/

Gropi comune cu sute de cadavre în orașele de lângă Kiev din care rușii se retrag acum. Zeci de cadavre mai sunt încă pe străzi, posibil minate

Gropi comune, cadavre minate pe străzi
Gropi comune, cadavre minate pe străzi (sursa: Agerpres)

Gropi comune, cadavre minate pe străzi. Aproape 300 de persoane au trebuit înhumate „în gropi comune” la Bucea – oraş situat la nord-vest de capitala ucraineană Kiev – teatru al unor lupte feroce, recucerit de soldaţi ucraineni, a declarat sâmbătă pentru AFP primarul aşezării, Anatoli Fedoruk.

Gropi comune, cadavre minate pe străzi

„La Bucea, am înhumat deja 280 de persoane în gropi comune”, deoarece este imposibil să se facă acest lucru în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi, a declarat prin telefon edilul oraşului.

„Pe unele străzi, am văzut 15 sau 20 de cadavre pe sol”, dar „nu pot spune câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor”, a adăugat el. „Câtă vreme geniştii nu au trecut să le verifice, sfatul este ca (aceste cadavre) să nu fie ridicate”, pentru că ar putea fi minate, a mai spus el. „Acestea sunt consecinţele ocupaţiei ruse, acţiunile” duşmanului, a acuzat Fedoruk.

Zeci de bărbați morți, în civil, pe străzi

Forţele ucrainene nu au putut pătrunde decât în urmă cu două zile în oraşul Bucea, care era inaccesibil de aproape o lună.

Militarii ucraineni prezenţi în oraş au distribuit ajutoare populaţiei pentru prima dată de când acest oraş a reintrat sub controlul guvernului de la Kiev. 

Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din Bucea, oraş la nord-vest de Kiev pe care militarii ucraineni tocmai l-au recucerit de la forţele ruse, a constatat un jurnalist AFP.

Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați

Unul dintre bărbaţi avea mâinile legate, iar cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri.

Şaisprezece din cele 20 de cadavre erau întinse pe trotuar sau pe bordură. Trei se aflau în mijlocul drumului, iar un altul în curtea unei case. Doi se aflau lângă nişte biciclete, un altul – lângă o maşină abandonată.

Un paşaport ucrainean deschis se afla pe pământ lângă persoana care avea mâinile legate la spate cu o bucată de pânză albă.

Bucea, un oraș distrus de lupte

Toţi bărbaţii morţi purtau geci de iarnă, veste sau hanorace, blugi sau pantaloni de trening şi încălţăminte sport sau bocanci.

Unii dintre ei erau întinşi pe spate, în timp ce alţii zăceau cu faţa în jos.

După aspectul pielii, cadavrele se aflau acolo de mai multe zile, notează AFP, care menţionează că nu s-a putut stabili imediat cauza morţii, dar că o persoană avea o rană extinsă în zona capului.

În ultimele zile, forţele ruse s-au retras din mai multe localităţi situate în apropierea capitalei ucrainene, după eşecul tentativelor lor de încercuire.

Ucraina a anunţat că Bucea a fost eliberată, dar oraşul este distrus de lupte. Jurnaliştii AFP au văzut spărturile provocate de obuze în clădiri de locuit şi numeroase caroserii de maşini.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:48Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă
10:30Grupul IKEA, acuzat că taie pădurile României fără a respecta zonele protejate. Compania neagă acuzațiile, Garda de Mediu va face verificări
10:18Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. „Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid”, anunță un experimentat consultant politic
22:02Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto
20:54Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare
17:57Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile. Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”
16:06Fitch a reconfirmat Oradea în grupa oraşelor cu cea mai ridicată credibilitate
15:36Tabăra Paul Stănescu – Mihai Tudose din PSD vrea retragerea candidatului anunțat Cîrstoiu și sprijinirea lui Piedone, potrivit unor surse politice
14:54DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași
13:31Interlopul Costel Corduneanu nu va fi îngropat cu onoruri militare, ne asigură Poliția Română, deși acesta a fost subofițer
13:09România rămâne țara din UE cu cea mai mare inflație, la mare distanță de media Uniunii
11:45Rectorul SNSPA: „Piedone nu trăiește în secolul XXI, ci într-un fel de Sicilie a anilor 1970”. Puterea mafiei siciliene era la apogeu în acea perioadă, controla chiar premierul Italiei