/

Ministrul Bode trebuie să plece, UBB a constatat că teza de doctorat a liberalului „este profund viciată” de plagiat

Doctoratul lui Bode plagiat, profund viciat
Doctoratul lui Bode: plagiat, profund viciat (sursa: Facebook/Lucian Bode)

Doctoratul lui Bode: plagiat, profund viciat. Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj a constatat două tipuri de abateri de la normele de citare în teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, arătând că abaterile etice identificate sunt suficient de importante pentru a concluziona că „teza este profund viciată”.

Două tipuri de abateri

Conform hotărârii adoptată, luni, de Comisia de etică, aceasta a analizat aspectele semnalate public şi a ajuns la concluzia că există două tipuri de abateri de la normele de citare în teza analizată.

„(1) Plagiat conform definiţiei din Legea 206/2004 – preluare de paragrafe de text (tradus din engleză sau direct din limba română) fără citare (prin note de subsol sau în text) sau plagiat prin preluare verbatim (cuvânt cu cuvânt) din limba română, fără parafrazare, a unor paragrafe întregi, ceea ce ar presupune încadrarea textului între ghilimele, chiar dacă este citată sursa. Exemple în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre. (2) Citare defectuoasă sau incorectă, în cazul traducerilor din engleză a unor bucăţi semnificative de text. Deşi sursa este indicată în nota de subsol, nu este clar delimitat textul preluat prin parafrazare minimă (rezultată din traducere) şi contribuţia proprie a doctorandului. De asemenea, există texte pe care autorul tezei le atribuie prin note de subsol surselor originale, însă fără precizarea că a consultat o sursa indirectă (prin folosirea cuvântului apud). În fine, există texte care sunt citate cu referire la un întreg articol, şi nu la pagina exactă de unde s-a preluat textul”, se arată în documentul citat.

Doctoratul lui Bode: plagiat, profund viciat

Potrivit acestuia, abaterile menţionate sunt considerate grave erori de citare şi viciază „substanţial” corectitudinea lucrării de doctorat.

„Conform Codului etic al Universităţii Babeş-Bolyai şi al practicilor academice internaţionale, confirmate de experţii cooptaţi, aceste abateri sunt considerate grave erori de citare, încadrate uneori sub umbrela extinsă a noţiunii de <plagiat>, şi care viciază substanţial corectitudinea lucrării de doctorat. Ele sunt repetate consistent pe parcursul lucrării, sugerând intenţia de mascare a absenţei contribuţiei originale. Lipsa delimitării textului citat faţă de contribuţia originală prin corp de text sau prin precizarea <traducerea autorului> are ca rezultat pagini întregi care constau în simple compilări de citate. Tabelele şi figurile reclamate sunt fie plagiate, fie citate incomplet”, se precizează în hotărâre.

Având în vedere aceste aspecte, Comisia reia concluziile din hotărârea 7/2022, arătând că se confirmă şi alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamate anterior şi analizate de Comisie – plagiat şi citare defectuoasă sau incorectă.

„Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, mai arată Comisia de etică a UBB.

UBB cere corectarea tezei

În lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia îi solicită ministrului Lucian Bode corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei, iar o eventuală republicare să fie realizată doar după corectarea tuturor abaterilor constatate.

„Dacă această retragere nu este comunicată Universităţii Babeş-Bolyai într-un termen de 15 zile calculate de la comunicarea prezentei hotărâri, Comisia va sesiza Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru analiza cărţii mai sus menţionate. Menţionăm că, spre deosebire de comisiile de etică, CNECSDTI nu este limitat la sancţionarea membrilor comunităţii academice şi de cercetare având şi posibilitatea de a decide sancţiuni referitoare la cartea publicată pe baza tezei”, se mai arată în hotărârea Comisiei. 

