/

Siegfried Mureșan critică ipocrizia cancelarului austriac: Refuză extinderea Schengen – dar votează pentru Croația, vrea buget UE mai mic – dar cere două miliarde de euro în plus

Siegfried Mureșan demontează ipocrizia cancelarului austriac
Siegfried Mureșan demontează ipocrizia cancelarului austriac (sursa: Facebook/Siegfried Mureșan)

Siegfried Mureșan demontează ipocrizia cancelarului austriac. Migraţia este o problemă cu care Austria se confruntă, pe care România nu a cauzat-o, graniţele noastre fiind sigure, dar la soluţionarea căreia suntem dispuşi să contribuim, însă aşteptăm mai multă deschidere din partea Austriei, a declarat miercuri, la Bruxelles, pentru Agerpres, eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European (PPE).

Aderarea României, pe agenda UE

„La dezbaterea din plenul Parlamentului European de săptămâna trecută, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, mi-a dat asigurări că Suedia este pregătită să pună aderarea României la spaţiul Schengen pe agenda Consiliului UE. Eu i-am cerut public, în discursul meu din plenul Parlamentului European, ca aderarea României să rămână pe agenda UE, iar prim-ministrul mi-a răspuns spunând că înţelege dezamăgirea noastră, a românilor, şi că Suedia este pregătită să pună această chestiune pe ordinea de zi. Aşadar, avem sprijinul Preşedinţiei suedeze (a Consiliului UE)”, a spus Mureşan.

El a reamintit că, din punct de vede tehnic, România îndeplineşte încă din 2011 condiţiile pentru a intra în Schengen, lucru reconfirmat anul trecut de două misiuni europene independente care s-au deplasat la Bucureşti. „Din punct de vedere politic, România a realizat progrese foarte importante anul trecut, reuşind să convingă 26 din 27 de state membre să voteze pentru aderarea noastră. Vom continua să lucrăm strâns cu toate statele membre, dar şi la nivelul instituţiilor europene astfel încât să ajungem la cele mai bune soluţii pentru gestionarea problemei migraţiei şi să convingem Austria să susţină aderarea noastră. Dar aşteptăm şi din partea Guvernului Austriei, în special din partea prim-ministrului Nehammer, să renunţe la discursul electoral antieuropean. Continuând acest discurs, premierul austriac nu face decât să îngreuneze soluţionarea problemei migraţiei”, a continuat europarlamentarul.

Siegfried Mureșan demontează ipocrizia cancelarului austriac

Acesta s-a referit şi la declaraţiile recente ale cancelarului austriac Karl Nehammer potrivit cărora în prezent spaţiul Schengen este nefuncţional întrucât imigranţii continuă să vină în Europa şi, în acest context, o extindere a Schengen nu ar fi justificată pentru moment.

„Când Guvernul Austriei declară că se opune extinderii spaţiului Schengen şi aderării României pretextând că spaţiul Schengen este nefuncţional, uită să spună că fix cu cinci minute înainte votase pentru aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, deci pentru extinderea spaţiului Schengen. Argumentele aduse de prim-ministrul Nehammer în ultimele luni nu au bază concretă, nu sunt susţinute de cifre concrete, reale, au doar scop electoral. Tot cu scop electoral a efectuat şi vizita în Bulgaria. Aşa cum anticipat şi cum am şi declarat public înaintea vizitei, prim-ministrul Nehammer a mers în Bulgaria doar ca să îşi facă campanie electorală în Austria cu banii europeni. Karl Nehammer a declarat în Bulgaria că doreşte să folosim fondurile europene pentru a întări frontiera dintre Bulgaria şi Turcia. Trebuie să îi reamintim cancelarului austriac că Austria a fost unul dintre cele patru state membre ale UE ale căror guverne s-au opus cel mai tare creşterii bugetului european în trecut. Austria a avut întotdeauna drept prioritate doar reducerea bugetului UE şi nu alocarea banilor acolo unde într-adevăr este nevoie”, a afirmat eurodeputatul român.

