/

Putin, nevoit să admită că unii recruți au primit puști ruginite și căști din al doilea război mondial, cere achiziții urgente de echipamente militare

Putin recunoaște recruții primesc arme ruginite
Putin recunoaște recruții primesc arme ruginite (sursa: kremlin.ru)

Putin recunoaște: recruții primesc arme ruginite. Într-o reuniune a consiliului de coordonare a guvernului care a abordat nevoile armatei ruse, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi să li se garanteze trupelor ruse care luptă în Ucraina, ţară vecină pe care Moscova a invadat-o la 24 februarie, accesul la echipamentul „cel mai modern, comod şi eficient”.

Birocrația sovietică, încă la lucru

„Nu doar că trebuie să garantăm echipamentul utilizat în operaţiunea militară specială (…) ci acesta trebuie să fie modern, comod şi eficient”, a insistat Putin la reuniune.

Putin a cerut să se reducă birocraţia care provoacă întârzieri în aprovizionarea cu echipamente a trupelor ruse care luptă în Ucraina.

„A fost creată cine ştie în ce vremuri şi în condiţii complet diferite. De aceea atrag atenţia: regulile sunt reguli, dar haideţi să le schimbăm sau să le modificăm rapid (…), uitându-ne la situaţia reală, la nevoile reale”, a insistat şeful statului rus.

Putin recunoaște: recruții primesc arme ruginite

Scopul demersului făcut de Putin este de a reduce la minimum greşelile descoperite în timpul procesului de mobilizare parţială care a generat numeroase plângeri, nu doar din cauza convocării eronate a unor persoane care nu îndeplineau criteriile de mobilizare, dar şi a echipamentelor puse la dispoziţia persoanelor mobilizate. Potrivit unor informaţii difuzate de presa rusă, s-au înregistrat situaţii în care militarii au primit puşti ruginite, veste antiglonţ de proastă calitate sau căşti din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

În plus, au existat denunţuri potrivit cărora, în multe cazuri, centrele de recrutare le cereau persoanelor încorporate să vină cu echipament de acasă, în principal saci de dormit şi truse de prim ajutor.

În acest sens, Putin le-a cerut membrilor consiliului, condus de premierul Mihail Mişustin, să elaboreze „un plan de lucru precis şi concret” pentru depăşirea acestor probleme.

Liderul de la Kremlin, exasperat de formalități

Totodată, liderul de la Kremlin a cerut creşterea numărului de companii care produc echipamente pentru armată şi a apreciat că acestea trebuie să primească un „feedback direct” din partea militarilor cu privire la eficienţa produselor lor.

„Şi dumneavoastră trebuie să primiţi informaţii de la prima mână. Ştiu că unii dintre dumneavoastră o faceţi deja, vă cer să continuaţi şi să extindeţi această practică”, a insistat Putin, invitându-i pe membrii consiliului „să nu se ascundă în spatele formalităţilor”.

Citește și: Cea mai dură înfrângere pentru Putin în prag de iarnă: șantajul gazelor la adresa UE a eșuat, blocul comunitar și-a asigurat rezervele până în primăvară iar prețurile au scăzut

La rândul său, Mişustin a cerut „creşterea la scară mare a producţiei de bunuri pentru întregul echipament al persoanelor încorporate” şi a subliniat importanţa „de a implica toate capacităţile industriei uşoare, inclusiv micile companii regionale”.

Potrivit premierului rus, guvernul a alocat deja fonduri suplimentare pentru achiziţia de uniforme şi alte echipamente pentru recruţi.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

08:27Puii galbeni din magazine: cum ajung să capete culoarea, ce substanțe se folosesc, cum influențează acestea sănătatea consumatorilor
20:53Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi
20:00EXCLUSIV Întâlnirea de un miliard de euro: lui Raed Arafat i s-a prezentat un sistem de alarmare a populației de către un afacerist pentru care lucrează Sindile și Cucoș, ex-șefi ai Jandarmeriei
17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor
13:44PSD, blat cu Piedone: candidat la Sectorul 5 va fi un obscur consilier social-democrat, remarcat prin atacuri împotriva primarului PNL Ciucu și prin faptul că deține patru apartamente
12:16Candidatul Cîrstoiu, abandonat: pagina sa de Facebook abia are 685 de urmăritori, la circa două zile de la înființare. Un videoclip cu Piedone pe șantier a strâns 7.700 de like-uri în 16 ore