/

Leul românesc, în cădere liberă. Rata anuală a inflației a urcat la 13,76% în luna aprilie. Previziuni sumbre până în 2023

Guvernul de stânga-dreapta fără soluții
Guvernul de stânga-dreapta fără soluții (sursa: epitesti.ro)

Guvernul de stânga-dreapta, fără soluții. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna aprilie 2022, comparativ cu luna martie 2022, au crescut cu 3,7%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 7,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 este 13,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%”, se spune în comunicatul INS.

Guvernul de stânga-dreapta, fără soluții

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în aprilie 2022, comparativ cu luna martie 2022 este 102,37%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu aprilie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 11,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) determinată pe baza IAPC este 6,4%.

BNR prognozează o inflaţie de 11,2% la finalul trimestrului II din 2022, de 10,2% la finalul trimestrului III din acest an şi de 9,6% la sfârşitul trimestrului IV din 2022, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Citește și: Armata rusă vrea „să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, potrivit lui Avril Haines, șefa Comunității de Informații a Statelor Unite

„Traiectoria prognozată a ratei anuale a inflaţiei IPC este influenţată substanţial de evoluţia viitoare a preţurilor produselor energetice, grevată de incertitudini majore. Prognoza actuală presupune o accelerare a inflaţiei în luna aprilie 2022, la expirarea perioadei de aplicare a măsurilor de plafonare şi compensare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare la data publicării prezentului Raport.

Ulterior, rata anuală a inflaţiei va decelera gradual până în trimestrul I 2023, respectiv abrupt în luna aprilie 2023, pe fondul unui amplu efect de bază favorabil. Valorile proiectate sunt de 9,6% în luna decembrie 2022, respectiv 3,2% în decembrie 2023, cu o contribuţie directă semnificativă, de 6,3 puncte procentuale, a dinamicii preţurilor bunurilor energetice (combustibili, energie electrică, gaze naturale) pentru sfârşitul acestui an”, se spune în raport.

Previziuni sumbre până în 2023

Conform sursei citate, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat continuă să recepteze pe termen scurt majorările în lanţ ale costurilor de producţie, fiind proiectată să crească pe parcursul trimestrului I 2022. Odată cu disiparea treptată a acestor presiuni din partea factorilor de ofertă, sub influenţa determinanţilor fundamentali, tendinţa ascendentă a indicatorului se va inversa ulterior, fiind prognozată o decelerare graduală, cu o revenire la marginea superioară a intervalului ţintei în trimestrul I 2023.

Balanţa riscurilor la adresa proiecţiei ratei anuale a inflaţiei este apreciată a fi uşor înclinată în sensul unor abateri în sus faţă de traiectoria descrisă în scenariul de bază. În actuala conjunctură, surse apreciabile de incertitudini continuă să provină din partea evoluţiilor viitoare ale crizei energetice şi ale celei sanitare.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari