/

Secretarul general al ONU îi compară pe oameni cu vampirii când vine vorba de apă, „sângele omenirii”

De Ziua Apei, oamenii sunt vampiri
De Ziua Apei, oamenii sunt vampiri (sursa: Twitter/Antonio Guterres)

De Ziua Apei, oamenii sunt vampiri. Omenirea „vampirică” a „rupt ciclul apei”, punând în pericol miliarde de oameni de pe întreg globul, a avertizat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la deschiderea conferinţei ONU privind apa, un eveniment inedit organizat după o pauză de aproape o jumătate de secol.      

De Ziua Apei, oamenii sunt vampiri

„Am rupt ciclul apei, am distrus ecosisteme şi am contaminat apele subterane”, a afirmat Antonio Guterres la deschiderea conferinţei.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

„Drenăm umanitatea de substanţa sa vitală prin supraconsumul vampiric şi utilizarea nesustenabilă a apei şi o facem să se evapore prin încălzirea planetei”, a adăugat el, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la viitorul „compromis” al apei, care este „seva umanităţii” şi „un drept al omului”.      

Cel puţin două miliarde de oameni beau apă contaminată cu fecale, fiind expuşi la boli mortale, holeră, dizenterie, febră tifoidă sau poliomielită. Ca să nu mai vorbim de poluarea cu produse farmaceutice, chimice, pesticide, microplastice sau nanomateriale care afectează de asemenea ecosistemele de apă dulce. Pentru a asigura accesul tuturor la apă potabilă până în 2030, nivelurile actuale de investiţii ar trebui cel puţin triplate, apreciază un raport al ONU-Apă şi UNESCO.

Citește și: Probabilitatea unor lovituri nucleare din partea Rusiei a crescut enorm după ce adjunctul Apărării britanice a anunțat că Ucraina va primi obuze anti-tanc cu uraniu sărăcit

Nu este suficientă apă în unele locuri, prea multă în altele unde inundaţiile sunt în creştere sau apa este contaminată, se arată în raportul publicat marţi care subliniază „riscul iminent al unei crize mondiale de apă”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:10Doar 3% din bugetul spitalului Târgu Cărbunești se cheltuie pe medicamente. Salariile angajaților înghit circa 85%. În SUA, spitalele alocă în medie 50% din buget pentru salarii
15:45BREAKING Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei din dosarul 2 Mai, cea care întreba în sală unde sunt victimele
13:12GALERIE FOTO „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Acum câteva zile, ministrul Rafila lansa acuzații insidioase împotriva ONG-ului
11:56Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”, dar investește doar când are bani de la UE sau de la buget
11:12Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”
10:27EXCLUSIV Soția ex-șefului masonilor români a ucis un copil pe masa de operație la Sanador, susțin procurorii. Chirurgul Laura Bălănescu neagă toate acuzațiile
09:42EXCLUSIV Copil de nici doi ani, abandonat după o operație la Sanador de către chirurgul Laura Bălănescu, susțin procurorii, ceea ce a dus la decesul băiețelului. Ancheta durează de cinci ani
07:47Microplante, macrobusiness: un român a dezvoltat un sistem inovator de cultivare, francizat în toată Europa
07:33Exotica viperă din specia nikolskii, reperată într-o pădure de lângă Iași. Deși veninos, șarpele este prea mic pentru a afecta un adult sănătos
20:58Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan
20:41Nicușor Dan anunță că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României. Actualul primar a preluat orașul în faliment de la Firea
18:19Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale
17:52Antena 3, campanie pentru Piedone, în care sugerează că PSD-PNL trebuie să-l retragă pe Cîrstoiu. Piedone o insultă mitocănește pe Armand: „Șobolanul USR de la sectorul 1”
13:42Suma ridicol de mică pe care spitalul unde 17 pacienți au murit în condiții dubioase o alocă pentru medicamentele și hrana pacienților. Trei sferturi din bugetul Sf. Pantelimon, salariile
12:15Averile uriașe, mașinile de lux, conturile și salariile impresionante ale medicilor care conduc spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienți au murit în condiții dubioase în câteva zile