Comunicatul UBB

Potrivit unui comunicat al UBB, „În prima sesizare la această teză, UBB a primit o serie de suspiciuni de plagiat şi a identificat altele în plus, în baza analizei integrale a tezei cu două softuri antiplagiat. (…) În esenţă, s-au confirmat cele mai multe suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi s-a sesizat CNATDCU pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii. În plus, pentru transparenţă, UBB a semnalat pe site-ul propriu în zona tezelor susţinute la universitate, faptul că teza este afectată de abateri de la etica cercetarii: <Starting from several complaints, this thesis was examined in the fall of 2022 for deviations from the ethical standards for publication. The resolution of the UBB Ethics Commission, including concrete actions for several corrections and sanctions, can be found here>. În urma sesizării din oficiu, Comisia a analizat noile suspiciuni de abatere de la etica academică în redactarea tezei de doctorat, iar prin recenta Hotărâre nr. 1/2023, s-a confirmat majoritatea acestor suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi retragere a cărţii, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii”, mai arată sursa citată.

Experţi internaţionali independenţi

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) informase, în 24 noiembrie, că a reluat analiza tezei de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, în urma apariţiei în spaţiul public a unor noi suspiciuni de plagiat.

Reprezentanţii universităţii au anunţat că vor fi cooptaţi în analiză şi experţi internaţionali independenţi, având în vedere interesul public faţă de acest caz.

„Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spaţiul public dovezi clare şi doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală şi contrară prezumţiei de nevinovăţie, depăşind şi practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaţionale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesaţi”, se mai menţionează în comunicat.

UBB: Doar CNATDCU poate retrage titluri

Universitatea clujeană anunţa, pe 2 noiembrie, că a înaintat către CNATDCU şi Ministerul Educaţiei informarea referitoare la o primă hotărâre a Comisiei de Etică cu privire la teza de doctorat a lui Lucian Bode. UBB preciza atunci că nu s-a analizat valoarea conţinutului ştiinţific al lucrării, care nu face obiectul demersului de etică. În schimb, Hotărârea Comisiei de Etică a UBB a identificat „în mod clar” existenţa unor abateri etice şi a făcut recomandări interne şi pentru Lucian Bode, care însă nu-i pot fi impuse direct, nemaifiind în relaţii contractuale cu universitatea.

„Comisia de Etică a UBB nu are în atribuţii analiza păstrării sau retragerii titlului de doctor, demers care ţine de CNATDCU/ minister, prin analize proprii, motiv pentru care Comisia de Etică a UBB, depistând probleme etice, a făcut informarea către CNATDCU. Dacă se constată alte probleme etice, care nu sunt evidenţiate de softurile antiplagiat sau nu au fost identificate de analiza Comisiei, acestea pot fi semnalate oricând şi analizate suplimentar, în cadrul Comisiei de Etică a UBB şi/sau direct la CNATDCU”, a mai transmis UBB.

Pe 1 noiembrie 2022, Bode aprecia poziția UBB

UBB făcuse publice, anterior, concluziile analizei Comisiei de etică asupra tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, constatându-se că există „o serie de abateri de la bunele norme de publicare – erori de citare şi unele fragmente plagiate”. Comisia de etică preciza că nu poate dispune sancţiuni în acest caz, dar solicita autorului şi editurii care a publicat lucrarea să corecteze inadvertenţele identificate.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a salutat, în 1 noiembrie, publicarea rezultatelor evaluării de la acel moment a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca asupra tezei sale de doctorat şi a susţinut că lucrarea sa „este în regulă”, „titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut”, el precizând că va revizui erorile constatate.

Citește și: Şeful AEP, Constantin Mituleţu-Buică, a demisionat din funcţie. El a fost numit în funcție în februarie 2019, la propunerea lui Dragnea

„Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei. În urma verificărilor, Comisia de etică a UBB mi-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puţin de 7 pagini (2,95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei. În niciun moment nu mi-am însuşit ideile altora şi nici nu am dat impresia că-mi aparţin”, a scris atunci Bode, pe pagina sa de Facebook.

Pe 5 ianuarie 2023, Bode a dat în judecată UBB

Ministrul de Interne aminteşte că în rezoluţia conducătorului de doctorat din 23 septembrie 2018 şi în conţinutul raportului de similitudine se preciza că teza lui de doctorat nu conţine preluări neautorizate, el ataşând postării şi documentele. De asemenea, adaugă Bode, Comisia de sociologie, ştiinţe politice şi administrative a CNATDCU, la 11 iulie 2019, a validat lucrarea în vederea emiterii ordinului de ministru.

