Prima baterie complet comestibilă și reîncărcabilă. Vitamina B2, cărbune activat şi Nori (o algă comestibilă uscată, folosită în bucătăria japoneză) sunt doar o parte dintre componentele primei baterii reîncărcabile şi complet comestibile ce a fost creată de Institutul Tehnologic Italian (IIT) din Milano, invenţie descrisă în publicaţia Advanced Materials. Prima baterie complet comestibilă și reîncărcabilă Prototipul acestei baterii a văzut lumina zilei în Laboratorul de Electronică Moleculară din cadrul IIT, coordonat de Mario Caironi, cu fonduri de la Consiliul European de Cercetare (ERC). Co-autorul studiului este Ivan Ilic, de la acelaşi laborator. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini
Bateria mașinii, proces de 10.000 euro. Un ieşean a rămas cu ochii în soare şi maşina-n drum după ce a vrut să schimbe acumulatorul. Bateria mașinii, proces de 10.000 euro La indicaţiile unui comerciant, a cumpărat unul nou, dar noua baterie pur şi simplu nu se potrivea în locaşul corespunzător. Cum vânzătorul a refuzat să schimbe noua baterie cu alta, cazul a ajuns în atenţia Protecţiei Consumatorului, iar apoi, a instanţei. Citește și: Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii