Marcelică, acest mic escroc economic, dar mare șarlatan politic

De la amețitoarea înălțime a studiilor lui de Drept la fantomatica Ecologică, terminate la 28 de ani, Marcel Ciolacu a emis următorul panseu economic: „Nu cred că o să ajute TVA zero la alimente. Deja avem un TVA redus la alimente. Am văzut alte țări europene că au luat altfel de măsuri. Au plafonat prețul la alimentele de bază. Se pare că este mult mai bine.”

Remarcați tăria opiniilor specializate ale lui Marcelică: „nu cred”, respectiv „se pare”. Omul, pe undeva, e sincer, nu vrea să ne facă să credem, cumva, că ar ști despre ce vorbește. Nici vorbă! Cel mult, el crede sau nu. Iar lucrurile „se pare” că ar sta cumva sau altcumva, nu că chiar fi (ceea ce ar presupune o certitudine, deci o oarecare formă de cunoaștere).

Altfel, în perversitatea lui naturală, în șmecheria lui de piețar, Ciolacu știe ce face: gâdilă melancolia unei categorii care încă își mai amintește comunismul, acel regim în care, deși nu aveai hârtie igienică și nici prea multe alimente, aveai siguranța serviciului și a unui apartament, maică, nu ca acum…

Nu m-ar mira ca vreun consilier mai pricopsit să-i spună că ideile astea demne de lagărul sovietic au priză și la hipsterii contemporani, care ar putea să vadă în Marcelinho nu un fel de Hagi al finanțelor, ci direct un Ronaldinho al economiei.

Pe scurt, însă, e clar că șeful PSD nu urmărește decât un câștig electoral de etapă, facil: dacă viața s-a scumpit, trebuie s-o ieftinim. Noi, statul. Adică noi, politicienii. Direct, cu mânuțele noastre intervenționiste de social-democrați curați, cinstiți și empatici.

Nivelul macroeconomic, însă, i se potrivește lui Marcel ca imaginea de macho lui Dragnea (of, s-o fi împăcat cu Irinuca?). Nivelul micro, însă, e viața lui Marcelică. Dacă ați ratat informația esențială a maturității lui Ciolacu, aceasta este că omul trăiește dintr-un chioșc amplasat în piața din Buzău. Un chioșc magic: într-un an, din vândut eugenii și plastice chinezești, s-a trezit cu ditamai profitul de un milion de lei. Când să explice miracolul, a arătat înspre nevastă și frate, administratorii chioșcului.

Un modest.

Însă, în cariera lui, omul își făcuse deja norma de minuni. Una se terminase, fără glorie, cu o țeapă de 11.000 de euro dată statului, după ce o benzinărie administrată de actualul șef al PSD falimentase discret.

La o altă țeapă, generată tot de un faliment, Marcelică al nostru fusese doar patron spiritual, cu 10%. Celelalte 90% din părțile sociale fuseseră ale altui corifeu pesedist buzoian, Ion Vasile. Numele infamiei: TV Buzău. Un canal de propagandă politică (o spune CNA) care se finanța din banii comunelor din județul lui Ciolacu.

Așadar, când cariera economică îți e jalonată de o televiziune de partid falimentară, finanțată din bani publici ai comunelor, de o benzinărie falimentară și aia și de un chioșc miraculos, cred și eu că pasul următor e să dai soluții de macroeconomie din fruntea celui mai mare partid din România.

Diferența e că, dacă fanteziile preorășenești ale lui Ciolacu se pun în practică, falimentul ne va costa un pic mai mult decât anterioarele năzbâtii de business ale lui Marcelică.