Mizele culturii independente. Ce se întâmplă în România?

Mizele culturii independente. Ce se întâmplă în România?
Mizele culturii independente. Ce se întâmplă în România? (sursa: Facebook/MARe/Muzeul de Artă Recentă)

În 2016, la un an după ce naționaliștii au ajuns la putere în Polonia, regizorul de teatru Krystian Lupa a declarat într-un interviu pentru l’Humanité: „Puterile nu-și doresc o artă independentă. O urăsc, pentru că nu o înțeleg și pentru că le e frică de ea”. (Krystian Lupa : « Une haine catholique contre la pensée libre » | L’Humanité (humanite.fr))

În 2019, în Ungaria, organizația teatrelor independente FESZ adresa o scrisoare deschisă ministrului pentru resurse umane, Miklós Kásler, protestând, printre altele, față de decizia de a desființa Fondul Cultural Național, „care asigură autogestionarea culturii și artei” și față de crearea unui „consiliu de strategie culturală” deoarece, susțineau semnatarii, acest consiliu „fără competență va putea aplica doar considerente politice la alocarea fondurilor”. (Open letter from FESZ to Minister Miklós Kásler – Independent Performing Arts Association)

(Un an mai târziu, în 2020, ministrul Kásler anunța finalizarea unei noi programe școlare revizuite, potrivit căreia științele umaniste au fost redactate astfel încât să evidențieze „identitatea națională”).

Pe 25 martie 2022, The European Association of Independent Performing Arts (EAIPA) a găzduit prima sa conferință hibridă, cu intervenții online, despre situația artei independente europene, Walk The Line. (EAIPA Conference: WALK THE LINE – FAIRNESS FOR THE INDEPENDENT PERFORMING ARTS IN EUROPE – YouTube)

Pe agenda conferinței s-au aflat prezentări ale modelelor de bune practici (venite în special dinspre Europa de Vest, Germania și Austria), problemele legate de finanțări (care predomină în țările Europei de Est – comparativ, datele prezentate indicau că, în Germania, sumele alocate artiștilor și scriitorilor au fost de peste un miliard de euro, în 2019, și de zece milioane de euro în Slovenia, în 2021), dar și despre influența politicului în cultură. Reprezentanți din Ungaria, Slovenia și Belarus au vorbit despre presiunile politice la care este supus sectorul artistic independent. Anikó Racz (coordonatoarea platformei dunaPart – o inițiativă a principalului centru de arte spectacolului contemporan din Ungaria, Trafó) a relatat despre regimul Orbán din Ungaria care urmărește îndepărtarea unor personalități din lumea artei considerate a fi indezirabile. Inga Remeta (Teatrul Glej, din Ljubljana) a vorbit despre impactul devastator pe care reducerile finanțărilor le-au avut asupra sectorului cultural independent, iar Polina Dobrovolskaya, membră a Comunității Teatrale din Belarus, despre viața artistică sub cenzura și persecuțiile politice ale regimului autoritar al președintelui Lukașenko.

Ce se întâmplă în România?

Pe de o parte, sectorul culturii independente a fost pus pe agenda publică în timpul restricțiilor din timpul pandemiei, mai ales prin prisma miilor de artiști independenți cărora li s-a luat singura sursă de venit: faptul că teatrele au fost închise le-a blocat activitatea, o activitate de care depindeau pentru a obține finanțări. Însă, nici după pandemie, problema finanțărilor nu s-a îmbunătățit, ci, din contră, supuși unor rigori birocratice din ce în ce mai severe, mulți se tem că vor fi nevoiți, din lipsa banilor pentru chirie, să nu mai aibă în viitor spații pentru spectacole.

Pe de altă parte, chiar dacă teatrul independent este cel mai vizibil cînd vorbim despre sectorul cultural independent, să nu uităm că acesta include și alte arii – cum ar fi muzeele și galeriile de artă. Cum ne situăm la acest capitol, față de alte țări europene? Care este oferta muzeografică și expozițională a galeriilor de artă private, și cum se susțin acestea?

Și, mai important, care este miza existenței unui sector cultural independent, cât de sănătos este acesta pentru cultura și democrația unei țări, care sunt problemele, dar și reușitele independenților?

