/

Ponta, „resuscitat” de riscul de deversare a unui lac artificial de la Roșia Montană, acuză protestatarii de mediu. Goțiu îi răspunde

Roșia Montană Ponta, resuscitat de deversare
Roșia Montană Ponta, resuscitat de deversare (sursa: Facebook/Victor Ponta)

Roșia Montană: Ponta, „resuscitat” de deversare. Fostul premier Victor Ponta le reproşează „protestatarilor de mediu” că „nu i-a mai durut nici în cot de viaţa” oamenilor din Roşia Montană şi de faptul că „lacurile contaminate în urmă cu zeci de ani şi abandonate” reprezintă un pericol.

Roșia Montană: Ponta, „resuscitat” de deversare

În replică, fostul senator USR Mihai Goţiu declară că „tăurile sunt pline cu apă”, nu „contaminate”, şi că lacurile se află în responsabilitatea autorităţilor locale şi a Apelor Române. El se întreabă de asemenea cum şi-ar permite România riscurile unui „mega-baraj plin cu cianuri”, în condiţiile în care autorităţile nu le pot gestiona nici măcar pe cele ale unor „acumulări cu apă de zeci şi de sute de ori mai mici”.

Declaraţiile sunt făcute în contextul în care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.

„Erau nişte protestatari care <Salvau Roşia Montană> până în 2014; pe urmă nu i-a mai durut nici în cot de viaţa oamenilor de acolo, nici de faptul că lacurile contaminate în urmă cu zeci de ani şi abandonate aşa sub presiunea <protestatarilor de mediu> reprezintă un pericol uriaş pentru întreaga natură din zonă şi pentru viaţa oamenilor. Parcă şi Dl Preşedinte Iohannis <salva Roşia Montană> în Campania din 2014 alături de întregul PNL. Acum iar o să îmi ceară mie demisia – dar poate fac totuşi şi ceva concret”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Explicațiile lui Goțiu

În replică, Mihai Goţiu a precizat că o exploatare minieră cu cianuri ar fi implicat riscuri şi mai mari, fiind vorba despre acumulări cu apă „de zeci şi de sute de ori” mai mari.

„Tăurile sunt pline cu apă, nu <contaminate>, spre deosebire de barajul care s-ar fi construit în cazul proiectului minier, plin de cianuri şi alte metale toxice. Lacurile nu sunt <abandonate>, ci în responsabilitatea autorităţilor locale şi a Apelor Române – da, instituţiile alea pline de super-competenţi cu diplome la fel de reale precum cea a ta de doctor, şi unde n-au ajuns pe pile tot felul de <experţi> care nu ştiu care e malul stâng şi care cel drept al unui curs de apă. Protestatarii de care vă legaţi au spus exact asta: orice exploatare minieră vine cu riscuri pe zeci şi sute de ani după ce minele se închid, şi nu ştiu cum naiba ne-am putea permite riscurile unui mega-baraj plin cu cianuri, dacă nu le putem gestiona nici măcar pe cele ale unor acumulări cu apă de zeci şi de sute de ori mai mici”, a scris Mihai Goţiu pe reţeaua de socializare.

Soluția temporară: motopompe

El a menţionat că în urma apariţiei unei fisuri în barajul iazului Tăul Mare a discutat cu mai mulţi localnici, dar şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, care i-a dat asigurări că mai multe motopompe de mare capacitate vor fi duse în zonă şi activate pentru a evacua apa.

Citește și: Putin a mers prea departe anexând Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, războiul nu mai poate fi încheiat decât prin înfrângerea militară a Rusiei, spune șeful diplomației UE

„Şeful ISU a spus că principala problemă e accesul, care se face pe un drum moale, prin partea superioară a tăului, motopompele fiind trase cu un buldozer. (…) Tăul Mare e un lac artificial, construit în perioada exploatărilor de aur. Apa din aceste lacuri era folosită pentru activarea şteampurilor de tocare a minerului şi spălare a aurului”, a menţionat Goţiu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari