/

Ucraina a devenit destinație pentru deșeurile din UE. România, țară de tranzit

Deșeuri UE, via România, în Ucraina
Deșeuri UE, via România, în Ucraina (sursa: Facebook/Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)

Deșeuri UE, via România, în Ucraina. Cantitatea de peste 55 de tone de deşeuri metalice, din Bulgaria pentru Ucraina, a fost oprită la vama Giurgiu, pentru că documentele de transport nu îndeplineau condiţiile de transfer transfrontalier.

Deșeuri UE, via România, în Ucraina

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-au prezentat trei cetăţeni ucraineni cu vârste de 46, 55, respectiv 69 de ani, care conduceau trei ansambluri rutiere, formate din cap tractor şi semiremorcă.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Şoferii transportau deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi comerciale din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că, în mijlocul de transport se află cantitatea totală de 55.840 kilograme deşeuri metalice”, se arată într-un comunicat de presă, emis joi de ITPF Giurgiu.

Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu „experiența de reprezentant de vânzări”

În urma verificării documentelor de transfer transfrontalier, autorităţile de frontieră au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

10:26Cum s-au cunoscut Marian Vanghelie și Piedone: unul făcea bișniță, celălalt era bucătar și vindea carnea la 100 lei/kg
09:54Nicușor Dan, câștigător detașat al alegerilor pentru primăria Capitalei, la casele de pariuri. Și în 2020, pariorii au estimat corect
08:27Puii galbeni din magazine: cum ajung să capete culoarea, ce substanțe se folosesc, cum influențează acestea sănătatea consumatorilor
20:53Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi
20:00EXCLUSIV Întâlnirea de un miliard de euro: lui Raed Arafat i s-a prezentat un sistem de alarmare a populației de către un afacerist pentru care lucrează Sindile și Cucoș, ex-șefi ai Jandarmeriei
17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor