/

13 judecători ai Curții Internaționale de Justiție de la Haga, organ judiciar al ONU, îi cer Rusiei să suspende invazia Ucrainei. S-au opus doar doi judecători: cel rus și cel chinez

Haga cere Rusiei stoparea invaziei Ucrainei
Curtea de la Haga cere Rusiei stoparea invaziei Ucrainei. Mai puțin rusul gevorgian și chinezoaica Xue (sursa: icj-cij.org/)

Haga cere Rusiei stoparea invaziei Ucrainei. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, a cerut miercuri Rusiei să-şi suspende imediat operaţiunile militare din Ucraina, arată un comunicat al Curții. Potrivit documentului, 13 din cei 15 judecători au fost în favoarea deciziei. S-au opus numai rusul Kirill Gevorgian, vicepreședinte al Curții, și Xue Hanqin, judecător chinez.

Haga cere Rusiei stoparea invaziei Ucrainei

„Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean”, a transmis Joan Donoghue, judecătoarea preşedintă a CIJ, al cărei sediu este la Haga.

CIJ mai arată că Rusia trebuie să garanteze că toate forţele aflate sub controlul său sau pe care le susţine nu mai continuă operaţiunea militară.

„Curtea este conştientă de amploarea tragediei umanitare din Ucraina” şi este „profund preocupată de utilizarea forţei ruse, care ridică probleme foarte grave de drept internaţional”, a subliniat Joan Donoghue în cursul unei audieri.

Zelenski salută decizia CIJ

Într-o postare pe Twitter, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia CIJ.

„Ucraina a obţinut o victorie completă în cazul său contra Rusiei la Curtea Internaţională de Justiţie. CIJ a ordonat să stopeze imediat invazia. Ordinul este constrângător conform dreptului internaţional. Rusia trebuie să se conformeze. Ignorarea ordinului va izola şi mai mult Rusia”, a scris Zelenski.

Citește și: Încă trei copii omorâți de ruși în Ucraina. Au fost găsiți sub ruine, la Cernihiv, împreună cu doi adulți

CIJ s-a exprimat în cadrul unei proceduri de urgenţă iniţiate de Kiev la câteva zile după debutul invaziei ruse.

Ucraina cerea Curţii de la Haga să ordone Moscovei încetarea imediată a invaziei, în aşteptarea unui verdict pe fondul conflictului dintre cele două state, verdict până la a cărui pronunţare ar putea trece ani.

Rusia a refuzat să se prezinte la audieri

Conform cererii Kievului, CIJ – creată în 1946 cu misiunea de a soluţia disputele dintre state – a decis să pronunţe măsuri de urgenţă, zise conservatoare, pentru a ordona Rusiei să suspende imediat operaţiunile militare.

În aproape trei săptămâni de conflict, peste trei milioane de persoane s-au refugiat din Ucraina.

Kievul mai reclamă că Rusia şi-a justificat ilegal invazia invocând pe nedrept un genocid împotriva rusofonilor din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Rusia a refuzat să compară la audierile ţinute de CIJ la 7 şi 8 martie. Însă, într-un document scris, Moscova a respins competenţa Curţii cu privire la cererea Ucrainei.

Rusia afirmă că aceasta iese din câmpul de aplicare a Convenţiei ONU din 1948 pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, pe care Kievul şi-a fundamentat dosarul.

„Guvernul Federaţiei Ruse cere respectuos Curţii să se abţină de la a indica măsuri conservatoare şi să retragă cazul de pe rolul său”, a transmis Moscova.

Deciziile CIJ: obligatorii, dar imposibil de impus

Cererea sa a fost respinsă miercuri de CIJ, care a stabilit că deţine competenţă în acest caz, în numele Convenţiei din 1948.

Rusia a mai susţinut că nu a compărut în faţa magistraţilor pentru că nu a avut timp suficient pentru a se pregăti şi că invadarea Ucrainei este un act de „legitimă apărare”.

Hotărârile CIJ sunt constrângătoare şi fără apel, însă Curtea nu are la dispoziţie niciun mijloc de a le face respectate.

CIJ îşi fundamentează concluziile în principal pe tratate şi convenţii. Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt părţi ale Convenţiei ONU din 1948 pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:21Creșterea netă a salariului unui profesor debutant: 558 de lei, potrivit OUG aprobate joi. Sindicatele cer dublu
12:47ANALIZĂ Cum au fluctuat cererile sindicatelor din Educație în negocierile cu Guvernul – surse politice
12:07Rușii au ucis doi copii de 1 iunie, la Kiev, printr-un atac cu rachete care a distrus trei școli și o grădiniță. A mai murit un adult, sunt șapte răniți
11:48Fără precedent: avioanele NATO vor proteja spațiul aerian al Republicii Moldova, unde se desfășoară Summitul Comunității Politice Europene
11:11Semne că liderii sindicali au scăpat greva de sub control, fiind presați de profesori să ceară cât mai mult. Simion Hăncescu le cere să oprească greva cât mai au sprijinul populației
09:34Acuzaţii şocante la clubul de fotbal Politehnica Iaşi: mii de lei storşi de la părinţi, furturi, bătăi. Conducerea clubului neagă
09:25Șef la Fisc, patru case în opt ani (pe lângă două deja deținute) și un „bacșiș” de 65.000 de euro
19:45EXCLUSIV Damen, favoriții lui Dragnea, foarte aproape să ia contractul de corvete de 1,2 mld EUR de la MApN. Naval Group are termen până la 16 iunie să semneze contractul sau îl pierde
16:33Nicuşor Dan anunţă că veniturile din exploatarea Arenei Naţionale au fost triplate, de când a preluat mandatul
14:19După profesori, cer și alți bugetari: sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării 
13:32În plină grevă a profesorilor, șefa comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Inotero (PSD), a decis să plece în paradisul turistic Bali. Kelemen Hunor, în delegație
12:13Atacuri în serie dinspre PNL spre ministrul PSD de Finanțe: „Această nebunie istorică, făcută fără consultarea nimănui este 100% creația domnului Câciu!”
11:00Cât ar pierde generalul Ciucă din pensia sa specială dacă s-ar aplica noile prevederi, dezbătute acum la Camera Deputaților – calcul Antena 3
09:49EXCLUSIV Pensionar special care are și patru salarii de la stat, plus bonus de 30.000 de euro pe an de la o companie anchetată de DIICOT: Ionel Georgescu, șeful Corpului de control la Economie. A fost polițist la Strehaia
09:25„Majoritatea bărbaților vor să se căsătorească cu virgine”, „Bărbații necăsătoriți nu sunt normali”, „Te identifici ca băiat sau fată?” – întrebări la teste în clasa a VIII-a într-o școală din Constanța