/

Putin confirmă că nu-și mai permite, acum, încă o ploaie de rachete peste Ucraina, deși nu a distrus toate obiectivele. Dar amenință NATO: Dacă intră în luptă, va fi o catastrofă globală

Putin confirmă că n-are rachete multe
Putin confirmă că n-are rachete multe (sursa: RIA Novosti)

Putin confirmă că n-are rachete multe. Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri asupra unei „catastrofe globale” în cazul unei „confruntări directe” între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei, transmite agenţia EFE.

Vrea „simţul raţiunii” de la NATO

„Participarea oricărei forţe globale într-un contact direct, într-o confruntare directă cu armata rusă, este un pas foarte periculos care poate conduce la o catastrofă globală”, a spus Putin la o conferinţă de presă la finalul unui summit regional desfăşurat la Astana, în Kazahstan.

Răspunzând unei întrebări despre o eventuală desfăşurare de trupe ale NATO în Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a exprimat încrederea că în cele din urmă va prevala „simţul raţiunii” în rândul celor care susţin o asemenea opţiune.

Declaraţia sa coincide cu a 60-a aniversare a Crizei Rachetelor din Cuba din 1962, care a adus atunci SUA şi URSS în pragul celui de-al Treilea Război Mondial.

Germania, criticată că nu vrea gaz rusesc

Putin a mai spus despre NATO că decizia Germaniei de a prioritiza obligaţiile sale faţă de Alianţă în detrimentul propriilor interese economice este o „eroare” ce „are consecinţe negative pentru zona euro, în general, şi pentru Germania, în special”.

Consiliul de Securitate al Rusiei, condus de Putin, a avertizat săptămâna aceasta că, dacă Ucraina aderă la NATO, un asemenea „pas ar însemna o escaladare garantată către al Treilea Război Mondial”.

La conferinţa de presă din capitala kazahă el a mai spus, printre altele, că au fost mobilizaţi circa 222.000 din cei 300.000 de rezervişti prevăzuţi în ordinul său din 21 septembrie şi circa 16.000 dintre aceştia sunt deja angajaţi în luptă în Ucraina, promiţând că nu va exista vreo altă mobilizare în plus faţă de aceasta pe care a considerat-o necesară pentru a putea ţine o linie a frontului de circa 1.100 de kilometri.

Putin confirmă că n-are rachete multe

El a promis de asemenea că nu va ordona noi bombardamente masive asupra infrastructurilor ucrainene, ca represalii după explozia de pe podul Crimeii, susţinând că doar șapte din cele 29 de astfel de obiective stabilite de armata rusă nu au fost încă distruse, însă respectivele obiective neafectate sunt în continuare o ţintă, „dar mai încolo, vom vedea”.

Citește și: Distanța dintre Rusia și Occident crește: NATO securizează cerul Ucrainei, Moscova răspunde cu ce mai are – amenință că nu va mai permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră

Preşedintele rus a mai afirmat că încă nu a decis dacă va participa în noiembrie la summitul G20 din insula indoneziană Bali şi că nu vede „necesitatea” unei întrevederi cu omologul său american Joe Biden, care la rândul său a spus mai devreme săptămâna aceasta că nu vede „vreo raţiune” de a se întâlni acum cu Putin.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:09Pentru mandatul de premier, Ciolacu și-ar da ceva mai mult decât a luat la presupusul examen de bacalaureat
20:55Migranții din Germania, pe punctul de a arunca țara în haos: opoziția cere respingerea azilanților, guvernanții sunt de acord doar să-i dea afară din țară pe cei intrați ilegal
20:46Nu se mai impozitează nici pensiile speciale ale militarilor decât de la 3.000 de lei în sus, potrivit unui proiect al Finanțelor
20:37Ieșirea temporară din Schengen a Germaniei cutremură UE. Polonia reclamă un comportament „inacceptabil”
20:32Spital nou de lux pentru pensionarii speciali ai Internelor. Valoarea totală: două miliarde de lei – un miliard din PNRR, celălalt miliard – de la bugetul public al României
20:15Judecătorii i-au permis unei ieșence accesul timp de 20 de zile în apartamentul unei vecine pentru a face curat. Șobolanii, ca la ei acasă
20:04Cum pot fi mărite pensiile în a doua etapă de recalculare. Foștii angajați care și-au câștigat deja drepturi în instanță nu se pot aștepta la mare lucru
19:46Ministerul Agriculturii nu mai are bani pentru programul antigrindină, acesta a fost oprit anul acesta cu o lună mai devreme
17:22Ieșirea de facto din Schengen a Germaniei, deși temporară, îngrozește Comisia Europeană: Aceste măsuri trebuie să fie „necesare şi proporţionale”
17:15Sinner se plânge că nu dormea nopțile din cauza dosarului său de dopaj. Dar Halep nu a dormit aproape un an
17:08Viitor pensionar special, un comisar-șef făcea afaceri imobiliare ilegale folosindu-se de resursele Poliției. DNA i-a găsit aproape un milion de euro
17:01Washingtonul nu crede în lacrimile de crocodil ale Teheranului și impune noi sancțiuni după ce Iranul a trimis rachete Rusiei
16:52Hrăpărețul Havrileț a încasat un milion de lei ilegal: deși avea interdicție la afaceri cu energie după ce a condus ANRE, nu s-a abținut
16:45Ambasada Iranului la București infirmă că Teheranul ar fi livrat Moscovei rachete balistice și spune că militează pentru „o rezoluţie paşnică prin dialog şi mijloace diplomatice”
16:39În scandalul dronelor rusești care survolează România nestingherite, Parlamentul abia se urnește: face consultări cu Ministerul Apărării