Nehammer să spună de unde ia bani

Siegfried Mureşan a argumentat că „a solicita ca bugetul UE să facă mai mult şi a lupta în paralel pentru reducerea bugetului este populist”. „Nu poţi să ceri mai mulţi bani pe de o parte şi de cealaltă parte să te opui unui buget mai mare. În bugetul actual al UE, toţi banii sunt deja planificaţi. Dacă domnul Nehammer doreşte două miliarde de euro în plus pentru Bulgaria atunci să spună de unde îi obţine. Dacă doreşte creşterea bugetului UE, acesta ar fi un lucru bun, dar este o poziţie contrară cu poziţia pe care Austria a susţinut-o şi continuă să o susţină în toate discuţiile pe buget de la nivel european. Sper ca acest discurs să dispară după alegeri” (din landul Austria Inferioară din 29 ianuarie – n.r.), a accentuat el.

Citește și: Spațiul Schengen, închis pe termen nelimitat pentru România și Bulgaria: cancelarul austriac a repetat că Viena își menține veto-ul până când frontierele externe ale UE vor fi sigure

În opinia sa, nu este normal ca un şef de guvern să decidă întreaga politică europeană a ţării „pornind de la interesele proprii, electorale, referitoare la o singură regiune”. „În Uniunea Europeană avem 27 de state membre cu 242 de regiuni. Dacă fiecare prim-ministru ar bloca procesul decizional în Europa ţinând cont doar de interesele electorale pe care le are cu privire la anumite alegeri locale, regionale sau naţionale, nu am mai lua nicio decizie importantă la nivel european”, a susţinut eurodeputatul român.

Migrația și azilul, în dezbatere

Întrebat dacă consideră că planul prezentat marţi de Comisie cu privire la creşterea eficienţei returnării imigranţilor va ajuta la schimbarea poziţiei ţărilor (în special a Austriei) reticente faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, vicepreşedintele grupului europarlamentar al PPE a amintit că migraţia este o prioritate atât a preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene, cât şi a Parlamentului European.

„Vom avea o dezbatere săptămâna viitoarea în Parlamentul European pe tema migraţiei şi azilului, în pregătirea reuniunii Consiliului European extraordinar din 9 – 10 februarie. În plus, mâine şi poimâine este programată o reuniune informală a miniştrilor de interne din UE la Stockholm care va avea, de asemenea, pe agendă subiectul migraţiei. De asemenea, Comisia Europeană a prezentat ieri un plan privind returnarea mai eficientă a imigranţilor în afara Uniunii Europene, ca parte a noului Plan European privind Azilul şi Migraţia. Vom lucra pe baza acestui plan în negocierile dintre Parlamentul European şi Consiliul UE privind operaţionalizarea sistemului comun al UE pentru returnări, ca una dintre soluţiile la problema migraţiei. Este clar că avem nevoie de o strânsă coordonare la nivel european pentru rezolvarea acestei probleme. Există deschidere, după cum vedeţi, din partea instituţiilor europene să găsim împreună aceste soluţii cât mai repede. În acest sens, România şi-a exprimat în mai multe rânduri disponibilitatea de a lucra alături de partenerii europeni, inclusiv Austria, pentru a gestiona situaţia imigranţilor ce sosesc în Europa. Vom sprijini toate soluţiile europene la criza migraţiei. Am spus-o în trecut şi o repet: România nu este sursă a migraţiei ilegale cu care se confruntă Europa. Nu a fost niciodată. Frontierele noastre sunt bine securizate. Avem date de încredere ale instituţiilor europene care confirmă aceste lucruri. Dar, în spiritul valorilor europene ce ne unesc, suntem alături de partenerii noştri care se confruntă cu această problemă”, a încheiat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor
13:44PSD, blat cu Piedone: candidat la Sectorul 5 va fi un obscur consilier social-democrat, remarcat prin atacuri împotriva primarului PNL Ciucu și prin faptul că deține patru apartamente
12:16Candidatul Cîrstoiu, abandonat: pagina sa de Facebook abia are 685 de urmăritori, la circa două zile de la înființare. Un videoclip cu Piedone pe șantier a strâns 7.700 de like-uri în 16 ore
11:21GALERIE FOTO Pe cine pune Ciolacu șef peste Timiș: afacerist falit, cu Porsche și avere suspectă, absolventul unei universități dubioase, amator de excursii scumpe alături de interlopul „Tarzan”
10:51O contabilă de Primărie și-a făcut state de plată pe lângă salariu pe care și le-a și plătit, lunar, timp de cinci ani, fără să se prindă nici un șef
10:38Micile miracole de la țară: o învățătoare a transformat o școală de comună într-un model educațional
20:56EXCLUSIV Firea a plătit ca să fie lăudată pentru poeziile sale sute de mii de lei din bani publici și din bugetul Primăriei București, și din cel al Ministerului Familiei