/

România nu ajută consistent Ucraina fiindcă PSD și UDMR se opun. Șoșociștii lui Ciolacu vor voucerașe, nu să cheltuim pentru a apăra democrația

România nu ajută consistent Ucraina

România o scaldă călduț, în criza din Ucraina. Nu e Ungaria lui Viktor Orban, să joace pe față pentru Putin, dar nici nu se străduie prea tare. Un studiu publicat azi, al unui institut de economie din Kiel, arată că România nu apare între primii 12 donatori către Ucraina, nici în sumă brută, nici ca procent din PIB. Estonia este cel mai mare donator, ca procent din PIB: 0,8%. Pe listă mai apar statele estice Polonia, Lituania, Cehia, Slovacia și Croația – țară care nu are graniță nici cu Rusia, nici cu Ucraina.

Datele publice de până acum – și care sunt consemnate și de Institute for the World Economy de la Kiel – arată că România a promis doar niște căști și veste antiglont, prin februarie. De atunci, nimic.

Să trecem peste câteva lozinci prea stupide pentru a le comenta. De exemplu: „România a primit refugiați”! Asta este și lozinca favorită al lui Viktor Orban. Și, cum era să nu-i primim, când toată Europa are grijă de ei? Sau: „Noi ajutăm discret”. Poate. Dar de ce am face asta, când toate celelalte țări se laudă cu donațiile făcute, fiindcă asta arată atașamentul lor la o cauză bună și la valorile lumii democratice? A atacat Putin pe cineva până acum? A strigat, a protestat, dar el a luat o bătaie epică la Kiev, cum să se sperie NATO de el?

Realitatea este că România nu ajută Ucraina fiindcă nici PSD-ul – adevăratul șef al guvernării – și nici UDMR-ul, controlat de la Budapesta, nu au vreun interes. UDMR este o flilală a Fidesz în România și nu mai este nimic altceva de spus. Kelemen Hunor este în lesa lui Viktor Orban și-i place acolo.

Electoratul dur al PSD este șoșocist-aurist: nu pricepe nimic din lupta lui Zelenski pentru democrație. Nu pricepe că Ucraina ne apără pe noi și pe românii de la est de Prut. Acest electorat vrea doar să i se dea „ceva” – la copilași, la bătrâni, suntem săraci…

În consecință, România își dirijează puținele resurse spre o nouă avalanșă de pomeni – apropo, cum a rămas cu finanțarea lor de la UE? – în loc să ajute Ucraina. Aceste vouchere-pomană sunt bani aruncați pe fereastră. Nu vor rezolva defel problemele cetățenilor defavorizați.

Când i se cere, guvernarea României își recită sârguincios mesajul public pro-Ucraina, după care se întoarce în balta internă și-l lasă pe Ciolacu să mai arunce niște mărunțiș către alegătorii săi.

Să fim conștienți și de faptul că PSD nu ar avea nici o problemă dacă Putin ar ajunge la ușa noastră. Majoritatea celor care conduc acest partid are cam aceeași mentalitate ca liderii din Rusia și Belarus. Poate chiar îi invidiază pe ruși pentru iahturile lor. S-ar înțelege foarte bine cu Rusia, mult mai bine decât cu Bruxelles-ul, care îi tot bate la cap cu lupta cu corupția (să-i fie țărâna ușoară, că a dat ortul popii).

A ajuta Ucraina, în aceste zile, este și un gest simbolic. Un gest care arată că suntem aici, în spațiul european, uniți de niște valori. Dar această guvernare, dominată de PSD, nu are nici o legătură cu aceste valori ale Europei de Vest. Oamenii lui Ciolacu le recită, dar nu simt nimic. Îi înțeleg că nu vor să risipească resurse publice pentru Ucraina, când ar putea: a) să le fure și b) să mai dea niște pomeni. Ce legătură au liderii PSD și UDMR cu libertatea și democrația? Pentru ei, acestea sunt niște vorbe goale. Valorile lor sunt în seifuri din Elveția, mai mult sau mai puțin figurativ vorbind.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 comentarii

  1. IN SFARSIT UN ZIARIST SERIOS, RATACIT PE AICI, CARE SCRIE CE TREBUIE…..EU SUNT MAI PRAGMATIC D-LE MARIAN: NICI NU PREA AVEM CE SA LE DAM UCRAINENILOR, DIN PUNCT DE VEDERE MILITAR….LA NOI ARMATA A FOST SUBVENTIONATA, CA PE VREMEA SOCIALISMULUI BIRUITOR, DESI ATUNCI, SE MAI PRODUCEA MACAR PULBERE IN TARA, NU IMPORTAM DIN SCARBIA, CA ACUM, SAU IMPORTAM MAI PUTIN, PULBERI SPECIALE, PE CARE NU LE PRODUCEAM NOI: SEMTEX, DE EXEMPLU…LA NOI CAD AVIOANELE PE CAPETE, PE VREME NORMALA, CAD ELICOPTERELE TOT LA FEL, DE BUNE CE SUNT, AVEM IN SCHIMB, O ARMATA DE GENERALI, CA PUTEM SA-I IMPRUMUTAM LUI PUTINILA, CA SA-I INLOCUIASCA PE AIA ELIMINATI DE UCRAINENI…BINE, RISCA SA PATEASCA SI ACESTI ,,GENERALI” CAM ACELASI LUCRU…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:52Trump poate candida la prezidențiale chiar și din închisoare, dacă va fi condamnat, constituția SUA îi permite asta. Politicianul, judecat pentru o plată de 130.000 USD către vedeta porno Stormy Daniels
22:18EXCLUSIV Sanador a devenit parte „responsabilă civilmente” în cazul copilului despre care procurorii susțin că a fost ucis din cauza unei operații făcute prost
16:10Doar 3% din bugetul spitalului Târgu Cărbunești se cheltuie pe medicamente. Salariile angajaților înghit circa 85%. În SUA, spitalele alocă în medie 50% din buget pentru salarii
15:45BREAKING Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei din dosarul 2 Mai, cea care întreba în sală unde sunt victimele
13:12GALERIE FOTO „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Acum câteva zile, ministrul Rafila lansa acuzații insidioase împotriva ONG-ului
11:56Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”, dar investește doar când are bani de la UE sau de la buget
11:12Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”
10:27EXCLUSIV Soția ex-șefului masonilor români a ucis un copil pe masa de operație la Sanador, susțin procurorii. Chirurgul Laura Bălănescu neagă toate acuzațiile
09:42EXCLUSIV Copil de nici doi ani, abandonat după o operație la Sanador de către chirurgul Laura Bălănescu, susțin procurorii, ceea ce a dus la decesul băiețelului. Ancheta durează de cinci ani
07:47Microplante, macrobusiness: un român a dezvoltat un sistem inovator de cultivare, francizat în toată Europa
07:33Exotica viperă din specia nikolskii, reperată într-o pădure de lângă Iași. Deși veninos, șarpele este prea mic pentru a afecta un adult sănătos
20:58Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan
20:41Nicușor Dan anunță că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României. Actualul primar a preluat orașul în faliment de la Firea
18:19Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale
17:52Antena 3, campanie pentru Piedone, în care sugerează că PSD-PNL trebuie să-l retragă pe Cîrstoiu. Piedone o insultă mitocănește pe Armand: „Șobolanul USR de la sectorul 1”