Despre toate acestea am vorbit cu Oltița Cîntec, critic de teatru și cu Radu Popescu, regizor și directorul Teatrului Apropo, iar Erwin Kessler, istoric de artă și directorul Muzeului de Artă Recentă din București, și Adrian Breahnă, managing partner al Galeriei Gaep, ne-au fost ghizi în ceea ce privește situația muzeelor și galeriilor private din București.

Oltița Cîntec, critic de teatru: „Existența independenților e obligatorie!”

Oltița Cîntec (sursa: Facebook/Oltita Cintec)

Infuzia de inițiativă antreprenorial-imaginativă a independenților a adus în teatrul românesc tendințe estetice inedite. Au fost ideile unor tineri artiști care au intuit nevoia profesională de aliniere la tendințele internaționale și i-au dat curs. La începutul anilor ’90, Teatrul Luni de la GreenHours, al cărui suflet a fost Voicu Rădescu, a constituit o resursă vitală de inovație. Nume precum Radu Afrim, Ada Milea, Peca Ștefan, Eugen Jebeleanu, Florin Piersic Jr., Lia Bugnar, Dorina Chiriac, Lari Georgescu, Istvan Teglaș, Nicoleta Lefter, Al. Potocean etc. au găsit aici un spațiu al libertății de expresie. Au lansat direcții artistice, le-au dat contururi scenice, le-au susținut public. Gruparea dramAcum (Andrea Vălean, Gianina Cărbunariu, Ana Mărgineanu, Maria Manolescu, Radu Apostol, Al Berceanu, Peca Ștefan) a deschis trasee noi pe linia de actualitate imediată, de teatru implicat social. A impus figura dramaturgului-regizor, scriitura pentru scenă, a promovat forme de artă politică, teatru documentar, practici colaborative, un adevărat „proiect de generare” dramaturgică. AUĂLEU Teatru, din Timișoara, a început într-un garaj, cu texte puțin cunoscute ori scrise special pentru „înscenări”, animatorii săi (Ovidiu Mihăiță și Christine Cizmaș) coagulând o comunitate ca independenți în stare pură. Filiera independentă a scenei românești înseamnă teatru nou, făcut în condiții austere financiar, cu explozie de creativitate, riscând estetic în mod asumat. Rezultatul: forme inedite, curajoase, preluate ulterior și de teatrele de stat.
Totuși, prezența teatrului independent e încă discretă, ca pondere la scară națională, teatrul românesc e dominat structural de instituțiile de stat. Componenta independentă e însă absolut necesară, obligatorie chiar, pentru o piață artistică stimulativă, în care concurența să devină motorul înnoirii. Statul ar trebui să gândească un sistem coerent de susținere predictibilă a artiștilor independenți, pentru consolidarea și dezvoltarea branșei. Așa e peste tot în lume. Deocamdată, numărul companiilor independente e destul de mic, cele mai multe sunt în București, explicabil prin nivelul vieții economice, de care depinde direct. La Cluj e Reactor de creație și experiment, cu o amprentă foarte clară, se mai mișcă ceva la Tg Mureș, Sibiu, Iași, însă mai anemic. E esențial ca independenții să aibă suport financiar pentru a nu fi obligați să se comercializeze ca să nu dea faliment. E o investiție în creativ pe care comunitatea o face, o țintă cu bătaie pe termen scurt și mediu.
Existența independenților e obligatorie. Ei sunt un ferment necesar al oricărei mișcări teatrale prin capacitatea de a oferi platforme de exprimare freelancer-ilor cu idei originale. Sunt o componentă de diversificare, mai flexibilă decât instituțiile de stat. Suplețea organizatorică, acumularea de inițiativă și de inovație sunt atuurile sectorului. Din păcate, independenții noștri funcționează, încă, la stare de supraviețuire, atât ca număr de companii, cât și ca activitate pe care și-o permit financiar. Unteatru din Capitală, splendida inițiativă a Andreei și a lui Andrei Grosu, e în stand by, întrucât a acumulat datorii substanțiale la chirie și utilități. Sunt convinsă că își vor reveni, însă decidenții trebuie să înțeleagă că inițiativa privată în cultură e la fel de importantă precum e în economie. Cadrul trebuie modelat astfel încât ea să crească, să fie susținută prin norme legale stimulative, de continuitate.

