/

Mircea Geoană: Sunt, ca om, și ca intelectual, mult mai bun decât eram în 2009! Fostul lider PSD continuă să creadă că-n 2009 l-a bătut pe Băsescu

Geoană: Sunt mult mai bun decât eram în 2009 Foto: Facebook

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, la Digi 24: „Cred că astăzi sunt ca lider, nu spun ca politician , dar ca lider, și ca om, și ca intelectual, mult mai bun decât eram în 2009”. În interviul dat acestui post, el a continuat să susțină că a câștigat alegerile din 2009.

Geoană: Sunt mult mai bun decât eram în 2009

Jurnaliștii de la Digi 24 l-au întrebat, acum, dacă își mai dorește să fie președintele României.

„Vreau să fac lucruri pentru România, asta vreau să fac. Nu știu dacă voi candida sau nu, am o treabă de făcut la NATO și nu sunt nici fariseu, nici poltron… pur și simplu, aștept să văd cum se arată drumul pentru viitor. Evident, nimeni nu spune că nu ar fi o chestie de mare onoare, și un privilegiu, și un lucru formidabil să poți ajungi într-o poziție atât de mare”, a răspuns Geoană, citat de stiripesurse.ro.

El a vorbit și despre alegerile din 2009, când Traian Băsescu a fost reales președintele României.

Mircea Geoană în 2008, pe un iaht al lui Cristian Rizea

Cred că am câștigat Președinția, nu că am fost omul doi în România. Am fost, de fapt, locul unu în România. (…) Sunt lucruri dificile, lucruri dureroase, a fost greu. A fost al naibii de greu! Har Domnului că am mintea și sufletul suficient de puternice să le pun la trecut. Mă uit către viitor. (…)

Am învățat că trebuie să-ți păzești spatele, că de multe ori dușmanii nu sunt cei care sunt explicit în fața ta, sunt undeva în penumbră și poate chiar și în spate, că hangerele se înfig mai puternic pe la spate și nu din față. (…)

Cred că astăzi sunt ca lider, nu spun ca politician , dar ca lider, și ca om, și ca intelectual mult mai bun decât eram în 2009. Mult mai bun! Unu, pentru că am avut șansa cu NATO și am învățat lucrui noi și, doi, pentru că am trecut prin experiența de a fi sus și după aia să fii, practic, nimeni, dat afară din structurile pe care le-ai condus”, a mai afirmat secretarul general adjunct al NATO.

Citește și: Primele tancuri vestice vor ajunge în Ucraina: Marea Britanie donează tancuri Challenger II. Kievul așteaptă ofensiva de primăvară, când 500.000 de ruși vor fi aruncați în luptă

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor
13:44PSD, blat cu Piedone: candidat la Sectorul 5 va fi un obscur consilier social-democrat, remarcat prin atacuri împotriva primarului PNL Ciucu și prin faptul că deține patru apartamente
12:16Candidatul Cîrstoiu, abandonat: pagina sa de Facebook abia are 685 de urmăritori, la circa două zile de la înființare. Un videoclip cu Piedone pe șantier a strâns 7.700 de like-uri în 16 ore
11:21GALERIE FOTO Pe cine pune Ciolacu șef peste Timiș: afacerist falit, cu Porsche și avere suspectă, absolventul unei universități dubioase, amator de excursii scumpe alături de interlopul „Tarzan”
10:51O contabilă de Primărie și-a făcut state de plată pe lângă salariu pe care și le-a și plătit, lunar, timp de cinci ani, fără să se prindă nici un șef
10:38Micile miracole de la țară: o învățătoare a transformat o școală de comună într-un model educațional