/

Liiceanu, despre cele trei laboratoare în care a fost creat Putin ca exponent al răului

Laboratoarele în care a fost creat Putin
Laboratoarele în care a fost creat Putin (sursa: radioromaniacultural.ro)

Laboratoarele în care a fost creat Putin. Filozoful și scriitorul Gabriel Liiceanu i-a făcut lui Vladimir Putin un studiu de caz prin care sintetizează acțiunile dictatorului rus.

Laboratoarele în care a fost creat Putin

Răul. Un studiu de caz

Mi-am propus să arăt în rândurile de mai jos de ce, în cazul acestui personaj care, dictând invadarea Ucrainei, a aruncat planeta într-o fază a istoriei considerată astăzi ca revolută, și perfect absurdă, nu e vorba de o boală mintală, diagnosticabilă ca atare într-un cabinet de psihiatrie, ci de un comportament bazat pe o triplă formatare a creierului său. Trei structuri constitutive, formate în trei laboratoare diferite, au colaborat la configurarea minții unui exemplar uman care readuce în atenția noastră problema răului, provocându-ne la o deslușire a ei cât mai realistă posibil, potrivit Contributors.

Citește și: Efectul Putin: UE își construiește o armată, deși nu recunoaște. Prima brigadă, activă la finalul lui 2025. Borrell: Va interveni unde NATO nu poate sau nu vrea

Cele trei laboratoare

         Primul laborator a fost descris amănunțit în ultimele decenii de biologi și privește „natura umană”. Este vorba de un laborator al naturii, de condițiile în care a apărut și s-a format între anii 50.000 și 10.000, pe tiparul strămoșului nostru vânător-culegător, ceea ce antropologii numesc „omul modern”. (S-a spus că dacă unul dintre acești predecesori, să spunem din anul 28.000, ar fi îmbăiat și îmbrăcat potrivit modei zilei și așezat într-un vagon de metrou – eventual butonând un mobil –, nimeni nu l-ar putea deosebi fiziognomic de pasagerii din jur.)
  
         Al doilea laborator este descris magistral de doi sovietologi din școala franceză: de Alain Besançon în Sfânta Rusie (2012), și de eleva acestuia, Françoise Thom, în Putin și putinismul(2018). Este un laborator al istoriei, al istoriei ruse de-a lungul a zece secole în care un întreg popor s-a format în jurul ortodoxiei adoptate cu o fervoare ieșită din comun, în jurul narcisismului slavofil soldat cu credința în excepționalismul poporului rus (în „sfânta Rusie” și în unicitatea „sufletului slav”) și, în sfârșit, în jurul disprețului și urii întreținute constant – de la Ivan cel Groaznic și până la Lenin și Putin – față de civilizația occidentală. (Iluminismul lui Petru cel Mare sau al Ecaterinei a II-a n-a mers niciodată, dincolo de împrumuturi culturale, până la ieșirea din izolarea trufașă în unicitate, mesianism și în asumarea rolului de mântuitor al speciei umane cu ajutorul unui Crist trăit exemplar, și exclusiv, în varianta rusă.)


         Al treilea laborator, de astă dată comportamental, descris de Thierry Wolton în cartea KGB-ul la putere. Sistemul Putin (2008) este un laborator instituțional, cel al seviciilor secrete postsovietice de origine cekistă, ele însele o prelungire, potențare și enormă amplificare a serviciilor de supraveghere și teroare din secolele țarismului. O instituție represivă unică, devenită cea mai înaltă școală de educare a răului din istorie.

Citește textul integral aici.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

23:06ANALIZĂ Mesajele anti-NATO și anti-UE ale candidatului Călin Georgescu, în care preia propaganda Moscovei
20:47Granițele României NU vor fi închise și supramilitarizate iar în portul Constanța NU se află echipamente militare, demontează MApN două din dezinformările virale de la TikTok
20:40Instituții din România cer Meta, X, TikTok și Google să modereze mai atent conținutul publicat
20:33Bashar al-Assad și familia sa au ajuns la Moscova. Kremlinul le-a acordat azil, dar duminică după-amiază spunea că nu știe unde se află fostul lider sirian
20:27Mercenarul Horațiu Potra, apropiat al lui Călin Georgescu, scos în cătușe de la IPJ Prahova. Avea asupra sa, când a fost reținut, arme de foc, arme albe și sume în mai multe valute, se îndrepta spre București
20:18Trump nu s-a schimbat: spune că SUA „absolut” poate ieși din NATO dacă aliații nu-și plătesc „facturile”
20:12Dovada că trollii lui Călin Georgescu au fost controlați de la Moscova. Ce este operațiunea „Portal Kombat” și în câte țări europene funcționează
18:09Geoană desființează minciunile lui Georgescu: „România nu va intra în război, scenariul privind oprirea instalării președintelui Trump este aberant”
15:01Vom face totul pe internet: traficul global de date se va mări de trei ori până în 2030
14:55Victor Ponta explică, punctual, apocalipsa moștenită de la Ciolacu: posibilă recesiune în semestrul II, combaterea evaziunii – niciun efect, nu există buget pe 2025
14:54Niște români responsabili și-au dus copiii în Bucegi în acest weekend, deși Salvamont avertizase că există risc de avalanșe
14:49Noi manipulări pe TikTok: imagini cu vehicule militare masate în București și pregătirea rezerviștilor pentru luptă. MApN demontează dezinformările
14:42Cererea DREPT de anulare a alegerilor parlamentare, respinsă de Înalta Curte
14:36Ucraina a pierdut 43.000 de soldați uciși în război, 370.000 au fost răniți, potrivit lui Zelenski
14:26Rusia vorbește în numele lui Bashar al-Assad: A demisionat și a părăsit țara, vrea un transfer pașnic de putere