În alte țări fost comuniste, ca să luăm acest reper de relativă similaritate, situația e mai dinamică decât la noi. Polonia, Ungaria, Țările Baltice stau mai bine, e un cumul de inițiativă a artiștilor și de înțelegere de către politicieni a rosturilor acestei sfere și a obligației de a o susține prin stipendiere.

Cel mai mare „of” al independenților noștri este lipsa unui cadru real, ranforsat legislativ, de sprijin. În prezent, singurele surse pentru proiectele lor sunt Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), unde aplică și așezămintele de stat, și fonduri ale autorităților locale. Sursele trebuie diversificate, procentul alocat să fie majorat. Ar trebui ca decidenții să ofere pachete de facilități reale pentru artiștii independenți, de exemplu scutiri de impozite la început de activitate ori pe anumite proiecte sociale, în medii defavorizate (zone marginale, rural etc.). Mai există un motiv solid de atenție, asigurarea unor șanse de inserție profesională. Dezvoltarea unui sector independent solid echivalează cu promovarea alternativei teatrale, estetic și organizatoric. Ar consolida piața culturală autohtonă, ar crea noi joburi, atât ca număr, cât și ca tipologii. De pildă, ar lansa impresarul sau agentul, managerul de carieră care să se ocupe de partea de angajamente și contracte, degrevându-i pe artiști de birocrație. Abia cu un sector independent puternic teatrul românesc ar fi împlinit ca potențial de expresivitate.

Radu Popescu, regizor, directorul Teatrului Apropo: „Acest sistem e un Kafka dincolo de limite”

Radu Popescu (sursa: Facebook/Mihaela Petre)

În perioada de pandemie, ne-a salvat faptul că luasem un proiect multianual, la AFCN. Cumva, deși nu s-a desfășurat chiar cum ne-am propus, dar adaptându-l la condițiile de pandemie, acesta ne-a asigurat supraviețuirea, inclusiv cu plata chiriei – căci pe noi asta ne arde cel mai tare: plata chiriei. În prezent, normele AFCN s-au schimbat și nu ne mai permit această plată a chiriei pentru sediu și nu știu ce vom face de la anul, căci era singura formă de finanțare nerambursabilă din România, care acoperea această cheltuială. Dacă tu ești gazdă și primești în derulare proiectul altei organizații, ei pot să-ți deconteze chiria, însă dacă tu ești și deținătorul spațiului și cel care derulează proiectul nu mai poți deconta chiria de la anul, iar pentru noi asta va fi o mare problemă, pentru că, momentan, nu ne putem acoperi cheltuielile din alte surse de venit, cum ar fi vânzarea de bilete. Din cauza asta, miza finanțării AFCN era, printre multe alte lucruri, și faptul că era mai permisivă și puteai să te organizezi mai bine, să faci mai multe lucruri.

Din păcate, cu noua legislație a AFCN lucrurile se vor înrăutăți pentru sectorul independent pentru că sînt aceste două prevederi: prima e cu imposibilitatea de a plăti chirie, și a doua, care e și mai absurdă și mai gravă – nu se decontează TVA-ul! De parcă organizațiile independente ar funcționa, în ochii legislativului din România, exact ca niște societăți comerciale. Ceea ce e total fals, majoritatea organizațiilor culturale, non-profit funcționează ca neplătitoare de TVA – pe care n-avem de unde să-l recuperăm. În ceea ce privește fondurile europene sau norvegiene s-a înțeles acest lucru, se decontează și TVA-ul, însă se pare că această informație nu s-a luat în calcul, sau nu s-a dorit a fi luată în calcul. Mai sînt și alte prevederi, neplăcute, dar unele sînt de înțeles, ca de pildă, un calendar mai clar al activităților.

Cât despre alte posibilități de finanțare, depinde din ce perspectivă privim. S-au mai diversificat, în sensul că și primăriile de sector au început să dea finanțări, însă și aici e o întreagă discuție. În prezent, avem două finanțări de la Primăria sectorului 2, în baza legii 350, dar această lege este extrem de prost gândită, cel puțin în raport cu activitățile culturale, căci ei finanțează și alte categorii – sport, educație, cultură și culte, fiind toate băgate la grămadă. Este foarte multă birocrație, o birocrație dusă la absurd, din care nimeni nu înțelege nimic, decât că trebuie respectată litera legii, o lege care n-are nici o legătură cu realitatea. Așa că facem sute de hârtii. Inutile.

