/

Șeful Romarm, reținut de DNA. DeFapt, martie 2022: „Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm”

Șeful Romarm, Gabriel Țuțu, reținut de DNA Foto: Facebook

Șeful Romarm, Gabriel Țuțu, a fost reținut de DNA, susțin mai multe publicații. Potrivit Antena 3 CNN și Digi 24, Gabriel Țuțu a fost audiat de DNA în dosarul prin care MApN a achiziționat mai multe măști și viziere într-un contract de 11 milioane de lei, bani care ar fi ajuns la fiul lui Victor Pițurcă.

Aceste măști au fost neconforme, lucru precizat și de medici.

În acest dosar a fost reținut și Victor Pițurcă.

Șeful Romarm, reținut de DNA

DeFapt.ro a scris, în martie 2022: „Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm, și Daniela Nicolescu, zisă «pușculița PNL»”. Romarm este în subordinea ministerului Economiei.

Șeful Romarm este un absolvent al Școlii de Poliție Vasile Lascăr – unde sunt pregătiți subofițerii/ agenții de poliție – și apoi a lucrat ca agent de poliție în Galați. A urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea „Danubius“ din Galați.

Din 2001, a preluat conducerea pazei la combinatul siderurgic Arcelor Mittal Steel Galați.

Conform propriului CV, peste noapte, a ajuns ofițer și șeful unui Departament din cadrul Serviciului Român de Informații, funcție pe care a rezistat din 2003 până în 2011.

De la SRI a ajuns șef departament juridic la Ministerul Comunicațiilor, a trecut și prin Consiliul de Administrație al Loteriei Române.

Într-un final, a ajuns detectiv particular. A fost recuperat și instalat la șefia companiei Romarm în decembrie 2019.

Pe site-ul Romarm, Țuțu se recomandă: „Un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației.

Nivelul ridicat de integritate și sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite în poziția de manager.

10 ani de experiență în Serviciul Român de Informații și 5 ani de securitate comercială, timp în care au fost menținute colaborări prolifice cu mai multe agenții guvernamentale, diplomatice și de informații”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari
11:54Raport dur al Departamentului de Stat al SUA: corupția guvernamentală este „serioasă”. Explozia de la stația GPL Crevedia și implicarea primarului PSD din Caracal – studiu de caz
11:07GALERIE FOTO Între lansarea tristă a lui Cîrstoiu și rechemarea jenantă a lui Firea: cronologia unui eșec în imagini
07:00Coaliția PSD-PNL a renunțat la candidatul Cîrstoiu, a decis să meargă pe candidaturi separate: Firea și Burduja pentru București
23:53Cîrstoiu refuză să se retragă din cursa pentru Primăria București, deși Ciolacu și Ciucă au încercat mai multe ore să-l convingă, până aproape de miezul nopții de luni spre marți
19:40Românul Claudiu Manda, locul al II-lea în topul chiulangiilor de la Parlamentul European. Pe locul I, un europarlamentar grec care se află în pușcărie
16:45Prețul uriaș al pantofiorilor roșii cu care Piedone se împăunează pe rețelele sociale: produși de Prada, au un preț aproape cât două salarii minime lunare. Primarul trebuia să-i declare
16:09Primarii PSD din Crevedia și Caracal, pe care Ciolacu spunea că nu-i mai susține după explozia de la stația GPL, candidează din nou sub sigla social-democrată
14:02România, al treilea mare deficit din UE în 2023 – Eurostat. Și creșterea deficitului guvernamental a fost una din cele mai mari din spațiul Uniunii
13:47Armata a scos la concurs peste 5.000 de posturi, s-au ocupat doar jumătate. 1.600 de candidați nu au trecut probele fizice, aproape 900 au fost respinși la evaluarea psihologică