, săptămâna viitoare, la Forumul Belt and Road din China. Citește și: În pregătirea întâlnirii Viktor Orban – Putin, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, postează selfie-uri de la Moscova Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va duce, săptămâna viitoare, în China comunistă ca să se întâlnească cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. El este singurul lider vestic prezent la reuniunea de la Beijing, „Belt and Road Initiative”. Viktor Orban s-ar putea întâlni la Beijing
Ambasada României la Beijing sprijină Ucraina. China le-a cerut ambasadelor străine şi organizaţiilor internaţionale cu sediul la Beijing să nu folosească faţadele clădirilor lor pentru „propagandă politică”, cu referire, din câte se pare, la semnele care arată sprijin pentru Ucraina. Nici o ambasadă nu s-a conformat Multe ambasade la Beijing au instalat panouri cu steagul Ucrainei şi mesaje de susţinere în limbile chineză şi engleză, precum #StandWithUkraine, pentru a-şi arăta solidaritatea cu această ţară confruntată cu o invazie a Rusiei din februarie 2022. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus) O notă
Experții militari din China comunistă estimează că războiul din Ucraina se va termina în vară, scrie Asia Nikkei, care citează un studiu al Academiei de Științe Militare de la Beijing. Potrivit Asia Nikkei, acesta este motivul pentru care, la 24 februarie, China a avansat un plan de pace – care însă a fost respins de Kiev și aliații săi vestici. Experții din China: războiul din Ucraina se va termina în vară „În decembrie 2022, Academia de Științe Militare a finalizat o simulare privind conflictul din Ucraina, care a dus la o constatare uimitoare, potrivit unor surse apropiate guvernului chinez. Războiul
Papa Francisc l-a abandonat pe cardinalul din Hong Kong, Joseph Zen, în ghearele Securității chineze, care vrea să-l judece pe prelatul în vârstă de 90 de ani pentru că a vrut să-i ajute pe protestatarii pro-democrație arestați – scrie Wall Street Journal. Unii înalți ierarhi ai Bisericii Catolice susțin această opinie. Cardinalul Zen a fost arestat de Securitatea chineză în mai 2022, pentru că ar fi interacționat cu forțe străine. Papa l-a abandonat pe cardinalul din Hong Kong Procesul cardinalului Zen urma să înceapă luni, dar a fost amânat întrucât judecătorul a fost depistat cu covid. Pedeapsa maximă pentru infracțiunea
Scene orwelliene în China comunistă: suspecții de coronavirus, fără drept să primească mâncare timp de mai multe zile, pentru a nu intra în contact cu curierii și să răspândească astfel virusul. Spitalele din numeroase orașe au fost închise, iar o filmare șocantă arată o naștere, asistată de personal medical, care a avut loc pe stradă. Scene orwelliene în China comunistă În Shanghai, deși cazurile de coronavirus au scăzut, unii locuitori s-au trezit încuiați în apartamente timp de mai multe zile, fără drept să aibă contact nici măcar cu curierii care aduceau mâncarea. Un avocat relatează pe Twitter că tot blocul
Investitorii retrag miliarde de dolari din China, arată datele publicate de Institutul Internațional pentru Finanțe. Aceste plecări ale capitalului internațional din China comunistă sunt fără precedent și ele vin pe fondul carantinei impuse la Shanghai – cu posibilitatea extinderii și la Beijing – și a războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. Investitorii retrag miliarde de dolari din China China a asistat luna trecută la ieșiri de portofoliu în valoare de 17,5 miliarde de dolari, un maxim istoric, potrivit celor mai recente date de la Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF) și citate de CNN. Asociația comercială din SUA a numit această
Lavrov, întors din drumul spe Beijing. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a infirmat joi informaţiile apărute anterior în publicaţia germană Bild conform cărora avionul care îl ducea pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov într-o vizită la Beijing s-a întors din drum noaptea trecută, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS. Lavrov, întors din drumul spe Beijing „Serghei Lavrov a lucrat aseară (miercuri – n.r.) până târziu la Smolenka (diminutivul Pieţei Smolenskaia, unde se află sediul MAE rus – n.r.), iar (joi – n.r.) dimineaţă a început pregătirile pentru negocierile cu colegii din Orientul Mijlociu veniţi
Gafă majoră a diplomației ruse, spre enervarea Beijingului: a trecut statul Taiwan pe lista țărilor definite drept „neprietenoase”. O listă a statelor despre care executivul de la Moscova apreciază că ar fi comis „acțiuni neprietenoase” împotriva „Rusiei, a companiilor și cetățenilor ruși” a fost publicată luni pe site-ul guvernului rus. Gafă majoră a diplomației ruse Țările, organizațiile internaționale și teritoriile considerate „neprietenoase” includ: „Australia, Albania, Andorra, Regatul Unit, inclusiv Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar, statele membre ale Uniunii Europene, Islanda, Canada, Liechtenstein, Micronezia, Monaco, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, San Marino, Macedonia de Nord, Singapore, SUA, Taiwan, Ucraina, Muntenegru,
Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing, arată un înalt comandant militar din forțele aeriene ale SUA. Un general american, Kenneth Wilsbach, comandantul forţelor aeriene ale SUA în Pacific, a avertizat, astăzi, că Beijingul ar putea profita de pe urma crizei ucrainene, pentru a încerca să facă un gest „provocator” în Asia, în timp ce puterile occidentale sunt ocupate să calmeze tensiunile cu Rusia. Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing El a subliniat că susţinerea oferită de Beijing Rusiei în conflictul său cu Occidentul asupra Ucrainei suscită întrebări cu privire la intenţiile Chinei în Asia. „Dacă ne întrebăm, oare