/

Marius Budăi spune că săptămâna de lucru de patru zile este „o propunere extrem de serioasă”

Budăi spune că săptămâna de lucru de patru zile este o propunere serioasă Foto: Inquam/ Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că săptămâna de lucru de patru zile este „o propunere extrem de serioasă”.

El a vorbit, la interviurile Digi24.ro, despre posibilitatea implementării săptămânii de lucru de patru zile în România, în condițiile în care, conform unui sondaj recent, 80% dintre români și-ar dori un astfel de regim de muncă.

Săptămâna de lucru de patru zile, o propunere serioasă

„E o chestiune extrem de serioasă, trebuie dezbătută. Sunt țări în Europa care au implementat deja acest lucru, se discută și în Belgia, acum, din câte știu, pentru o posibilitate, nu obligativitate. Eu cred că discuția ar trebui să pornească cu specialiști din Ministerul Sănătății, din Ministerul Muncii, patronate și sindicate. Propunerea este extrem de serioasă și trebuie să vedem dacă la noi, în România, în această perioadă, cu aceste crize – sanitară, de securitate, economică – este oportună o această măsură.

Nu am toate elementele, nu mă pronunț, pentru că aș avea instinctul – așa cum simt eu piața muncii acum, să nu fiu de acord pentru că și așa avem un deficit foarte mare al forței de muncă.

Dar, repet, sunt adeptul unui dialog social așezat și, dacă în urma acestuia se va agrea această măsură, atunci cu siguranță voi fi un susținător, dar atunci când voi avea toate elementele.

Deja am avut discuții cu o parte dintre sindicate și patronate, unele patronate agreează, altele sindicate nu vor să mărească programul de lucru. Avem o directivă care ne creează un echilibru între profesional și mediul familial. Trebuie să le luăm pe toate în calcul – discuția este mai mare”, a spus Marius Budăi la interviurile Digi24.ro.

Citește și: Mitul puternicei cyber-securități românești, demolat: locul 62 în lume în clasamentul UIT. Sub Bangladesh, Rwanda sau Benin

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:10Doar 3% din bugetul spitalului Târgu Cărbunești se cheltuie pe medicamente. Salariile angajaților înghit circa 85%. În SUA, spitalele alocă în medie 50% din buget pentru salarii
15:45BREAKING Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei din dosarul 2 Mai, cea care întreba în sală unde sunt victimele
13:12GALERIE FOTO „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Acum câteva zile, ministrul Rafila lansa acuzații insidioase împotriva ONG-ului
11:56Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”, dar investește doar când are bani de la UE sau de la buget
11:12Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”
10:27EXCLUSIV Soția ex-șefului masonilor români a ucis un copil pe masa de operație la Sanador, susțin procurorii. Chirurgul Laura Bălănescu neagă toate acuzațiile
09:42EXCLUSIV Copil de nici doi ani, abandonat după o operație la Sanador de către chirurgul Laura Bălănescu, susțin procurorii, ceea ce a dus la decesul băiețelului. Ancheta durează de cinci ani
07:47Microplante, macrobusiness: un român a dezvoltat un sistem inovator de cultivare, francizat în toată Europa
07:33Exotica viperă din specia nikolskii, reperată într-o pădure de lângă Iași. Deși veninos, șarpele este prea mic pentru a afecta un adult sănătos
20:58Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan
20:41Nicușor Dan anunță că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României. Actualul primar a preluat orașul în faliment de la Firea
18:19Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale
17:52Antena 3, campanie pentru Piedone, în care sugerează că PSD-PNL trebuie să-l retragă pe Cîrstoiu. Piedone o insultă mitocănește pe Armand: „Șobolanul USR de la sectorul 1”
13:42Suma ridicol de mică pe care spitalul unde 17 pacienți au murit în condiții dubioase o alocă pentru medicamentele și hrana pacienților. Trei sferturi din bugetul Sf. Pantelimon, salariile
12:15Averile uriașe, mașinile de lux, conturile și salariile impresionante ale medicilor care conduc spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienți au murit în condiții dubioase în câteva zile