Pacienți cu stimulatoare din cadavre, panicați. Ancheta procurorilor și dezvăluirile din presă cu privire la scandalul stimulatoarelor cardiace reutilizate de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași au generat un val de panică în rândul pacienților. Pacienți cu stimulatoare din cadavre, panicați Miile de persoane care au avut implantat un stimulator cardiac sau un defibrilator în ultimii cinci ani au rămas cu o întrebare – ce ne facem dacă avem un aparat „second hand” în piept și nu știm? Alții au avut tot felul de probleme medicale după momentul în care au suferit o intervenție în ultimii cinci ani. Citește și:
Favipiravir, la liber în farmacii, dar nu fără riscuri. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că antiviralul care se va găsi și în farmacii cu circuit deschis, trebuie prescris cu precauție. Favipiravir, la liber în farmacii „Începem să avem Favipiravir în farmacii cu circuit deschis. Vom extinde acest program ca orice medic, medic de familie, care tratează un pacient Covid poate prescrie acest medicament, dar cu precauții și doar cui are nevoie. Gratuit va fi și în spitale și centre ambulatorii”, a adăugat Rafila. Ministrul a precizat că acest medicament nu influențează foarte mult formele grave și decesul cauzate de