Chiar dacă la Primăria sectorului 2 am găsit o oarecare deschidere, legea 350 are mari probleme în raport cu ceea ce înseamnă activitatea unui ONG începând, de exemplu, cu faptul că îți permite doar 30% avans, adică ei îți dau 30%, iar tu trebuie să vii cu restul, nu se știe de unde. Plătești acea diferență, plus 10% contribuție proprie, te duci la decont cu toate actele, cu dovada că ai plătit absolut tot, și apoi te rogi ca ei să nu-ți găsească vreo chichiță și să nu-ți dea înapoi toți banii. Căci, din cauza birocrației, există și acest risc. Principala mea grijă e să fiu tot timpul în comunicare cu ei ca nu cumva să apară vreo problemă care să ducă la reducerea banilor pe care noi deja i-am angajat.

Și sunt și alte probleme – chichițe birocratice, de care te îngrozești. De exemplu, repetiția pentru pregătirea unui spectacol este considerată drept „eveniment” și trebuie să-i informezi despre acel eveniment. În fiecare săptămână noi trimitem un e-mail, care primește număr de înregistrare la primărie, cu ora și data la care desfășurăm noi repetițiile. Pe nimeni nu ajută această birocrație – pe noi ne copleșește iar funcționarii sunt speriați că vine Curtea de Conturi și le cere socoteală.

În alte țări, finanțările destinate teatrului independent sunt mult mai relaxate, iar asta o știu din contactele pe care le am cu alte organizații din afară. Am fost parteneri, în primăvară, într-un proiect al Platform Europe, o platformă europeană care derulează un proiect cu buget mare, de la 2 milioane de euro în sus, alături de alte sute de organizații. Totul e mult mai uman, mai firesc. La noi se pleacă de la prezumția de vinovăție, suntem atât de încărcați de ideea de hoție, încât trebuie să facem o sută de hârtii ca să demonstrăm că suntem cinstiți și să ne acoperim de toate dovezile din lume că n-am furat 5 lei. În alte țări, poți să faci rectificări, să explici de ce ai cheltuit într-o parte mai mulți sau mai puțin bani – iar aceste explicații găsesc înțelegere. La noi nu îți sunt acceptate toate justificările firești domeniului – am spus, de pildă, că am fixat onorarii mai mici, ca să am mai multe evenimente. Mi s-a răspuns că nu se poate, că trebuie să fac mai puține evenimente, fix cu suma pe care am trecut-o inițial. Deci eu trebuie să fac mai puține evenimente, cu mai mulți bani, chiar dacă aș putea să fac, cu aceeași sumă de bani, mai multe evenimente. Funcționarii n-au nici o vină, vor să te ajute, dar e acest sistem care e un Kafka dincolo de limite. Ce  să mai vorbesc despre mine, ca artist, când munca de birou mă copleșește? Și cunosc mulți oameni în situația mea, care au devenit manageri culturali de nevoie, latura creativă căzând în plan secund. Dacă nu s-a înțeles încă importanța alternativei teatrelor independente la teatrele de Stat? Mai este asta o întrebare?

Erwin Kessler, istoric de artă, directorul Muzeului de Artă Recentă: „Scopul meu e să construim mentalități de Mecena celor care nici nu știau că pot fi Mecena”

Erwin Kessler (sursa: Facebook/MARe/Muzeul de Artă Recentă)

În primul rând, trebuie definit ce înseamnă sectorul independent. Din punctul meu de vedere, există două sectoare independente: primul e privat, respectiv independent, și al doilea, asistat, care, de fapt, nu e independent.

Noi facem parte din sectorul independent privat, suntem o fundație (Fundația MARe), înființată pentru a da un sens unor fonduri – căci există fonduri care au nevoie de fundații, nu viceversa.

