/

Secția specială o ține în șah pe Kovesi: șefa Parchetului European cere ÎCCJ să oblige procurorii de la Parchetul General să finalizeze dosarul deschis pe numele ei

Secția specială o ține în șah pe Kovesi Foto: Inquam/ Octav Ganea

Șefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, cere Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să oblige procurorii de la Parchetul General să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de Secţia specială în urmă cu patru ani.

Procesul are ca obiect „contestaţie durată proces”, cu termen de dezbatere pentru marţi.

Secția specială de anchetare a magistraților a fost desființată, iar dosarele anchetate de SIIJ trebuiau transmise, în termen de trei luni, respectiv 60 de zile lucrătoare, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) către parchetele competente, pentru soluționare. La finalul anului 2021, la SIIJ erau circa 7.000 de dosare în lucru.

După desființrarea SIIJ, competenţele ei au fost preluate de o structură inspirată din modelul Parchetului European, cu 12 procurori la centru şi 30 în teritoriu, spunea ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Secția specială o ține în șah pe Kovesi

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018 de procuroarea Adina Florea de la Secţia specială, care între timp s-a pensionat. Cauza a fost preluată apoi de Parchetul General, după desfiinţarea Secţiei speciale.

Kovesi se plânge de faptul că are trei hotărâri ale Instanţei supreme prin care procurorii sunt obligaţi să finalizeze acest dosar – fie îl clasează, fie o trimit în judecată – însă Parchetul General le ignoră.

În octombrie 2022, într-un interviu acordat publicaţiei G4Media, Kovesi spunea că dosarul nu este închis de Parchetul General din dorinţa, probabil, „de a intimida alţi magistraţi din sistem”.

„Există trei hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se explică faptul că fie că tot ceea ce s-a făcut este nelegal şi trebuie închis, fie s-a stabilit un termen de finalizare a dosarului. În continuare, procurorii care au acest dosar ignoră nişte hotărâri definitive. Dosarul nu este închis (…) Este foarte ciudat. Este foarte greu să îmi explic.

Îmi este greu să explic atitudinea procurorilor ierarhic superiori (…) O să continui să aplic demersurile procedurale. Sunt trei hotărâri ale ICCJ care sunt ignorate (…) Din martie 2019, nu s-a întâmplat nimic în dosar. În afară de plângeri şi demersuri instituţionale, pe care eu le-am făcut prin avocat, nu s-a întâmplat nimic (…). Este ţinut acolo, probabil în dorinţa de a intimida pe alţi magistraţi din sistem, de a-l arăta. Uitaţi ce vi se poate întâmpla (…) Cred că este doar o încercare de a ţine presiunea pe procuror, de a arăta că, atunci când îţi faci treaba, este cineva care îţi va crea probleme”, declara, atunci, Kovesi.

Adina Florea acționează pe maza declarațiilor fugarului Ghiță

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, la acea vreme procuror şef al DNA, pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Conform actului de acuzare, în anul 2011, pe vremea când era procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. Acesta fugise din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de 15 ani închisoare primită în dosarul prăbuşirii FNI, fiind localizat în Jakarta (Indonezia). Concret, banii primiţi de la Sebastian Ghiţă ar fi fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de transport cu avionul trimis în Indonezia, Nicolae Popa fiind adus în ţară de poliţişti şi un ofiţer SRI.

Kovesi, pusă sub control judiciar

De asemenea, Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri.

Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România.

Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă iar în aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.

Citește și: Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței – vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului

Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de „precizie, claritate şi de suport probator”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

09:59Păcănelele dispar în proporție de 90% în luna aprilie. Vor rămâne doar cele din orașele cu peste 15.000 de locuitori
09:09Consilier al Ministrului Agriculturii, avere nejustificată de un milion de lei. Cazul a ajuns în instanță, suma ar putea fi confiscată
19:35Conducerea clanului interlop Corduneanu, preluată de fratele decedatului Costel, Adrian „Beleaua”. Acesta din urmă se referă la mort ca la un „campion”
19:22Explicațiile lui Cîrstoiu, ignorate de PSD: conferința sa n-a fost preluată pe pagina de Facebook, iar Firea posta citate inspiraționale în timp ce candidatul vorbea
16:03VIDEO Mare atenție la plajele din Eforie Nord și Sud: risc crescut de înec de acum înainte din cauza curenților perpendiculari pe țărm. Cum se pot proteja turiștii
15:29Eșec major al Guvernului: Spitalul Regional de Urgență din Iași are finanțare de doar 11% din fonduri europene, 89% din bani vin de la stat și din credite externe
14:47Noua metodă prin care magistrații spoliază statul de 8-9.000 de euro în doar două luni: se înghesuie în birourile electorale, departe de casă, pentru diurne și indemnizații
14:41Sentințele blânde în justiție pentru interlopi precum cei din clanul Corduneanu îi transformă pe aceștia în modele de urmat
13:15Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu: „Până când nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”
12:26VIDEO Slugărnicie maximă la Antena 3: Piedone se dă „huța-huța”, iar Radu Tudor susține că aceasta este dovada că „se duce încet, dar sigur, spre victorie”
11:31Președintele Colegiului Medicilor confirmă ce spunea Băsescu acum 13 ani: „Aceste spitale sunt instituții de ajutor social pentru angajați”
20:41Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Cu ce sumă ridicolă îl plătea
18:43Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
17:49Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
16:50Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”