/

Moscova acuză UE și NATO de lipsă de respect

Moscova acuză UE și NATO de lipsă de respect
Moscova acuză UE și NATO de lipsă de respect (sursă: kremlin.ru)

Moscova acuză UE și NATO de lipsă de respect. Răspunsurile NATO şi ale Uniunii Europene adresate Rusiei asupra preocupărilor acesteia privind securitatea europeană au fost descrise vineri de Ministerul de Externe rus drept lipsite de respect şi de substanţă, relatează Reuters.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov le ceruse individual statelor membre ale celor blocuri să-i transmită fiecare separat cum înţeleg ele principiul ”indivizibilităţii securităţii” europene. Lavrov a primit în schimb răspunsuri din partea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, cărora nu le adresase întrebarea.

”Un asemenea pas nu poate fi văzut altfel decât un semn de impoliteţe diplomatică şi de lipsă de respect faţă de cererea noastră”, consideră MAE rus.

Ministrul Lavrov a declarat joi că ţara sa doreşte răspunsuri separate din partea ţărilor UE asupra interpretării principiului indivizibilităţii securităţii europene, nu un răspuns colectiv al UE, întrucât acesta ”nu va reflecta nuanţele poziţiilor naţionale”.

Citește și: EXCLUSIV Medicul Dorin Ionescu, fost subaltern al lui Lucian Duță, susținut de PNL la șefia CNAS

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell anunţa pe Twitter că i-a trimis lui Serghei Lavrov o scrisoare ”în numele statelor membre ale UE” cu răspunsul europenilor la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, în urma solicitărilor adresate de Moscova individual acestor ţări.

Moscova acuză UE și NATO de lipsă de respect

Principiului indivizibilităţii securităţii, adoptat la Istanbul în 1999, stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat. Moscova invocă acest postulat ca justificare pentru solicitarea ca NATO să excludă orice nouă extindere către Est, cu accent asupra Ucrainei şi Georgiei.

Citește și: Cum pot fi anulate în instanţă amenzile date de CNAIR pentru lipsa rovinietei

După ce în decembrie a transmis Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, Moscova a privilegiat negocierea acestora la nivel bilateral cu capitalele occidentale, în special cu Washingtonul, fiind reticentă faţă de discuţiile în cadrul unor blocuri şi organizaţii, abordare văzută de liderii occidentali drept o încercare de a provoca divizări în interiorul acestora.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

19:55EXCLUSIV Afacerea lui Pescobar, care a dat țeapă ANAF, a primit ajutor de stat: credite garantate 90% de Finanțe. Firma controlată de Pescobar plătește leasing la Ferrari, Lamborghini și BMW X6
18:36Kelemen Hunor, întrebat dacă o vede pe Kovesi candidat la prezidenţiale: Da. Sunt foarte mulţi care o măsoară în sondajele de opinie şi nu stă rău
14:53Legea ar permite Consiliului Județean Bihor să aibă 626 de angajați. Bolojan a păstrat doar 340
14:31EXCLUSIV Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF și partenerilor de afaceri: a trecut activele firmei cu datorii de peste un milion de lei Premium Raci SRL pe altă firmă, „curată”. Obligat să plătească din propriul buzunar datoriile, se ascunde
14:00Judecătorii de la Cluj, deciși să nu-l lase pe Cherecheș să scape cu fuga: primarul din Baia Mare, pus sub control judiciar. Magistrații accelerează procesul, ca să evite prescrierea
13:31Cum a reușit o mână de militari ucraineni pe jet ski-uri să lovească Crimeea, prima oară după 2014, și să se bată ore întregi cu forțele rusești, inclusiv aviația
09:40Cum organizează DNA flagranturile de tipul celor în care Dumitru Buzatu a primit o mită de 1.250.000 de lei, de unde vin banii. O eroare cât de mică poate fi speculată de avocați
09:31Băiețel rănit într-un cărucior de supermarket pentru copii, a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Sunt aceste cărucioare sigure pentru cei mici?
01:05VIDEO Momentul în care mașina drogatului Vlad Pascu îi spulberă pe tineri la 2 Mai. Farurile mașinii erau aprinse. Tinerii mergeau în afara carosabilului
00:38EXCLUSIV Pescobar, țepar cu acte în regulă: o firmă de leasing i-a pus sechestru pe o mașină neplătită. Și ANAF a pus sechestru pe un autoturism al firmei de la „Taverna Racilor”
17:54Guvernul Ciolacu a dat, totuși, o lovitură Pilonului II: angajații din IT vor contribui doar dacă vor la fondurile de pensii private
17:23Reportaje ceaușiste de la vizita lui Ciolacu la Deva: „Premierul a dat mâna cu oamenii în piața din Deva”
15:16Victor Ponta, profit net de peste trei milioane de lei în 2022 și peste două milioane de lei în 2021 din activități de consultanță
14:37EXCLUSIV Daciana Sârbu s-a asociat cu fosta nevastă a lui Sebastian Ghiță. Alte două soții, în firmele Dacianei: cea a unui ex-secretar de stat și cea a unui cercetat de DNA pentru despăgubiri ANRP
14:15Andrei Caramitru a ajuns vârful de lance al propagandei PSD, după ce l-a preamărit pe Ciolacu. Fostul consilier al lui Barna, azi, dușmanul cel mai dur al lui Nicușor Dan