Un deputat PSD, Daniel Ghiță, cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Ghiță a fost ales în circumscripția Ilfov. În 2020, el a arătat că a fost susținut de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, pentru a fi plasat pe o poziție eligibilă pe listele de candidați PSD. Acum, Ghiță susține că DNA acționează în favoarea unor interese străine pentru că îl anchetează pe fostul ministru Chesnoiu, „tocmai când acesta se lupta pentru dezvoltarea agriculturii României şi pentru români”. Deputat PSD cere desființarea DNA Într-o declarație politică făcută în plenul Camerei Deputaților,
Alimentele nu vor fi raționalizate, spune Ministrul Agriculturii. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că exclude apariţia unei crize alimentare în România şi că nu ne vom întoarce la raţionalizarea alimentelor, aşa cum era înainte de 1989, relatează news.ro. Chesnoiu a adăugat că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în analiză metode de intervenţie pentru sprijinirea producătorilor şi consumatorilor. Întrebat într-o conferinţă de presă care a avut loc duminică, la sediul PSD, dacă urmează o criză alimentară şi dacă va urma o plafonare a preţului la alimentele de bază, Adrian Chesnoiu a declarat că nu poate fi vorba de o