/

Cam 18 milioane de mici se vor pregăti de 1 mai anul acesta, în creștere cu 30% față de anul trecut

Micii de 1 mai, 18 milioane
Micii de 1 mai, 18 milioane (sursa: Facebook/La Cocosatu)

Micii de 1 mai, 18 milioane. Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, producţia estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mititei, ceea ce înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs, susţine Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

Micii de 1 mai, 18 milioane

„Din informaţiile furnizate de membrii ARC, există o creştere a cererii de mici pe piaţă, care variază însă foarte mult de la companie la companie. Estimăm această creştere ca fiind de 30%, comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2022, şi cu aproximativ 8% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 25 aprilie 2023.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Producţia totală de mici este estimată la aproximativ 1.500 tone pentru această minivacanţă de 1 Mai, ceea ce ar însemna 18 milioane de mici, luând în calcul faptul că în general un mic are cam 80 grame înainte de a-l pune pe grătar. Dacă ne gândim că românul consumă în genere doi mici, ar însemna că jumătate din populaţia actuală s-ar desfăta cu acest emblematic produs”, a declarat, pentru Agerpres, Dana Tănase.

Aceasta a precizat că micii preferaţi ai românilor sunt în continuare cei făcuţi dintr-un amestec de carne de porc şi vită.

4-5 milioane de mici săptămânal

Deşi nu există o statistică oficială privind consumul de mici în România, estimările ARC arată un consum anual de aproximativ 200-250 milioane mici, respectiv în jur de 20.000 tone.

„Nu există o statistică oficială privind consumul de mici în România. Micii se încadrează în categoria cărnii preparate, categorie care cuprinde şi alte sortimente cum ar fi cârnaţii proaspeţi sau uşor afumaţi care mai păstrează caracteristicile cărnii proaspete. Din estimările noastre, consumul anual s-ar ridică la aproximativ 200-250 milioane mici, în jur de 20.000 tone”, a menţionat Dana Tănase.

În ceea ce priveşte preţul micului autohton, reprezentantul procesatorilor afirmă că, în contextul inflaţiei ridicate înregistrate în ultimul an, efectele se văd şi asupra acestui produs.

„Traversăm o perioadă caracterizată printr-o mare volatilitate a preţurilor, iar creşterile de costuri de producţie pe care le înregistrăm începând cu preţul cărnii de porc şi vită, principala materie primă pentru mici, produc efecte şi asupra preţului micului autohton. Cu siguranţă şi consumul pentru acest produs atât de iubit de români a înregistrat o scădere”, a concluzionat Dana Tănase.

Cum ar fi apărut micii

Potrivit sursei citate, istoria micilor a început la sfârşit de secol XIX – început de secol XX, în restaurantul Iordache, supranumit „La o idee”, din strada Covaci nr. 3, aflat în centrul istoric al Capitalei, clădire care există şi în prezent. La acea vreme i-au trecut pragul scriitori, politicieni, diplomaţi, militari, ziarişti şi artişti ai Bucureştilor.

Citește și: Crimeea, una din țintele contraofensivei ucrainene, spune Zelenski, care crede că peninsula poate fi eliberată. Kievul susține că va contraataca și fără promisele avioane F-16

Povestea spune că localul şi-ar fi căpătat o faimă mai mare din ziua în care poetul şi gazetarul Nicolae T. Orăşanu, într-un moment de inspiraţie umoristo-gastronomică i-a alcătuit un meniu original, botezând în stilul său mucalit preparate şi băuturi pe care memorialistul Constantin Bacalbaşa le-a consemnat în lista de bucate „à la Oraşănu”.

Astfel, într-una din seri, când consumul „înfometaţilor” a făcut ravagii, iar rezerva de maţe pentru cârnaţi se terminase, patronului Iordache, în faţa acestei situaţii neprevăzute, i-a venit inspiraţia să frigă pe grătar „patricienii” (după cum au fost denumiţi cârnaţii mari de către Orăşanu) fără înveliş, dar într-o formă mai mică. Însă, la tocătură, Iordache a mai adăugat câteva condimente: chimen, cimbru, piper, bicarbonat şi puţin salpetru. Din acea seară, ei au devenit specialitatea casei, primind denumirea de „mici”, tot de la ziaristul Orăşanu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:14Cartea de memorii a lui Navalnîi, scrisă în închisoare, va fi publicată pe 22 octombrie. Titlul: „Patriot”
20:57Mii de soldați nord-coreeni vor fi desfășurați în Ucraina, acolo unde, în teritoriile ocupate de ruși, se află deja ofițeri de la Phenian
20:46Cristian Diaconescu, candidatul de serviciu al nu se știe cui, își va lansa candidatura la prezidențiale la Iași
15:04Boeing concediază 10% din angajați. Compania a anunțat și o nouă amânare a livrărilor modelului 777X
14:53Armata obligatorie, luată în calcul în Germania, se lucrează la un proiect de lege. Deficitul de forțe: 35.000 de soldați
14:43Israel avertizează locuitorii din sudul Libanului să nu revină la casele lor, loviturile contra Hezbollah vor continua
14:36Scăderea de trei ori a cererilor de azil acceptate în Germania, cere Uniunea Creștin-Socială, formațiune politică de opoziție
14:28Monopostul cu care Ayrton Senna a câștigat titlul mondial F1 în 1990, din nou pe pistă, în Brazilia
14:21Ludovic Orban susține că este singurul candidat care știe să bată PSD și a demonstrat-o
14:12Încă un depozit petrolier rusesc distrus de forțele ucrainene. Acesta se află în Lugansk, regiune controlată de ruși
13:51Marian Vanghelie despre George Simion: „Vinde locurile, e bolnav de bani, e mincinos, e de toate”
10:40SUA au anunțat vineri impunerea unor noi sancțiuni împotriva Iranului. Reacția vine la atacul cu rachete lansat de Teheran asupra Israelului pe 1 octombrie
10:33Un tribunal rus a ordonat arestarea unui jurnalist CNN, acuzat de trecerea ilegală a frontierei. În prezent, jurnalistul nu se află în Rusia
10:25Reacții vehemente de condamnare a loviturilor israeliene din sudul Libanului care au rănit doi membri ai trupelor ONU de menținere a păcii
10:16Lăcașurile de cult din București, amenințate în acest weekend, avertizează Ambasada SUA la București. SRI nu crește nivelul de alertă teroristă