Există, în România, ideea de Mecena? Există, și e important ca o instituție non profit să-și înțeleagă menirea – care nu e doar pentru cultivarea imaginii unor instituții fără personalitate individuală, generice, entități fără chip, care fac din sistemul independent să devină, de fapt, un sistem dependent, clientelar, ci și pentru a realiza o reală schimbare la nivel social, în ceea ce privește nevoile culturale. Când a fost constituită Fundația MARe, scopul a fost să creștem oameni care să știe să „privatizeze” arta, să treacă, cum s-ar spune, pe persoană fizică, în sensul de estetic, perceptiv, tactil. Scopul meu e să construim mentalități de Mecena celor care nici nu știau că pot fi Mecena. Oamenii aceștia există, însă ei apar mai degrabă o dată cu efortul nostru de a-i construi, de a-i învesti pe ei cu responsabilitatea artei contemporane – e o chestiune care ține și de viața socială. Din perspectiva asta ne considerăm nu doar independenți, ci și individuali, și ne dorim să construim indivizi la fel de independenți în ceea ce privește individualitatea lor.

Dacă e să vorbim despre prezența muzeelor private în România, vorbim mai degrabă despre o alternativă discretă la cele de Stat, pentru că e foarte costisitor. Pe când un teatru are o sală de închiriat și actori plătiți pe contract de autor, pentru un muzeu trebuie să ai o clădire mare, care necesită costuri imense, funcționare permanentă la cote maxime, chiar și când nu ai vizitatori și, în plus, în cazul nostru, șase zile pe săptămână, să ai angajați care trebuie să stea acolo. Costurile, față de un teatru independent, sunt așadar, exponențial mai mari.

Dacă vorbim despre o comparație cu țările Europei Centrale și de Est, în ceea ce privește muzeele private, mai peste tot sunt puține asemenea inițiative. În Praga, tocmai s-a inaugurat un muzeu de artă, datorită familiei Pudil. Estonia, Lituania sînt tot cam pe acolo. Așa că, la capitolul acesta, nu suntem nici mult în față, dar nici în spate. Explicația e foarte simplă: nu există multă acumulare de avuție în aceste țări care să permită investiția în muzee, care e enormă, și, la alt nivel, să construiești un muzeu privat, care să dureze cel puțin 50-100 de ani, implică un grad de responsabilitate socială sporit.

Pînă la urmă, despre asta e vorba. Responsabilitate socială în ceea ce privește nivelul de cultură: să trăiești mai bine nu înseamnă să mergi într-un muzeu prăfuit în care doar tu investești dorința de a vedea ceva. La MARe, toată lumea investește în acest lucru: o viață mai bună – ne simțim bine și vrem ca acest sentiment să se oglindească în tot ce oferim – arhitectura modernă a clădirii, servicii, calitatea personalului și a expozițiilor.

Andrei Breahnă, managing partner, Gaep Gallery: „O societate, fără o scenă de artă contemporană, nu prea are viitor”

Andrei Breahnă (sursa: rfi.ro)

În 2012-2013 am revenit în România, după șapte ani petrecuți în Franța. Am regăsit o țară mult mai dezvoltată și o Capitală care, în mod clar, se dezvolta de la an la an. Chiar dacă acest lucru nu e neapărat vizibil în felul cum arată orașul, am văzut că în mediul de business situația era pe o dinamică de creștere. Strategia noastră a fost de a construi o platformă de promovare a artei contemporane din Europa de Est, pentru a pune colecționarii din România în contact cu practici artistice de la noi din regiune. Am început într-un spațiu expozițional de 500 m2, care a avut un impact puternic în raport cu noii colecționari. După primii doi ani de existență a galeriei am început colaborări cu mai mulți artiști internaționali, care expuneau dincolo de Europa de Est. Am învățat de la ei că raportarea la Europa de Est nu trebuie să fie una rigidă, și că trebuie sa ieșim din exotismul cu care oamenii din Occident asociază regiunea noastră. Colecționarii internaționali sunt interesați, în primul rând, de calitatea practicilor artistice, și nu neapărat de originea lor.

Marea majoritate a expozițiilor din galerie sunt cu artiștii reprezentați. Sunt expoziții personale la care lucrăm, în general, un an, între prima discuție cu artistul și vernisaj. Ritmul lor ține de practica fiecărui artist, iar obiectivul este de a dezvolta cariera fiecărui artist.

Noi ne finanțăm, în primul rând, din tranzacții cu opere de artă. Meseria noastră e să reprezentăm artiști, să-i promovăm strategic și să convingem colecționarii să le cumpere lucrările. Este adevărat că, în paralel, accesam și finanțări publice, dar ele rămân minoritare în activitatea noastră. (Aș menționa aici programul nostru de mentorat, de care sunt foarte mândru: accelerator-mentorat.ro.)

