Apicultorii români solicită restricționarea mierii ucrainene, adică stoparea importului, în condiţiile în care România are excedent, dar şi un sprijin financiar din ajutorul acordat de Uniunea Europeană, chiar dacă suma de zece milioane de euro este „apă de ploaie pentru agricultura României”. Producție și modestă, și nevândută „Cea mai mare problemă pentru noi o reprezintă acum valorificarea produselor. Chiar dacă producţia a fost una modestă, nici în aceste condiţii nu putem valorifica mierea, pentru că există această concurenţă neloială între ceea ce producem noi şi ceea ce intră din spaţiul extracomunitar, din păcate, la preţuri foarte mici. Defapt.ro este un
Dezastru în apicultură, pierderi de 20-25%. Temperaturile scăzute din ultima perioadă şi ninsorile compromit producţia de miere, cu atât mai mult cu cât apicultorii se confruntă cu preţuri de dumping pe piaţa naţională şi mai nou încearcă să combată un parazit care afectează familiile de albine. Cald în februarie, frig în aprilie Potrivit Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti (AAP) Buzău, condiţiile meteo înregistrate în ultimele luni şi cu precădere valul de frig din debutul lunii aprilie au afectat grav familiile de albine. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „Situaţia