/

Încă o dovadă că rușii au sabotat Nord Stream: drone neidentificate, reperate în apropierea unor zăcăminte de gaz din Marea Nordului

Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone
Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone (sursa: totalenergies.com)

Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone. După presupusul sabotaj al gazoductelor Nordstream în Marea Baltică, poliţia daneză a anunţat marţi că a primit sesizări privind zboruri ale unor drone neautorizate în apropierea zăcămintelor de gaz din Marea Nordului, după incidente similare pe coasta norvegiană, relatează AFP.

Nord Stream, sabotaj rusesc, apar drone

„Am avut în cursul weekendului semnalări ale unor drone în Marea Nordului”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

Potrivit publicaţiei specializate Danish Offshore Industry, drone au fost văzute în apropierea zăcământului gazier Roar, operat de grupul francez TotalEnergies, la peste 200 km de coasta vestică a Danemarcei.

Este pentru a doua oară într-o săptămână când sunt raportate astfel de incidente.

Joi, cotidianul Ekstra Bladet menţiona o activitate „neautorizată” a unor drone deasupra zăcământului Halfdan B, exploatat tot de gigantul francez.

Contactat în legătură cu aceste informaţii, grupul a sugerat contactarea autorităţilor daneze, notează AFP.

Grupul a dat asigurări că a luat „măsurile necesare privind procedurile de securitate”.

Danemarca și Norvegia, vizate de drone

Potrivit unor surse din sectorul de securitate, dronele ar fi operate de grupări de sabotaj aflate sub controlul Moscovei, care acționează precum grupările de hackeri, având ca scop producerea de daune cât mai mari infrastructurii civile occidentale.

Citește și: Rusia, vinovată de sabotarea conductelor Nord Stream, sugerează măsurile de protecție luate de autoritățile finlandeze și suedeze

După presupusul sabotaj al gazoductelor care leagă Rusia de Germania în zona sa economică exclusivă, Danemarca a sporit măsurile de securitate în jurul infrastructurilor sale energetice.

Norvegia vecină, acum principalul furnizor de gaz în Europa, îşi consideră la rândul ei instalaţiile petroliere şi gaziere drept o potenţială ţintă.

Pentru a justifica întărirea securităţii în sector, autorităţile norvegiene au invocat un număr crescând de semnalări ale dronelor în apropierea instalaţiilor petroliere.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:09Pentru mandatul de premier, Ciolacu și-ar da ceva mai mult decât a luat la presupusul examen de bacalaureat
20:55Migranții din Germania, pe punctul de a arunca țara în haos: opoziția cere respingerea azilanților, guvernanții sunt de acord doar să-i dea afară din țară pe cei intrați ilegal
20:46Nu se mai impozitează nici pensiile speciale ale militarilor decât de la 3.000 de lei în sus, potrivit unui proiect al Finanțelor
20:37Ieșirea temporară din Schengen a Germaniei cutremură UE. Polonia reclamă un comportament „inacceptabil”
20:32Spital nou de lux pentru pensionarii speciali ai Internelor. Valoarea totală: două miliarde de lei – un miliard din PNRR, celălalt miliard – de la bugetul public al României
20:15Judecătorii i-au permis unei ieșence accesul timp de 20 de zile în apartamentul unei vecine pentru a face curat. Șobolanii, ca la ei acasă
20:04Cum pot fi mărite pensiile în a doua etapă de recalculare. Foștii angajați care și-au câștigat deja drepturi în instanță nu se pot aștepta la mare lucru
19:46Ministerul Agriculturii nu mai are bani pentru programul antigrindină, acesta a fost oprit anul acesta cu o lună mai devreme
17:22Ieșirea de facto din Schengen a Germaniei, deși temporară, îngrozește Comisia Europeană: Aceste măsuri trebuie să fie „necesare şi proporţionale”
17:15Sinner se plânge că nu dormea nopțile din cauza dosarului său de dopaj. Dar Halep nu a dormit aproape un an
17:08Viitor pensionar special, un comisar-șef făcea afaceri imobiliare ilegale folosindu-se de resursele Poliției. DNA i-a găsit aproape un milion de euro
17:01Washingtonul nu crede în lacrimile de crocodil ale Teheranului și impune noi sancțiuni după ce Iranul a trimis rachete Rusiei
16:52Hrăpărețul Havrileț a încasat un milion de lei ilegal: deși avea interdicție la afaceri cu energie după ce a condus ANRE, nu s-a abținut
16:45Ambasada Iranului la București infirmă că Teheranul ar fi livrat Moscovei rachete balistice și spune că militează pentru „o rezoluţie paşnică prin dialog şi mijloace diplomatice”
16:39În scandalul dronelor rusești care survolează România nestingherite, Parlamentul abia se urnește: face consultări cu Ministerul Apărării