Despre o strategie culturală, la nivel de stat și politici publice, care să încurajeze dezvoltarea industriilor culturale și creative, România nu pare să aibă una. Am văzut și în timpul pandemiei. Au existat câteva declarații din partea autorităților, însă ajutoare concrete au fost prea puține. Eu cred foarte mult că organizațiile antreprenoriale, agile, cu o abordare grass-roots, pot construi un strat foarte bun de dezvoltare. În domeniul artelor vizuale, marele avantaj e că lucrăm cu opere de artă care au o piață și putem atrage capital, pentru a construi comunități de colecționari, și pentru a dezvolta proiectele noastre într-un context internațional.

Am învățat foarte multe lucruri din perioada studiilor de management cultural din Franța. Am avut șansa să întâlnesc profesioniști din domeniu, care ne-au prezentat cum lucrau ei efectiv, într-o manieră extrem de practică și pragmatică. Diferențele între modelele din Franța și cele din România sunt foarte mari. În România, sistemul abia apare. Nu e foarte profesionalizat, iar resursele sunt puține. În Franța există finanțări publice generoase, iar cultura este pe agenda multor companii. Acest lucru apare și în România, dar într-un mod destul de lent. Însă cred că, pe măsură ce economia va avansa, locurile unde apare valoare adăugată, de pildă în companii, vor deveni un mediu foarte bun pentru cultură. Nu vreau să pară că pun un diagnostic, dar mi se pare ca o societate fără o scenă de artă contemporană, oricât de mică ar fi ea, nu prea are viitor.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 


Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

00:38Antena 3 a turnătorului „Felix” vrea ruperea de UE după eșecul Schengen: fostul pușcăriaș Adrian Năstase cere ieșirea României de pe „pilot automat Bruxelles sau Statele Unite”
19:50Klaus Iohannis, considerat „mare prieten” al Vienei, decorat cu „Marea Cruce de Argint” pentru serviciile aduse Austriei
19:01VIDEO Putin, cu un pahar de șampanie în mână, promite că va continua să atace rețelele de utilități ucrainene
18:17Putem înjura Austria, să ne răcorim, oricum îi doare la bască. Dar mai bine ne-am uita în oglindă, să vedem cum am dat-o în bară așa spectaculos și cum facem să nu repetăm greșelile
18:06Rusia l-a recuperat pe „negustorul morții”, traficantul de arme Viktor Bout, dând-o la schimb Statelor Unite pe baschetbalista Brittney Griner
15:51România și Bulgaria nu au fost acceptate în spațiul Schengen. Au votat împotrivă Austria și Olanda, dar aceasta din urmă a precizat că se opune doar Bulgariei. Croația, primită
15:07Discuțiile din JAI privind primirea României în Schengen s-au întrerupt. Se poartă discuții bilaterale, Germania și Luxemburg amenință că vor bloca Croația (surse)
13:42Oamenii lui Putin s-au împroprietărit cu forța peste 400.000 de acri de teren agricol din Donbas. Achizițiile, făcute sub amenințarea armei
11:55Argumentele „tehnice” ale Austriei, prezentate miercuri noaptea de Internele de la Viena: date lipsite de claritate, mesaje politice împotriva Bulgariei și României
11:08Cum și-a schimbat Austria poziția față de primirea în Schengen: de la zero obiecții la opoziție radicală. Plus: presa din Austria, ușor favorabilă României
09:46Prețurile pentru benzină și motorină la pompă scad accelerat, benzina a ajuns la 6,26 lei, cât era în ianuarie
09:24Compania austriacă Strabag, acuzată că a trucat un contract pentru aeroportul din Iași, arată Curtea de Conturi. O plângere la Parchet, posibilă
09:14O asociaţie de proprietari care a afişat listele cu datornici a fost amendată pentru încălcarea regulamentului datelor personale (GDPR)
00:21Resemnare la București, jocurile par a fi făcute: Austria refuză intrarea României în spațiul Schengen. Ca să se afle în treabă, Ciucă l-a sunat pe cancelarul austriac miercuri noapte
23:47Forumul European Anti-Trafic de Persoane, ediția a VIII-a, are loc la București. Prevenirea traficului de copii în contextul european actual