/

Scandalul Blue Air pe înțelesul tuturor: un faliment dirijat, un ajutor de stat suspect și un brânci final de la UDMR, deloc dezinteresat

Scandalul Blue Air pe înțelesul tuturor

Scriu acest comentariu, bazat în ceea mai mare parte pe fapte deja cunoscute, fiindcă guvernanții se prefac că n-au nici o vină în dezastrul de la Blue Air. Fals.

Guvernul Orban este băgat până peste cap, PSD-ul are responsabilități și vini uriașe, iar UDMR a dat lovitura finală. Dezinteresat, UDMR-ul? Nu cred. Fiindcă nu am uitat că, între 2016 și 2020, UDMR Bihor, aliat cu PSD-ul local – patrioții…- au blocat planurile lui Ilie Bolojan de dezvoltare a aeroportului din Oradea, favorizându-l pe cel din Debrecen, Ungaria. În consecință, sunt tentat să cred că demnitarii maghiari s-au gândit că, dacă se termină cu Blue Air, o bună parte din cota de piață va fi preluată de Wizz Air.

Până și USR are partea sa de resposabilitate, chiar dacă este, evident, mai mică: Cătălin Drulă a fost ministru al Transporturilor și, legal, avea sarcina să supravegheze compania, inclusiv prin numirea unei persoane care să facă parte din consiliul de administrație al companiei. Nu l-am auzit spunând vreun cuvânt cât a fost ministru, deși Blue Air a oprit plățile către statul român undeva prin vara lui 2021, când USR era încă la guvernare. Dar, repet, sunt diferite grade de răspundere în acest dezastru.

Nu vor plăti însă polticienii, ci contribuabilii, care vor scoate din buznar câteva sute de milioane de lei.

Iată cum văd eu răspunderile în scandalul Blue Air:

  • În 2020, guvernul Orban a garantat un împrumut de 300 de milioane de lei pentru Blue Air, deși compania se afla deja în „concordat preventiv”, un mecanism de prevenire a insolvenței. Avizatorul OUG: Lucian Bode. Ca garanție, statul român a primit un teren care se pare că nu este utilizabil – se află în zona unor obiective strategice din zona străzilor Jandarmeriei/ Regimentului, unde nu se pot construi blocuri – și niște aeronave „descompletate”, potrivit fostului ministru Drulă.
  • Încă din vara lui 2021, Blue Air a încetat plățile în contul împrumutului de la EximBank. Potrivit României Libere, ministerul Finanțelor plătește ratele companiei low cost către EximBank, instituție bancară la care statul este acționar în proporție de 95%.
  • Transporturile și Finanțele trebuiau să aibă din 2020 câte un om în CA-ul Blue Air, pentru a supraveghea derularea împrumutului. Cu drept de veto! Nu se știe cine sunt personajele trimise acolo, nu se știe nici măcar dacă au fost nominalizate. Câciu și Grindeanu de la PSD nu spun nimic.
  • Contribuția UDMR: să ne amintim mai întâi ce au făcut cu aeroportul din Oradea. „Spre exemplu, în Oradea, aeroportul care ar trebui să ne lege cu lumea și care este administrat de Consiliul Județean, a pierdut zborurile externe de doi ani. Acum, la conducerea CJ se află coaliția UDMR și PSD”, explica, în 2020, Ilie Bolojan. În consecință, nimic șocant dacă, din nou, UDMR a acționat pentru a favoriza o companie cu sediul la Budapesta, care va prelua rute abandonate de Blue Air.

Cât despre Blue Air, compania pare să fi fost împinsă deliberat în faliment și preluarea ei de către statul român. Surse politice spun că personalul Blue Air are restanțe de luni întregi la salarii. Activele utilizabile au fost mutate, pas cu pas, către alte companii.

Dacă statul va deveni acționar majoritar la Blue Air, în contul datoriilor, se va trezi cu o uriașă gaură neagră în brațe și probleme legale halucinante. Costurile plătite de contribuabili vor depăși împrumutul de 300 de milioane de lei, acordat în 2020.

Final previzibil? Coaliția majoritară va ajunge la concluzia că un scandal public legat de Blue Air va face rău tuturor, așa că îl vor îngropa, așa cum s-a îngropat și falimentul de miliarde de lei – plătit tot de contribuabili – de la City Insurance.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:53Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi
20:00EXCLUSIV Întâlnirea de un miliard de euro: lui Raed Arafat i s-a prezentat un sistem de alarmare a populației de către un afacerist pentru care lucrează Sindile și Cucoș, ex-șefi ai Jandarmeriei
17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor
13:44PSD, blat cu Piedone: candidat la Sectorul 5 va fi un obscur consilier social-democrat, remarcat prin atacuri împotriva primarului PNL Ciucu și prin faptul că deține patru apartamente
12:16Candidatul Cîrstoiu, abandonat: pagina sa de Facebook abia are 685 de urmăritori, la circa două zile de la înființare. Un videoclip cu Piedone pe șantier a strâns 7.700 de like-uri în 16 ore
11:21GALERIE FOTO Pe cine pune Ciolacu șef peste Timiș: afacerist falit, cu Porsche și avere suspectă, absolventul unei universități dubioase, amator de excursii scumpe alături de interlopul „Tarzan”