„Fragmentele identificate ca fiind problematice reprezintă aproximativ 1.923 de cuvinte din totalul de 65.000 de cuvinte ale tezei (2,95%). Prin procedura de verificare realizată în 24 octombrie 2022 nu s-au identificat elemente de noutate faţă de prima verificare a tezei realizată cu ocazia susţinerii tezei în anul 2018”, arată Bode.

Ministrul Afacerilor Interne a afirmat că nu rezultă cu certitudine intenţia vădită de încălcare a regulilor şi tehnicilor de citare academică, iar citarea eronată este considerată o deviere de la normele de redactare academică şi trebuie corectată. „Din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, voi revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu am această obligaţie legală”, a susţinut el.

Reprezentanţii UBB au informat săptămâna aceasta că, în data de 5 ianuarie 2023, Lucian Bode a acţionat în instanţă, la Tribunalul Sălaj, Comisia de Etică a UBB cu privire la faptul că nu ar fi legală autosesizarea în privinţa acuzaţiilor de plagiat vehiculate în spaţiul public. 

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

17:22„Combinația italiană” ar fi picat: Ionel Arsene s-ar fi predat la Bari și ar fi deja în drum spre România, unde ar urma să fie încarcerat (surse Agerpres)
16:47Scuza polițiștilor din Alba care au așteptat trei ore până să intervină în cazul bebelușului omorât de tată: viața copilului ar fi fost curmată înainte să fie sesizați
16:00VIDEO Au înjunghiat într-o parcare din Cancun o „cârtiță” a FBI. Șase membri ai grupării celui mai periculos interlop român, Florian Tudor „Rechinu'”, închis în Mexic, au fost condamnați în România
14:08Scandal în Republica Moldova: Bucureștiul trimite șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“. Viitoarea șefă a ICR Chișinău, fondatoarea filialei din Moldova a PSD
11:03Cioloș: “Hazliul domn ministru Daea revine cu alte dovezi de incompetenţă“. Fostul ministru al Agriculturii spune că subvențiile pentru agricultură ecologică sunt blocate
10:33“Cele mai moderne instalații de siguranță feroviară sunt proiectate în anii ’60, când președintele țării era ceferist“ – analiză Pro Infrastructura
09:34La 26 de ani, ca membru USR, i-a asigurat PNL-ului controlul asupra unuia din cele mai mari orașe din România, prin trădare politică. Acum are o viață fără griji
09:22Pare o poveste de Ion Creangă, dar e caz real: un ieșean se crede „ultimul descendent al neamului Bulă” și e gata s-o dovedească în instanță
22:55Putin a mutat primul pe tabla nucleară vorbind de transferul de arme tactice în Belarus până la 1 iulie. UE a anunțat noi sancțiuni, NATO nu se așteaptă la nimic bun din partea Rusiei
22:11FOTO Aici poate avea loc următorul accident grav pe calea ferată din România: șinele trec peste un pod dărăpănat care stă în proptele de lemn. CFR știe, dar susține că nu e nici o problemă
20:09Patriarhul Daniel s-ar fi rugat, de Bunavestire, pentru sănătatea patriarhului Rusiei, Kiril, susținător al invaziei rusești în Ucraina
19:42Bebelușul spânzurat de tată a murit din cauză că polițiștii nu cunosc legea: aceștia aveau dreptul legal să intre în apartament fără acordul nimănui, dar au așteptat trei ore venirea proprietarului
18:55O dronă ucraineană a provocat, prin prăbușire, o explozie în centrul orașului rus Kireievsk. Nu e clar dacă zona rezidențială era ținta
16:33Asociația franceză RDSEE, prin intermediul căreia au fost adoptați în străinătate sute de copii din România, investigată la Paris: mulți copii ar fi fost „furați” de la părinții săraci
15:11TikTok susține că a blocat din greșeală contul baschetbalistului Enes Kanter Freedom, unul dintre cei mai duri critici ai Chinei comuniste