/

Liderii europeni au convenit să interzică în mod progresiv exportul de petrol rusesc către UE

Ucraina și Moldova tot mai aproape de aderarea la UE
Ucraina și Moldova tot mai aproape de aderarea la UE (sursa: Facebook/Charles Michel)

Petrolul rusesc, interzis treptat în UE. Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au convenit să interzică în mod progresiv exportul de petrol rusesc către UE, conform unui anunţ făcut luni seara de preşedintele Consiliul European, Charles Michel, transmit marţi Reuters şi AFP.

Această reducere, care va fi pusă în aplicare până la sfârşitul anului,”acoperă imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind o sursă uriaşă de finanţare pentru maşina sa de război” şi punând o „presiune maximă” asupra Moscovei pentru ca aceasta să înceteze războiului, a scris pe Twitter Charles Michel.

Petrolul rusesc, interzis treptat în UE

Datorită angajamentului voluntar al Germaniei şi Poloniei de a opri importurile, embargoul va elimina „aproximativ 90%” din importurile europene de petrol rusesc până la sfârşitul anului”, a precizat, pe Twitter, preşedinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen.

Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă. Aceasta a permis Budapestei să ridice dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei.

Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb

Consumul intern al Ungariei, care nu are ieşire la mare, depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Potrivit Palatului Elysée, embargoul treptat al UE se va limita iniţial la petrolul transportat pe cale maritimă (adică 2/3 din achiziţiile europene de petrol rusesc). Urmează să aibă loc negocieri „cât mai curând posibil” pentru a se pune capăt restului importurilor de petrol din Rusia, potrivit Agerpres.

Alte trei bănci rusești vor fi eliminate din SWIFT

Liderii europeni au convenit, de asemenea, să elimine din sistemul SWIFT trei bănci ruseşti, printre care cea mai mare bancă, Sberbank, şi să interzică alte trei societăţi de radiodifuziune de stat ruseşti, a adăugat înaltul oficial european.”Acest pachet de sancţiuni include măsuri puternice, cum ar fi retragerea din Swift a celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank”, a declarat Charles Michel.

Până acum, şapte bănci ruseşti au fost private de acces la Swift, o platformă de mesagerie securizată ce permite operaţiuni extrem de importante, cum ar fi ordinele de transfer de fonduri între bănci.

A fost aprobat, de asemenea, un pachet de asistenţă macro-financiară în valoare de nouă miliarde de euro care să permită guvernului ucrainean să îşi acopere nevoile imediate de numerar pentru a face să funcţioneze economia.

Autorităţile de la Kiev şi-au calculat necesităţile la cinci miliarde de dolari lunar.

Finanţarea europeană va lua forma unor „împrumuturi pe termen lung” cu dobânzi subvenţionate, a spus o sursă europeană, potrivit AFP.

Noul pachet de sancţiuni, negociat timp de o lună, include, de asemenea, o extindere a listei negre a UE la aproximativ 60 de figuri proeminente, printre care şeful bisericii ortodoxe ruse, patriarhul Kirill.

Summitul de două zile care se desfăşoară la Bruxelles urmează să abordeze marţi consecinţele crizei alimentare provocate de război şi transformarea energetică necesară care să permită ţărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă
10:30Grupul IKEA, acuzat că taie pădurile României fără a respecta zonele protejate. Compania neagă acuzațiile, Garda de Mediu va face verificări
10:18Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. „Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid”, anunță un experimentat consultant politic
22:02Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto
20:54Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare
17:57Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile. Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”
16:06Fitch a reconfirmat Oradea în grupa oraşelor cu cea mai ridicată credibilitate
15:36Tabăra Paul Stănescu – Mihai Tudose din PSD vrea retragerea candidatului anunțat Cîrstoiu și sprijinirea lui Piedone, potrivit unor surse politice
14:54DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași
13:31Interlopul Costel Corduneanu nu va fi îngropat cu onoruri militare, ne asigură Poliția Română, deși acesta a fost subofițer
13:09România rămâne țara din UE cu cea mai mare inflație, la mare distanță de media Uniunii
11:45Rectorul SNSPA: „Piedone nu trăiește în secolul XXI, ci într-un fel de Sicilie a anilor 1970”. Puterea mafiei siciliene la apogeu în acea perioadă, controlând chiar premierul Italiei
11:04Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes. Nordis Hotel, controlat de firma soțului deputatei PSD Laura Vicol, cel mai scump