/

Om de știință rus, arestat, deși se afla în stadiu terminal de cancer și era hrănit printr-un tub. A murit după două zile

Cu cancer terminal, arestat pentru trădare
Cu cancer terminal, arestat pentru trădare (sursa: rferl.org)

Cu cancer terminal, arestat pentru trădare. Omul de ştiinţă rus Dmitri Kolker, care a fost arestat în urmă cu două zile în Siberia pentru înaltă trădare, cu toate că suferea de cancer la pancreas în stadiu terminal, a murit, a declarat duminică pentru Reuters avocatul său, Aleksandr Fedulov.

Cu cancer terminal, arestat pentru trădare

Kolker fusese transportat la închisoarea Lefortovo din Moscova, potrivit avocatului său.

Omul de ştiinţă fusese transferat din arest la o unitate de terapie intensivă a unui spital din Moscova, unde a şi încetat din viaţă, a relatat duminică agenţia de presă Interfax, citată de dpa.

„A murit ieri. Mâine vom depune o plângere în legătură cu detenţia sa”, a explicat avocatul.

Familia lui Kolker a anunţat săptămâna trecută că omul de ştiinţă a fost ridicat direct de pe patul de spital din Novosibirsk (Siberia), unde era hrănit printr-un tub, şi dus cu avionul la Moscova de către agenţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB).

Tehnologiile optice cuantice, miza cazului

Kolker, în vârstă de 54 de ani, era doctor în fizică şi matematică. Familia sa a declarat că omul de ştiinţă fusese acuzat că a colaborat cu serviciile de securitate din China. Potrivit fiului său, Kolker susţinuse într-adevăr mai multe prelegeri ştiinţifice în China ca parte a unui schimb universitar, dar era întotdeauna însoţit de agenţi ai FSB.

Citește și: Ce știe Zelenski? Președintele ucrainean prezintă la Lugano planul de reconstrucție a Ucrainei după război

Fiul lui Kolker a mai spus că prelegerile erau discutate în cel mai mic detaliu cu serviciile secrete ruse astfel ca nicio informaţie considerată secret de stat să nu fie divulgată, relatează dpa.

Potrivit agenţiei de presă germane, Kolker conducea laboratorul de tehnologii optice cuantice la Universitatea de Stat din Novosibirsk, fiind implicat – între altele – în dezvoltarea de lasere în scopuri medicale.

Încă o arestare pentru trădare

Sâmbătă, agenţia de stat TASS a transmis că Rusia a reţinut un al doilea om de ştiinţă din Novosibirsk sub suspiciunea de înaltă trădare. Nu este clar dacă există vreo legătură între cele două cazuri, scrie Reuters. În schimb, agenţia dpa – care îl identifică pe al doilea om de ştiinţă reţinut la Novosibirsk drept Anatoli Maslov, care făcea cercetări în domeniul hipersonicii – scrie că arestarea lui Maslov are legătură cu cazul Kolker.

O serie de oameni de ştiinţă ruşi au fost arestaţi şi acuzaţi de înaltă trădare în ultimii ani în Rusia pentru că ar fi transmis străinilor documente sensibile. Criticii Kremlinului invocă o paranoia nefondată a regimului.

Acuzaţia de înaltă trădare este pasibilă în Rusia cu o pedeapsă care merge până la 20 de ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare
20:36Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic)
17:12Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum
15:47Încep să dispară probele dintr-unul din dosarele de corupție ale primarului de Iași, candidat pentru un nou mandat
15:34Ce fac corporatiștii când se lasă de serviciu? Prăjituri, dulciuri și alte scofeturi
15:09Banca rusească Sberbank va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari
11:54Raport dur al Departamentului de Stat al SUA: corupția guvernamentală este „serioasă”. Explozia de la stația GPL Crevedia și implicarea primarului PSD din Caracal – studiu de caz
11:07GALERIE FOTO Între lansarea tristă a lui Cîrstoiu și rechemarea jenantă a lui Firea: cronologia unui eșec în imagini
07:00Coaliția PSD-PNL a renunțat la candidatul Cîrstoiu, a decis să meargă pe candidaturi separate: Firea și Burduja pentru București
23:53Cîrstoiu refuză să se retragă din cursa pentru Primăria București, deși Ciolacu și Ciucă au încercat mai multe ore să-l convingă, până aproape de miezul nopții de luni spre marți
19:40Românul Claudiu Manda, locul al II-lea în topul chiulangiilor de la Parlamentul European. Pe locul I, un europarlamentar grec care se află în pușcărie
16:45Prețul uriaș al pantofiorilor roșii cu care Piedone se împăunează pe rețelele sociale: produși de Prada, au un preț aproape cât două salarii minime lunare. Primarul trebuia să-i declare
16:09Primarii PSD din Crevedia și Caracal, pe care Ciolacu spunea că nu-i mai susține după explozia de la stația GPL, candidează din nou sub sigla social-democrată
14:02România, al treilea mare deficit din UE în 2023 – Eurostat. Și creșterea deficitului guvernamental a fost una din cele mai mari din spațiul Uniunii
13:47Armata a scos la concurs peste 5.000 de posturi, s-au ocupat doar jumătate. 1.600 de candidați nu au trecut probele fizice, aproape 900 au fost respinși la evaluarea psihologică