/

Șmecherie rusească: Moscova și-a sabotat doar parțial conductele Nord Stream, o linie a Nord Stream 2 este funcțională

Moscova, sabotaj parțial al Nord Stream
Moscova, sabotaj parțial al Nord Stream (sursa: sharij.net)

Moscova, sabotaj parțial al Nord Stream. Rusia s-a declarat miercuri dispusă să livreze gaz Europei printr-o linie a gazoductului Nord Stream 2 care nu a fost afectată de recentele scurgeri de gaze generate de ceea ce pare a fi un sabotaj asupra acestei conducte şi asupra Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania, dar guvernul german a respins această ofertă a Moscovei, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Moscova, sabotaj parțial al Nord Stream

„Dacă deciziile juridice necesare sunt luate de europeni cu privire la certificarea sa şi eliminarea restricţiilor, cred că Rusia ar putea, într-un interval scurt de timp, să furnizeze gaz prin această conductă”, a declarat la Viena vicepremierrul rus, Aleksander Novak, după reuniunea ţărilor OPEC, potrivit TASS.

Mai devreme însă, un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a declarat că refuză o astfel de propunere, despre care a mai afirmat că a fost formulată de Moscova de mai multe ori.

„Rusia nu doreşte să furnizeze (gaz) şi caută scuze politice; constatăm astfel că ea nu este un furnizor de încredere, indiferent despre ce conducte ar fi vorba”, a motivat purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Patru scurgeri de gaze

Conducta Nord Stream 2 nu a funcţionat niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar livrările de gaze ruseşti către Europa prin conducta Nord Stream 1 au fost suspendate de Moscova în septembrie sub pretextul unor probleme tehnice.

Citește și: Germania, arătată din nou cu degetul pentru că refuză să trimită armament în Ucraina. Într-un gest fără precedent, șefa PE invocă necesitatea tancurilor germane Leopard 2

Patru scurgeri de gaze din cele două conducte au fost semnalate săptămâna trecută, ulterior Washingtonul şi Moscova acuzându-se reciproc de un act de sabotaj.

Pe de altă parte, tot miercuri, Berlinul a acuzat Washingtonul că vinde la preţuri „astronomice” gazele naturale lichefiate importate de Germania pentru a substitui gazele ruseşti.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 


Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

11:45Cum a trecut Croatia pe lângă noi, deși a intrat în UE șase ani mai târziu: de la 1 ianuarie 2023 intră în Schengen și adoptă euro
11:41A furat o jumătate de milion de lei chiar de la banca la care lucra, într-un ritm de 55.000 de lei pe lună
11:00VIDEO Incendiu uriaș lângă Moscova, la câțiva kilometri de aeroportul Șeremetievo, într-un centru comercial. Este suspectat un act criminal
00:38Antena 3 a turnătorului „Felix” vrea ruperea de UE după eșecul Schengen: fostul pușcăriaș Adrian Năstase cere ieșirea României de pe „pilot automat Bruxelles sau Statele Unite”
19:50Klaus Iohannis, considerat „mare prieten” al Vienei, decorat cu „Marea Cruce de Argint” pentru serviciile aduse Austriei
19:01VIDEO Putin, cu un pahar de șampanie în mână, promite că va continua să atace rețelele de utilități ucrainene
18:17Putem înjura Austria, să ne răcorim, oricum îi doare la bască. Dar mai bine ne-am uita în oglindă, să vedem cum am dat-o în bară așa spectaculos și cum facem să nu repetăm greșelile
18:06Rusia l-a recuperat pe „negustorul morții”, traficantul de arme Viktor Bout, dând-o la schimb Statelor Unite pe baschetbalista Brittney Griner
15:51România și Bulgaria nu au fost acceptate în spațiul Schengen. Au votat împotrivă Austria și Olanda, dar aceasta din urmă a precizat că se opune doar Bulgariei. Croația, primită
15:07Discuțiile din JAI privind primirea României în Schengen s-au întrerupt. Se poartă discuții bilaterale, Germania și Luxemburg amenință că vor bloca Croația (surse)
13:42Oamenii lui Putin s-au împroprietărit cu forța peste 400.000 de acri de teren agricol din Donbas. Achizițiile, făcute sub amenințarea armei
11:55Argumentele „tehnice” ale Austriei, prezentate miercuri noaptea de Internele de la Viena: date lipsite de claritate, mesaje politice împotriva Bulgariei și României
11:08Cum și-a schimbat Austria poziția față de primirea în Schengen: de la zero obiecții la opoziție radicală. Plus: presa din Austria, ușor favorabilă României
09:46Prețurile pentru benzină și motorină la pompă scad accelerat, benzina a ajuns la 6,26 lei, cât era în ianuarie
09:24Compania austriacă Strabag, acuzată că a trucat un contract pentru aeroportul din Iași, arată Curtea de Conturi. O plângere la Parchet, posibilă